Efectele fumatului la tată asupra viitorilor copii

Expunerea tatălui la nicotină poate provoca deficienţe ale funcţiei cognitive la copiii săi și chiar la nepoţi, au arătat cercetătorii într-un studiu publicat pe 16 octombrie în revista PLOS Biology. Efectul poate fi cauzat de schimbările epigenetice în genele din sperma tatălui.

Femeile credincioase trăiesc mai mult

Femeile care participă la serviciile religioase ale unei biserici, sinagogi sau ale vreunui alt loc de închinare sunt mai optimiste decât cele care nu participă la slujbe religioase, conform unui studiu realizat de Universitatea Yeshiva.

Bărbat arestat în Arabia Saudită pentru că a mâncat alături de o femeie

Un bărbat egiptean din Arabia Saudită a fost arestat după ce un videoclip în care acesta lua micul dejun cu o femeie a devenit viral pe Twitter.

Procedura de lifting brazilian crește riscul de deces

Asociaţia Americană a Chirurgilor Plasticieni avertizează într-un raport publicat recent că pacienţii care apelează la procedura chirurgicală cunoscută ca lifting brazilian au o rată a mortalităţii mult mai mare comparativ cu cei care au apelat la toate celelalte proceduri de chirurgie plastică obișnuite.

Viaţa copiilor ascunși în Dubai

Până la cei 6 ani ai săi, Jerry nu a fost niciodată la doctor, nu a mers nici măcar o zi la grădiniţă și, cel mai probabil, nici la școală nu va merge. Născut în afara căsătoriei, de o imigrantă ilegală în Dubai, băieţelul este unul dintre sutele de copii nevoiţi să trăiască o viaţă...

Femeile din Israel obţin o victorie istorică în lupta cu bărbaţii religioși

„Este o zi extrem de fericită”, a declarat recent una dintre membrele organizaţiei Femeile Zidului Plângerii. De 27 de ani, această organizaţie feministă israeliană militează pentru drepturi egale de rugăciune. Acum câteva zile, eforturile le-au fost încununate de succes.

Libia: Femeile se antrenează pentru război

Femei libiene din jurul capitalei Tripoli au dat curs apelului liderului Muammar Gaddafi de a se înrola în războiul pentru ţară.

Studiu: Sunt femeile fericite în biserică?

Rolul şi implicarea femeilor în biserică fac subiectul unei dezbateri aprinse şi îndelungate. În ultima perioadă, discuţia a pus accentul pe hirotonirea femeilor, dar mai puţin pe evaluarea rolurilor pe care acestea le-au avut până în prezent.

Cât de aproape de moarte sunt femeile în timpul nașterii

Zeci de mii de femei au nevoie de tratament de urgenţă în fiecare an în timpul nașterii sau imediat după aceea. Într-un nou studiu, cercetătorii arată cât de expuse riscului de deces sunt femeile când nasc, în funcţie de rasă, etnie sau starea de sănătate.

Bolile cu transmitere sexuală, în creștere pentru al patrulea an consecutiv

Numărul cazurilor de boli cu transmitere sexuală (BTS), sifilis, gonoree, chlamydia, a crescut în Statele Unite pentru al patrulea an consecutiv, ajungând la 2,29 de milioane anul trecut, ceea ce înseamnă o creștere la aproape 10% din populaţie, a informat Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC), din SUA.

Activist chinez: „Politica privind copilul unic este păcătoasă"

În ajunul Zilei Internaţionale pentru Drepturile Omului, sărbătorită pe 10 decembrie, activistul chinez Chen Guangcheng a dat publicităţii un videoclip în care cataloga politica chineză a copilului unic, promovată de zeci de ani, ca fiind „păcătoasă", informează Christian Post.

Studiu de Ziua femeii: Bărbaţii, superiori femeilor?

Una din cinci persoane la nivel global consideră că femeile sunt inferioare bărbaţilor și ar trebui să stea acasă, precum și că bărbaţii sunt mai capabili la locurile de muncă și la studii, relevă un studiu realizat de Institutul Ipsos MORI și dat publicităţii în ajunul Zilei Internaţionale a Femeii.

Sănătatea femeilor: ce controale să îţi faci în funcţie de vârstă

Femeile merg la doctor mai des decât bărbaţii, dar asta nu înseamnă că primesc o îngrijire mai bună. Pe de altă parte, este, de asemenea, posibil să se exagereze cu vizitele la cabinetul medicului. La începutul acestui an, un studiu arăta că doctorii s-ar putea să recomande prea multe teste de...

Traficul de carne vie, exemplificat de BBC prin drama unei românce

Pe fondul intensificării traficului de carne vie în Marea Britanie, BBC a difuzat un film documentar care are la bază povestea unei românce ce a fost răpită din Londra și dusă în Irlanda de Nord, unde a fost forţată să devină sclavă sexuală.

Atletă declarată „biologic bărbat”, obligată să facă tratament pentru a mai concura

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a hotărât să susţină decizia Asociaţiei Internaţionale a Federaţiilor de Atletism potrivit căreia atleta Caster Semenya va trebui să își administreze un tratament de scădere a nivelului de testosteron, dacă dorește să concureze în continuare la categoria feminin. Sportiva, dublă campioană olimpică la 900 de metri, a declarat că nu...

Un portret al traiului în România

O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...

Excepţii oferite de Trump instituţiilor religioase, blocate în tribunal

Un judecător federal a blocat intrarea în vigoare în toate statele americane a unei legi a administraţiei Trump care privește accesul la metode contraceptive în cadrul asigurărilor de sănătate.

Arabia Saudită le va permite femeilor să șofeze

Peste tot în lume, femeilor le este permis să șofeze, în afară de Arabia Saudită, ţara cu cele mai multe legi pentru segregarea între sexe. Însă, într-un efort inedit de modernizare a ţării, tânărul prinţ moștenitor Mohammed Bin Salman a decis ca, din iunie 2018, orice femeie saudită să aibă dreptul de a-și lua permisul...

Stella McCartney – „Numai 1% din haine sunt reciclate”

Mai puţin de 1% din materialele folosite în fabricarea hainelor ajung să fie refolosite și în fiecare secundă în lume se aruncă la gunoi câte un camion de haine. În același timp, numărul mediu de purtări al unui articol vestimentar a scăzut cu 36% în 15 ani, se arată într-un studiu realizat de Fundaţia Ellen...

Studiu: Riscul de cancer la sân crește imediat după naștere

Cercetările anterioare susţineau că femeile care au născut se confruntă cu un risc mai scăzut de a face cancer de sân, comparativ cu femeile care nu au născut. Însă un grup de cercetători de la Centrul de Cercetare a Cancerului, de la Universitatea din Carolina de Nord, a constatat că pot trece mai mult de...

O soţie supusă soţului ei | Este Biblia dușmanul egalităţii?

La fiecare nouă secunde, în Statele Unite, o femeie este agresată. Ceea ce înseamnă că, până să parcurgi acest paragraf, o altă femeie va fi devenit, în mod tragic, o victimă a violenţei.