Efectul neașteptat al zahărului

Cu toţii ştim că zahărul nu este sănătos, însă oamenii de ştiinţă au descoperit câteva motive în plus pentru a limita consumul lui. Află care sunt acestea.

Ar trebui să faci sport când ești gravidă?

Peste doar câteva săptămâni, atleta Alysa Montano urmează să devină mamă pentru prima dată. Deși este însărcinată în opt luni, a hotărât să participe și anul acesta la întrecerea U.S. Track and Field Championships, o cursă de 800 de metri. Acţiunea ei a atras numeroase laude, dar și critici care întreabă cât de indicată este...

Colesterolul, posibilă cauză a cancerului de sân

În cazul femeilor la care nivelul colesterolului depăşeşte limitele normale, riscul de a dezvolta cancer de sân este de 1,6 mai mare decât la restul. Aceasta este concluzia unui studiu publicat săptămâna aceasta, care are nevoie însă de cercetări ulterioare.

Cum poate să te omoare obsesia pentru frumuseţe

Lacey Wildd, din Miami, Florida, are 46 de ani și un singur proiect în viaţă: să arate ca păpușa Barbie. Pentru asta a suferit 36 de operaţii estetice, pentru care a cheltuit sute de mii de euro. Însă femeile care nu au bani optează pentru intervenţii „do it yourself”, care sunt extrem de periculoase.

Ingredientul cancerigen din cafea, cartofi prăjiţi și mâncarea pentru bebeluși

Alimente precum cafeaua, biscuiţii, pâinile crocante, cartofii prăjiţi sau anumite produse alimentare pentru copii conţin acrilamidă, o chimicală care ar putea crește riscul dezvoltării cancerului, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentaţiei (EFSA).

Ingredientul secret al meniurilor fast-food

Ingredientele ciudate din mâncarea fast-food nu mai surprind pe nimeni. Când cumperi hamburgeri sau înghţeată de la restaurante fast-food, cel mai probabil vei mânca și celuloză microcristalină, sau E460 i. Deși e aprobată de autorităţile care reglementează industria alimentară, folosirea ei din ce în ce mai mult ne amintește de o industrie în care profitul...

Sacrificiul suprem al unei mame

A fi părinte este lecţia supremă de iubire necondiţionată, iar momentele de renunţare la sine în faţa cărora sunt puşi cei care aleg să...

De ce somnul trebuie să fie o prioritate în viaţa ta

Somnul, un proces absolut vital pentru organism, cade adesea pe plan secund în lista priorităţilor, fiind detronat de alte activităţi, precum proiectele de la serviciu sau ieșirile cu prietenii, care devin astfel mai importante decât propria sănătate. Orele de odihnă pierdute în timpul săptămânii sunt, de multe ori, „recuperate” în weekend, printr-un somn prelungit. O...

De ce nu ajută fructele și legumele la slăbit

Experţii de la Universitatea din Alabama au demontat popularul mit al dietelor, potrivit căruia creșterea consumului de fructe și legume ajută în lupta împotriva kilogramelor în plus.

Bolile mintale, mai frecvente la copiii născuţi prin fertilizare

Riscul de boli mintale la copii este mai ridicat în cazul celor născuţi prin tratamente de fertilitate, precum fertilizarea in vitro. Aceasta este concluzia unui studiu amplu realizat de cercetători de la Universitatea din Copenhaga.

Avantajul femeilor care devin mame mai târziu în viaţă

Femeile capabile să aducă pe lume un copil după împlinirea vârstei de 33 de ani au mai multe șanse de a trăi mai mult, comparativ cu cele care devin mame mai devreme, au descoperit experţii de la Școala de Medicină din cadrul Universităţii din Boston.

Cum îţi menţii creierul sănătos până la „adânci bătrâneţi”

Activităţile care te stimulează mintal, practicate pe tot parcursul vieţii, pot reduce influenţa negativă a procesului de îmbătrânire asupra creierului și riscul dezvoltării demenţei, au observat cercetătorii de la Mayo Clinic.

Celebrităţile cer legalizarea drogurilor

Mai bine de 90 de persoane faimoase, printre care politicieni, avocaţi şi experţi în domeniul sănătăţii, au semnat o petiţie adresată prim-ministrului Marii Britanii, prin care cer schimbarea legii în ceea ce priveşte drogurile ilegale.

Consecinţele șocante ale fumatului

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA a găsit o metodă cu un puternic impact emoţional pentru a-i încuraja pe fumători să renunţe la viciul lor, iar iniţiativa pare să le dea de gândit celor care obișnuiesc să își aprindă ţigară după ţigară.

Obiceiul zilnic care crește considerabil riscul de cancer

În faţa calculatorului la serviciu sau a televizorului acasă, ajungi să petreci zilnic ore în șir stând așezat, un obicei care dăunează grav sănătăţii și te predispune riscului dezvoltării a trei tipuri de cancer, avertizează experţii de la Universitatea din Regensburg.

Dr. Oz, avertizat să nu mintă poporul cu televizorul

Faimosul doctor american Mehmet Oz, realizatorul emisiunii ce îi poartă numele, a fost chemat la Washington în faţa unei comisii a senatorilor pe problema protecţiei consumatorilor, să dea socoteală pentru reclama agresivă pe care o face unor suplimente pentru slăbit.

Imunitate prin alimentaţie

Pentru că alimentele pe care le mâncăm nu au efect imediat asupra sănătăţii noastre, nu le considerăm periculoase pentru viaţa noastră. Pe termen lung însă, elementele nocive își pun amprenta asupra bunăstării noastre.

Înșelătoria din spatele conservelor de pește

În ultimul timp, consumul de peşte a crescut, pentru că oamenii îl consideră o alternativă mai sănătoasă la alte tipuri de carne. Însă, de multe ori, ceea ce scrie pe eticheta unei conserve de pește nu reflectă ce e înăuntru.

Dieta care îţi păstrează inima sănătoasă

Bolile de inimă au devenit atât de frecvente în ultima vreme, încât nici tinerii nu mai sunt scutiţi de ele. Alimentaţia joacă, fără îndoială, un rol foarte important în sănătatea inimii. Iar anumite diete pot preveni bolile de inimă și pot scădea tensiunea pentru bolnavii hipertensivi.

Câte vieţi poate salva un săpun

În lupta cu bolile contagioase, investiţia în medicamentaţie costisitoare sau în aparatură performantă e de multe ori cea mai bună variantă a instituţiilor medicale....

World Cup: vedete al căror antrenor este Dumnezeu

Privită dinspre spaţiul românesc, încercarea de a stabili posibile legături între fotbal și valorile creștine ar fi luată ca o glumă. Și totuși… Campionatul Mondial 2014 aduce în prim-plan jucători a căror experienţă creștină trece dincolo de formalismul care caracterizează creștinismul contemporan. Unii dintre ei sunt chiar jucători celebri.