Concubinajul, din ce în ce mai frecvent

Dacă până acum coabitarea sau concubinajul în cazul apariţiei unei sarcini era un tabu, acum este o tendinţă din ce în ce mai întâlnită, în timp ce numărul căsătoriilor din obligaţie scade.

Studiu: Ce regrete au cuplurile divorţate

Seddons, o firmă de avocatură din Londra, împreună cu Fundaţia pentru Căsătorie au efectuat un studiu pe un eșantion de  867 de persoane care au trecut prin divorţ, cu privire la regretele pe care aceștia le au. O treime din participanţi au declarat că regretă cel mai mult efectul pe care divorţul l-a avut asupra...

Rabinii conservatori sunt deschişi căsătoriilor dintre evrei şi neevrei

Rabinul Charles Simon, un lider rabinic este de părere că rabinii ar trebui să oficieze căsătorii ale evreilor cu neevrei. Măsura face parte dintr-o iniţiativă mai amplă a rabinilor conservatori, care doresc slăbirea interdicţiilor neevreilor de a participa la viaţa religioasă din sinagogă.

„Mă iubește sau nu?” – Testul care dezvăluie dacă vei avea o căsătorie fericită

Sentimentele impulsive și instantanee ar putea fi elementul cheie care poate prezice dacă relaţia oficializată dintre doi parteneri va fi de durată sau nu, sugerează un studiu american, citat de BBC.

Secretele celei mai lungi căsătorii, de 81 de ani: iertarea şi recunoştinţa

Un cuplu din statul american Connecticut a fost numit cuplul cu cea mai lungă căsătorie din Statele Unite: 81 de ani. Secretul? Iertarea şi recunoştinţa exersate în fiecare zi.

Motivul viciat pentru care femeile abuzate se întorc la agresorii lor

Tabloul clasic: ea știe că el este un bărbat dur, că uneori nu-și stăpânește furia, care degenerează în violenţă, dar știe și că, în adâncul inimii lui, este un om bun. Într-un acces de mânie ajunge să o lovească și repetă gestul ori de câte ori se enervează. Atunci începe sacrificiul...

Divorţul părinţilor, văzut prin ochii copiilor

Daisy Merriam avea numai 12 ani când părinţii ei au hotărât să pună capăt căsniciei lor. Chiar și după doi ani de la separarea lor, adolescenta resimte durerea destrămării familiei ei și se consideră responsabilă într-o anumită măsură de divorţ. În aceeași poziţie ca Daisy se află mulţi alţi copii care își pierd încrederea în...

Știinţa din spatele fericirii în cuplu

Chiar dacă fiecare cuplu are propria sa reţetă pentru fericire și armonie, există câteva elemente care pot fi aplicate în orice relaţie pentru a alimentarea fericirea în doi.

Mai este căsătoria un produs de lux?

Căsătoria este privită diferit în funcţie de poziţia socială, de rasă, de educaţie și de puterea financiară a fiecărui individ. Află care sunt tendinţele în ceea ce privește căsătoria în SUA, potrivit sondajului realizat de Bureau of Labor Statistics.

Serviciile matrimoniale online sunt tot mai populare

În ultimii ani, atitudinile pozitive în ceea ce privește serviciile matrimoniale online au crescut, ajungând ca acum aproximativ 59% dintre americani să considere că „matrimonialele online sunt o modalitate bună de a întâlni oameni", arată raportul din 2013 Internet and American Life Project, efectuat de Pew Research. Procentul a crescut faţă de 2005, când numai...

Peste un sfert din absolvenţi se căsătoresc cu un coleg din aceeași facultate

Aproximativ 28% dintre cuplurile absolvente de facultate sunt formate din parteneri care au frecventat aceeași instituţie universitară, arată un studiu Facebook.

Violenţa domestică, demonstrată în plină stradă

ADRA România a participat alături de Poliţia Capitalei la un eveniment pentru prevenirea violenţei în familie, care a avut loc pe 1 octombrie, arată un comunicat remis Semneletimpului.ro.

Căsătoria ar putea prelungi viaţa persoanelor bolnave de cancer

Persoanele căsătorite care suferă de cancer ar putea avea mai multe șanse de a supravieţui, arată un studiu american citat de Live Science.

O familie hrănește 200 de săraci la nuntă

Când fiica familiei Fowler și-a anulat nunta cu 40 de zile înainte de data stabilită, părinţii au rămas cu banii plătiţi și cu toate aranjamentele făcute.

O familie religioasă supravieţuiește unui coșmar pe mare

O familie din Arizona (SUA) a rămas blocată pentru săptămâni în șir pe o barcă ce plutea în derivă, după ce au încercat să părăsească Statele Unite din cauza interferării guvernului în spaţiul religios.

Dublare a divorţurilor în rândul „căsniciilor cu vechime”

În Anglia, numărul divorţurilor în rândul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani s-a dublat în ultimii 20 de ani, arată un nou raport al Biroului Naţional de Statistică.

Sondaj: Americanii consideră căsătoria tot mai puţin importantă

În ciuda faptului că majoritatea americanilor sunt căsătoriţi sau îşi doresc să se căsătorească, numărul celor care mai consideră căsătoria importantă a scăzut în ultimii 7 ani, la fel ca şi numărul căsătoriilor încheiate, potrivit unui nou sondaj efectuat de Gallup.

Căsătoriile, îngrijorător de nepopulare în SUA

În Statele Unite, rata căsătoriilor continuă panta descendentă din ultimele decenii, atingând anul acesta cel mai slab procent din istorie: numai 31 din 1.000 de femei sunt căsătorite, după cum arată un raport efectuat de Centrul Naţional pentru Cercetarea Familiei şi Căsătoriilor.

Femeile sunt mai des dezamagite după ce se mută cu prietenul

Un nou studiu vine să demonstreze existenţa unor diferenţe majore de perspectivă între bărbaţi și femei atunci când vine vorba de relaţii. Punctul focal, de data aceasta, îl constituie coabitarea.

5 reguli ale căsătoriei pe care poţi să le încalci

Cei căsătoriţi sau pe cale să se căsătorească au primit deja şi cel mai probabil încă primesc o mulţime de sfaturi pentru o relaţie fericită, plină de dragoste şi bucurii. Poate unele dintre ele le vei întâlni şi pe lista care urmează, o listă a regulilor care sunt făcute pentru a fi încălcate.

Cu cât mai rapid este un divorţ, cu atât este mai nociv pentru copii

Relaţiile copiiilor cu părinţii sunt cu atât mai puternic afectate, cu cât divorţul dintre mamă şi tată apare în primii ani de viaţă ai copilului, au arătat două studii americane, informează Daily Mail.