Între oameni și cărţi
Întâlnirile programate și întâmplătoare cu oameni și cărţi au creionat mereu spaţiul unei creșteri uneori inegale, alteori (ne)satisfăcătoare, despre care se poate spune, la un bilanţ de etapă, un singur lucru cert: nu a eliminat decalajul de care scria Green, între omul care sunt și cel care aș vrea să fiu.
Video: Super Flashmob gospel, într-o bibliotecă publică
20 iunie 2012 ar fi fost, probabil, doar o zi obișnuită pentru abonaţii Bibliotecii Publice din Valladolid, Spania, dacă un cor gospel nu le-ar fi transformat prezenţa la sala de lectură într-o experienţă artistică.
Serialele TV: arme de manipulare a publicului
Directorii unor programe şi seriale americane celebre au recunoscut că s-au folosit de acestea, ani de zile, pentru a promova o agendă liberală. „Televiziunea a fost, probabil, arma cea mai impresionantă" folosită pentru ridicarea unei societăţi liberale, a declarat Ben Shapiro, autorul cărţii „Primetime Propaganda".
Bogdan Alin Ota, în interviu EXCLUSIV pe Semnele timpului
Un român a ajuns în finala emisiunii „Norvegienii au talent", cu o melodie pe care a compus-o singur. Bogdan Alin Ota a mărturisit în timpul semifinalei că sursa lui de inspiraţie este Dumnezeu. Titlul piesei cu care românul a impresionat juriul norvegian este „Căinţă".
Liderii religioși din trei ţări asiatice sunt alarmaţi de efectul Lady Gaga
Controversata cântăreaţă pop Lady Gaga şi-a început turneul de concerte în Asia, pe scena de la Seul, unde a urcat pe un cal, purtând un costum mulat negru, cu o piesă enormă de metal pe cap. Mii de creştini din Seul se rugaseră pentru anularea concertului, dar tinerii lor deja ...
50 de momente cruciale din istoria creștinismului – ediţie specială Semnele timpului
În decembrie, Semnele timpului oferă un număr de colecţie, un ghid istoric de 128 de pagini, care prezintă cititorilor 50 de momente cruciale prin care creştinismul a schimbat istoria lumii. Revista vine la pachet cu filmul documentar „Necombatantul”, pasionanta poveste a eroului american Desmond Doss.
Nobelul pentru Literatură merge la un poet suedez
Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat în acest an poetului suedez Tomas Tranströmer, Academia din Stockholm motivându-și alegerea prin faptul că suedezul „prin intermediul imaginilor sale condensate, translucide, ne înlesnește accesul proaspăt la realitate".
Cum a apărut codul de bare și ce legătură are cu „semnul Fiarei”
Când Bernard Silver și Norman Joseph Woodland au vândut, în 1952, patentul codului de bare pentru 15.000$, niciunul dintre ei nu anticipa că invenţia lor va ajunge o afacere care să valoreze 2.000 de miliarde de dolari. Și nici că inovaţia adoptată mondial avea să fie blamată de adepţi vocali ai...
Martin Scorsese va face un film despre martirii creștini
Regizorul Martin Scorsese intenţionează să realizeze un film despre creştinii martirizaţi în secolul al XVII-lea în Japonia. El nu a precizat deocamdată o dată certă pentru lansarea filmului. Scorsese a declarat însă, într-un interviu dat în luna decembrie, că așteaptă ca actorul Daniel-Day Lewis - pe care îl preferă pentru rolul principal - să finalizeze...
Foto: expoziţie cu secţiuni din creierul lui Einstein, la Londra
Secţiuni din creierul laureatului Nobel, Albert Einstein, vor fi expuse pentru prima dată într-un muzeu din Marea Britanie, informează The Guardian.
Probează noul semneletimpului.ro în versiunea beta (Galerie FOTO)
Revista Semnele timpului a lansat în direct noua sa platformă online, în cadrul unui eveniment organizat pe 5 martie, în incinta Rin Grand Hotel.
Descoperă Semnele timpului — ediţia de aprilie
În luna aprilie, comunitatea creştină din întreaga lume îşi aminteşte de momentul crucial pentru sensul ei: răstignirea şi învierea lui Iisus Christos. Un prilej potrivit pentru a adresa o întrebare pertinentă în lumea în care creştinismul este prima mare religie, într-un „triunghi" cu islamismul şi lipsa oricărei religii. Este Iisus singura cale spre Dumnezeu?
De ce are creierul nevoie să termine ce a început?
Atunci când nu terminăm lucrurile începute, fie ele sarcini și proiecte la muncă, un film sau o carte, ne simţim presaţi pentru că nu le-am finalizat. Această senzaţie neplăcută poate fi explicată prin tendinţa noastră de a ne aminti mai degrabă lucrurile neterminate decât de cele finalizate, fenomen denumit „efectul Zeigarnik".
Thilo Sarrazin vs. Angela Merkel în noua sa carte „Europa nu are nevoie de Euro”
Noua carte a fostului director al Bundesbank, cu titlul complet Europa nu are nevoie de Euro - cum ne-a dus în criză gândirea noastră politică bazată pe dorinţe, promite să provoace polemici în Germania, unde cancelarul german a legat definitiv soarta Europei de soarta monedei unice, replica ei: „Dacă euro eşuează, atunci eşuează Europa”, fiind...
Un adventist, eroul următorului film al lui Mel Gibson
Mel Gibson va regiza un film despre viaţa veteranului american adventist Desmond T. Doss. Regizorul a început deja negocierile și, potrivit primelor informaţii, se pare că rolul lui Doss va fi jucat de actorul Andrew Garfield.
Descoperă „Semnele timpului” — ediţia de iunie
Lumea din jurul nostru se schimbă într-un ritm mai alert decât ritmul nostru de gândire. Iată de ce, pentru luna iunie, Semnele timpului îţi propune să regândeşti prezentul şi îţi oferă şi instrumentele de analiză necesare pentru aceasta.
Cântăreţii de cor își sincronizează nu doar vocile, ci și bătăile inimii
Muzica atinge inimile nu doar la figurat, ci și la propriu, având asupra sănătăţii fizice și psihice efecte mai adânci decât se credea până acum.
CNA a interzis difuzarea imaginilor de la locul tragediilor
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a interzis difuzarea pe posturile de televiziune a imaginilor de la locul unor tragedii, precum şi imagini care arată suferinţa familiilor victimelor.
Un cadou inedit de sărbători
Cauţi cadoul potrivit pentru o rudă sau pentru un prieten? Un abonament la revista Semnele timpului este un cadou unic și inedit. Comandă un abonament și poţi uita de stresul căutării cadoului perfect. Noi vom trimite cadoul tău celui la care te gândești.
Cum să-ţi revoluţionezi viaţa în 8 săptămâni
Se numește Celebration și a fost construit cu scopul de a fi „cel mai sănătos oraș din America." Experţii care au contribuit la realizarea acestui deziderat şi-au concentrat experienţa într-o carte care dezvăluie opt domenii în care trebuie lucrat pentru îmbunătăţirea sănătăţii - Idei creative.
CNA, împotriva discriminării femeilor în audiovizual
Consiliul Naţional al Audiovizualului intenţionează să redacteze un cod de bune practici în audiovizual, care să restrângă posibilităţile de a jigni „un şef de instituţie femeie, un politician femeie, un vector de opinie femeie".















