Oamenii care creează viitorul

Au spus câteva cuvinte pe care ni le amintim şi acum sau poate ne-au ajutat, timp de mai mulţi ani, să devenim ce suntem azi. E apoape imposibil să nu avem în minte măcar o persoană care să ne facă să zâmbim atunci când ne gândim la şcoală.

Studiu alarmant cu privire la mentalitatea și preferinţele profesorilor români

Rezultatele unui studiu realizat de patru specialiști de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj ne îndreaptă atenţia către o realitate cutremurătoare din ţara noastră. Aproape 50% dintre dascălii noștri sunt de acord cu un regim dictatorial, 40% se declară „pentru” pedeapsa cu moartea, iar unul din trei dascăli nu vrea să aibă de a face cu...

Numărul nașterilor prin cezariană s-a dublat

Numărul nașterilor prin cezariană aproape s-a dublat la nivel global începând cu anul 2000, ajungând astăzi la 21% din totalul nașterilor. În America de Nord și în alte 14 ţări, procentul a ajuns la 40%. Procentul considerat normal din punct de vedere medical este între 10% și 15% din totalul nașterilor.

Pregătiri pentru Crăciun, în toiul unui război cultural și politic

Ideea că niște copilași creștini din Londra ar fi subjugaţi de către adulţi musulmani care vor să le distrugă identitatea s-a dovedit a fi un click-bait mult prea bun pentru ca unele publicaţii din Marea Britanie să nu îl transforme în scandal naţional.

Șase copilași din Tanzania, uciși pentru ca „vrăjitorii” să le poată folosi mâinile

Corpurile neînsufleţite a 6 copii daţi dispăruţi în sud-vestul Tanzaniei în luna decembrie au fost găsite desfigurate sau dezmembrate în districtul Njombe. Autorităţile, care au arestat deja un suspect, spun că crimele au fost motivate de superstiţie.

The Empty Shop – primul concept de magazin gol din România

Primul magazin gol din România s-a deschis săptămâna trecută în București, în mall Promenada – iniţiatorul proiectului –, în parteneriat cu organizaţia Let’s Do It, Romania!.

Părinţi răpiţi de tehnologie

Considerăm că adolescenţii şi tinerii sunt dependenţi de telefoane, computere, tablete şi alte dispozitive. Medicul pediatru Jenny Radesky a observat însă că mulţi părinţi sunt la fel de dependenţi, cu consecinţe negative în dezvoltarea copiilor.

Cum e să fii în pielea părintelui cu un copil afectat de o boală cronică

„Uneori, ca părinte, vrei doar să fii invizibil. Rudele sunt cu ochii pe tine. Profesorii, la fel. Nu este vorba doar despre problema copilului, ci despre cât de bine se descurcă părintele. Te întrebi mereu: «Ce am făcut pentru a avea un așa copil?»”.

Opt metode de a-i convinge pe copii să renunţe la jocurile video

Copiii contemporani petrec multe ore în faţa ecranului, fie că acesta este al monitorului, al calculatorului sau al consolei de jocuri electronice. Pentru ca acest obicei să nu aibă consecinţe asupra stării de sănătate, vă propunem 8 metode care să îi facă pe adolescenţi să închidă computerul şi să participe la activităţi în aer liber.

Cum să ne purtăm faţă de copiii transsexuali?

Două cazuri ce implică copii transsexuali din Statele Unite au suscitat atenţia presei în această săptămână şi au adus în problemă felul în care societatea, dar mai ales şcolile, ar trebui să se comporte faţă de aceşti copii. Ce toaletă ar trebui să folosească? Cum ar trebui să i se adreseze profesorii şi colegii? Unde...

Regăsind timpul liber pierdut | Traseu de părinte

Părinţii și timpul liber ajung uneori să nu se intersecteze deloc pe parcursul unei zile. De ce relaxarea nu este ușoară pentru părinţii?

Traficul cu suflete aduce profituri de miliarde

„Bine ascuns, dar funcţionând chiar sub nasul nostru, traficul de fiinţe umane se dezvoltă treptat,“ avertiza BBC, încă din data de 18 mai 2010.

Particule poluante din aer, găsite în placenta umană

Particulele poluante din aer se depun chiar și în placentă. În cadrul unui nou studiu la care au participat mame din Londra cercetătorii au observat existenţa particulelor poluante în placentele tuturor mamelor participante. În plus, oamenii de știinţă declară că este foarte posibil ca particulele să poată fi prezente și în fetuși.

Copiii trebuie învăţaţi să dăruiască în mod organizat

În mod tradiţional, luna decembrie este o lună a cadourilor, iar copiii așteaptă cu multă emoţie pachetele frumos ambalate. Fericirea lor însă ar trebui să fie generată mai mult de ceea ce oferă decât de ceea ce primesc.

Cât de lipsită de riscuri este degustarea alcoolului în copilărie?

A oferi copilului (la masă sau în diferite ocazii speciale) o înghiţitură de alcool nu e un obicei atât de rar pe cât am crede, și nu doar în România. Chiar dacă părinţii cred că un debut controlat al consumului protejează de excesele de mai târziu, realitatea este că degustarea alcoolului în copilărie generează riscuri...

VIDEO: Mii de copii plâng în faţa lui Kim Jong Un

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a reuşit să emoţioneze până la lacrimi 20.000 de copii adunaţi din toată ţara la Phenian, unde liderul a ţinut al doilea discurs public de când a preluat conducerea ţării, cu ocazia aniversării Uniunii Copiilor din Coreea.

Suicidul, principala cauză de deces a proaspetelor mame

Sinuciderea rămâne o cauză importantă de deces la nivel global printre femeile care devin mame. Cel mai recent raport al organizaţiei MBRRACE, care a investigat care sunt cele mai mari riscuri cu care se confruntă femeile însărcinate și femeile care abia au născut în Marea Britanie, subliniază acest lucru, care este de altfel confirmat și...

Top 3 sfaturi pentru a avea un copil de succes

Pentru români, succesul este sinonim cu a-i respecta pe cei din jurul tău, a pune pasiune în tot ceea ce faci, cu a fi împlinit pe plan familial şi cu a încerca să evoluezi în permanenţă, arată o cercetare realizată de compania Synovate, în anul 2007.

Sărăcia din copilărie are efecte până la bătrâneţe

Copiii care cresc în sărăcie sau într-un mediu dezavantajat din punct de vedere economic vor înregistra scoruri mai scăzute la testele cognitive realizate la bătrâneţe, decât cei care nu au crescut cu astfel de probleme, arată un studiu publicat luna aceasta în jurnalul de specialitate Neurology.

Toleranţa copiilor e influenţată de comunicarea cu părinţii

Comunicarea dintre părinţi și copiii este esenţială nu numai pentru dezvoltarea legăturii dintre aceștia și pentru înţelegerea nevoilor micuţilor. Un studiu american citat de TIME sugerează că această practică îi ajută pe copii să îi înţeleagă și să îi accepte mai ușor pe cei din jur.

Fărâme de lumină în beznă

Când a fost aproape, când i-am văzut pentru prima dată cu adevărat hidoșenia, am înţeles că nu o să mă obișnuiesc niciodată cu ea. Și, oricât am încercat, oricâtă speranţă am încercat să adun, nu am găsit în moarte nimic luminos sau care să mă inspire. Și știu că nu voi găsi niciodată, pentru că...