De partea lui Dumnezeu și a logicii
Benjamin Solomon Carson este faimosul neurochirurg american care a reușit în premieră, în 1987, să separe cu succes doi siamezi ale căror capete erau unite.
Amintirile care creează viitorul
Din șirul nesfârșit de evenimente trăite, pe unele ni le amintim, pe altele nu. Unele ne revin adesea în minte și abia așteptăm să le povestim, dar pe altele nu le-am dezvălui pentru nimic în lume.
Mama, copilul cu dizabilităţi și Dumnezeu
Dr. Denise Dunzweiller, de la Universitatea Walla Walla, din nord-vestul Statelor Unite, s-a afirmat ca promotor pasionat al educaţiei incluzive, termen tehnic pentru sisteme de învăţământ care îi educă pe copiii cu deficienţe printre ceilalţi copii, în școli obișnuite, nu în clase speciale. Interesul pentru educaţia incluzivă nu a avut, totuși, un punct de plecare...
Biserica în haine de lucru
Dr. Carlton Byrd este director și vorbitor principal la Breath of Life, o televiziune destinată în special populaţiei urbane de culoare din SUA, și...
Caz închis. După 32 de ani
„Chiar dacă ești întemniţat pe viaţă, tot e o perioadă scurtă. După care urmează revenirea lui Iisus. Trebuie să faci tot ce poţi mai bine în situaţia în care te afli.“ (Lindy Chamberlain)
Ucenicul
În vârstă de 72 de ani, dr. Leonard Bailey, care simte că viaţa sa a însemnat să înveţe ca un ucenic chiar de la Creatorul vieţii, privește asupra înţelesurilor filozofice și religioase ale carierei sale.
Prieten cu Dumnezeu
Dacă pastorul Jim Ayer era într-o sală cu o mie de oameni, nu aveai cum să nu-l vezi. Cu un cap deasupra celor mai mulţi și cu o pălărie neagră, cu boruri largi, mereu pe cap. Știam că era, de mulţi ani, gazda simpatică a unei emisiuni despre Radio Mondial Adventist, pentru care călătorea în...
Să citim Geneza cu „ochi noi”
În primăvara anului 2022, l-am intervievat pentru a doua oară pe venerabilul profesor de exegeză ebraică Jacques Doukhan. În urmă cu zece ani, în primul interviu, am parcurs viaţa sa.
„Când cânt, mă simt conectat la o sursă divină.”
În vara anului 2015, îndrăgitul violoncelist român Andrei Ioniţă a câștigat premiul întâi la celebrul Concurs Ceaikovski. |Care a fost călătoria muzicală și spirituală a acestui tânăr muzician?
Poveștile lor și povestea mea
O viaţă întreagă de documentarist te învaţă să privești atent, să prinzi ceea ce merită să fie prezentat în imagini, să știi să pui întrebări. Dar când filmul este gata, ce s-a sedimentat în tine? În ce fel povestea pe care o proiectezi pe ecran transformă povestea ta de viaţă? Martin Doblmeier se consideră răspunzător...
Reconectarea de care avea nevoie familia noastră. Un interviu cu Tom și Alane Waters
În 1985 părea că Tom și Alane Waters aveau traseul vieţii stabilit. Însă, la două luni după ce al treilea lor copil a venit pe lume, familia a făcut o schimbare care avea să le transforme radical toţi anii care au urmat, până astăzi.
Simţi că trăiești
Interviul care urmează a fost realizat pentru SperanţaTV cu aproape zece ani în urmă, când invitatul, pastorul Don Schneider, era președintele bisericii adventiste din America de Nord. Anul acesta, la 23 mai, el a încetat din viaţă, la vârsta de 76 de ani. Cei care urmăresc SperanţaTV își aduc aminte că, pentru câteva sezoane, au...
Cariera unui nevăzător
Aceasta este o istorie de viaţă care ne cere să renunţăm la clișee și stereotipuri. Să fii orb nu înseamnă să fii sortit izolării și tristeţii. Dizabilităţile pot să trezească la acţiune resurse neștiute, mai ales când devenim conștienţi de nevoile unei clase întregi de persoane. Senatorul Floyd Morris, la data interviului, era președintele Senatului...
O noapte în ocean
Neil Watts se prăbușise în ocean cu avionul cu care călătorea, însă steaua care i s-a arătat pentru o clipă în acea noapte furtunoasă vorbește, într-un mod fermecător, despre speranţă și salvare.
Doctorul lumii uitate
Doctorul Roland Hermann știe ce vrea să facă cu viaţa sa. Aceasta este cheia care explică cel mai bine răspunsurile sale tranșante, determinate, dar relaxate și simple. Medicul stomatolog de 33 de ani, din Mediaș, continuă de ani buni să călătorească în locuri uitate de lume pentru a îngriji sute și mii de bolnavi neajutoraţi.
Cum vindecă Dumnezeu o căsnicie care se pierde
Kent Hansen a acceptat cu bunătate să discutăm despre cel mai dureros episod din viaţa sa, pierderea soţiei. O discuţie care, dincolo de tristeţe, e bogată în multe emoţii și lecţii pentru fiecare dintre noi.
Apocaliptic de bine
Cuvântul „Apocalipsa“ și derivatele sale sunt din ce în ce mai des folosite. Probabil că asta spune ceva despre starea lumii, despre răsunetul pe care îl au în sufletul nostru distrugerile violente, atacurile tot mai cinice asupra vieţii, păcii și iubirii. Dar acest abuz de apocaliptic reprezintă oare și o dovadă că înţelegem Apocalipsa, ultima...
„Nu voi muri!”
Pastorul portughez Mario Brito activează de mulţi ani în foruri de conducere bisericească, dar rămâne un om prietenos și modest. De curând, fiica sa Estela s-a îmbolnăvit de o boală misterioasă și a fost la un pas de moarte. Titlul anticipează felul în care s-a încheiat această criză. Iată povestea pe larg.
Fericirea este un dar
Trei sau patru mii de concerte cu cele mai reputate filarmonici din lume, perioade substanţiale ca director muzical al unor orchestre legendare din Dresda, Leipzig și San Francisco, sute de lucrări înregistrate, între care integralele simfoniilor de Beethoven, Bruckner și Nielsen, două premii Grammy, distincţii de stat în Suedia și Germania. Cât poate să încapă...
Discrepanţele din Biblie și soluţia tensiunii creative
Dacă vezi Biblia ca un manual care trebuie să fie perfect ca să îşi facă treaba, atunci ai probleme. Trebuie să ne amintim mereu la ce e bună Biblia: ca să schimbe inimi şi să le apropie de Dumnezeu.
Convertirea unui ateu
Dumitru Borţun este unul dintre cei mai apreciaţi specialiști români în comunicare și relaţii publice, un autor prolific și comentator avizat al vieţii publice. Dumnezeu a fisurat cu răbdare edificiul ateismului moștenit din familie și fortificat de anii de educaţie controlată de regimul comunist.






























