Germania: Pauza de ţigară, aproape de interzicere
Două federaţii germane ale întreprinderilor mici şi mijlocii şi-au exprimat dorinţa de a aboli pauzele de ţigară. Nu că fumatul ar dăuna sănătăţii angajaţilor, ci fiindcă pauzele din timpul orelor de lucru ar fi contraproductive, implicând costuri ridicate pentru patroni.
Unele somnifere cresc riscul de deces
Potrivit unui studiu american, 10.529 de oameni care au folosit somnifere, au dezvoltat un risc de deces de aproape de două ori mai mare, în comparaţie cu cei care nu au luat pastile de dormit, iar 35% din ei au prezentat un risc ridicat de cancer.
Studiu: Partenerul de viaţă al unui pacient care face infarct este predispus la depresie
Nu doar pacienţii care fac infarct sunt vulnerabili, ci şi familiile lor. Un studiu recent realizat de cercetătorii din Danemarca arată că soţul sau soţia unui pacient care a făcut infarct este predispus(ă) să ia anti-depresive, relatează BBC.
ONU, îngrijorată de numărul de cazuri de SIDA în România
Biroul Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS) arată că, în România, de la începutul epidemiei acestei boli, în 1986, până în luna septembrie a acestui an, au fost înregistrate 18.083 de cazuri de HIV/SIDA.
Lipsa micului dejun perturbă activitatea cerebrală
Săritul peste micul dejun determină o perturbare a activităţii cerebrale, ceea ce face ca pe parcursul zilei creierul să dicteze o vulnerabilitate mai mare faţă de consumul de alimente bogate în calorii, arată un studiu efectuat de cercetătorii londonezi de la Imperial College.
Remedii naturale direct din bucătăria ta
Tusea, respiraţia neplăcută, tăieturi, anxietate, eczeme, dureri de stomac şi alte afecţiuni pot fi tratate cu câteva lucruri pe care oricine le are pe rafturile din bucătărie.
Cât de sănătos este să zâmbeşti
Atunci când viaţa ia o întorsătură nefericită, poate cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci este să îţi menţii optimismul şi să... zâmbeşti. Pe lângă faptul că îţi îmbunătăţeşte sănătatea, acest gest te ajută să faci faţă mult mai uşor problemelor apărute. Află mai multe despre puterea zâmbetului în faţa situaţiilor negative.
Îndulcitorii artificiali ar putea produce diabet
Îndulcitorii artificiali ar putea fi o cauză a diabetului, deoarece aceştia modifică felul în care corpul asimilează zahărul, mărind prin urmare, nivelul de insulină cu 20%, susţine un nou studiu.
Copiii englezi sperie lumea medicală
British Heart Foundation avertizează asupra stilului de viaţă nesănătos al copiilor, care preferă alimente nesănătoase şi o viaţă cât se poate de sedentară, lucruri care pot deriva în probleme de sănătate grave în perioada adultă.
Cele mai murdare lucruri din casa ta
Dacă ai crezut până acum că vasul toaletei este locul în care se strâng cele mai multe bacterii din casa ta, citește lista de mai jos pentru a descoperi alte zone care adună chiar mai mulţi microbi.
Cei care nu trebuiau să moară
Actorul Philip Seymour Hoffman a trecut ieri pe lista macabră a vedetelor care au murit în floarea vârstei, din cauza dependenţei de droguri. Este o listă care atrage atenţia asupra unei realităţi și mai copleșitoare. Departe de covorul roșu, americanii mor pe capete din cauza opioidelor, care în prezent sunt principala cauză a morţilor accidentale,...
Copiii mofturoși, predispuși la anxietate și depresie
Copilul tău opune rezistenţă dietei la care este expus? Câţi părinţi nu se confruntă, cel puţin la un moment dat, cu refuzurile dezgustate ale unui copil mofturos la mâncare? Până la urmă, cât de gravă poate fi situaţia? Cei mai mulţi mofturoși se dau pe brazdă la un moment dat. Dar cum rămâne cu cei...
VIDEO: Marea evadare – ce fac crustaceele ca să nu ajungă mâncare
Se întâmplă cu o oarecare regularitate să devină virale pe internet videoclipuri în care vietăţi marine, de cele mai multe ori caracatiţe sau crustacee, demonstrează o capacitate extraordinară de a găsi soluţii pentru a-și salva viaţa atunci când oamenii plănuiesc să le-o ia.
Eficienţa unui medicament antiHIV, testată cu succes pe 200 de pacienţi
Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balș” a testat cu succes un nou medicament împotriva SIDA. Studiul a fost efectuat pe un lot de 200 de pacienţi cu încărcătură HIV mare, care au urmat în medie 10 scheme terapeutice care nu au fost eficiente în combaterea bolii, scrie Jurnalul Naţional.
România, pe locul 3 în topul supraponderalităţii în Europa
Peste 4 milioane din populaţia României suferă de obezitate şi 50% dintre locuitorii ţării sunt supraponderali, arată statisticile Insitutului de Endocrinologie „C.I. Parhon". Aceste cifrele au urcat ţara noastră în top 3 al ţărilor cu cei mai mulţi supraponderali, imediat după Grecia şi Iugoslavia, scrie România Liberă.
Cercetătorii fac paşi pentru înţelegerea îmbătrânirii
O echipă de cercetători din Statele Unite a făcut recent o descoperire care revoluţionează ceea ce se ştia până acum despre îmbătrânire, făcând un prim pas spre eliminarea bolilor tipice acestei vârste.
Abuzul asupra copiilor le afectează creierul
Maltratarea copiilor are un efect profund asupra creierului acestora, chiar și în cazul copiilor care nu suferă de vreo tulburare psihiatrică, susţin mai mulţi oameni de știinţă citaţi de revista Time.
Studiu: De ce tânjim după noul iPad
Noul iPad a fost prezentat miercuri, de către Tim Cook, CEO-ul Apple. Cu puţine excepţii a fost tot ce fanii credeau că va fi. Te-ai extaziat și tu pentru ecranul Retina Display cu o rezoluţie de 2048 pe 1536 de pixeli, pentru procesorul cu două nuclee şi un GPU cu patru nuclee sau pentru camera...
Antidepresivele „fac mai mult rău, decât bine”
Cercetătorii canadieni au realizat un studiu care arată că oamenii ar trebui să renunţe la folosirea abituală a antidepresivelor, chiar dacă sunt prescrise de către medici, deoarece nu ar fi atât de sigure şi eficiente pe cât se crede, anunţă Agerpres.
Vrei să ai o memorie mai bună? Închide ochii
Cercetătorii au descoperit că o modalitate eficientă de amintire a lucrurilor importante este închiderea ochilor pentru câteva minute, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
Riscurile la care ne expunem zilnic
Chimicalele introduse de om în produsele de zi cu zi ar putea face parte din paleta de factori responsabili pentru creşterea incidenţei cancerelor hormonale, bolilor psihiatrice şi diformităţilor la naştere, conform unui studiu finanţat de ONU.


















