A fost confirmată legătura dintre stres și bolile autoimune
Persoanele care suferă de tulburări cauzate de stres, inclusv de sindromul de stres posttraumatic (PTSD) pot fi mai susceptibile la a dezvolta boli autoimune, comparativ cu cele care nu se confruntă cu situaţii de stres puternic, sugerează cercetătorii într-un amplu studiu suedez publicat în JAMA (Asociaţia Medicală Americană).
Bisericile învaţă tehnici de supravieţuire
Liderii a sute de biserici din Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă şi Norvegia au intrat într-un program de instruire în managementul finanţelor personale. Informaţiile și tehnicile însușite vor fi transmise enoriașilor, astfel încât aceștia să-şi gestioneze finanţele și să supravieţuiască crizei financiare.
Cum te îmbolnăveşte stresul
Stresul nu te afectează numai din punct de vedere psihic, ci şi fizic, putând fi un factor declanşator pentru boli grave, care îţi ameninţă sănătatea, precum cele cardiovasculare, Alzheimer, diabet, astm şi chiar cancer. Uneori s-ar putea să nici nu îţi dai seama că stresul acumulat este cel care te îmbolnăveşte.
Femeile din Afganistan şi Guatemala sunt terorizate şi ucise
Drepturile femeii ar trebui să fie o prioritate în orice înţelegere politică cu forţele insurgente din Afganistan, susţine Human Rights Watch. Femeile sunt în mod frecvent ameninţate, intimidate sau agresate fizic, iar fetelor li se interzice accesul la educaţie în zonele controlate de talibani, se precizează în raportul „The «Ten-Dollar Talib» and Women's Rights", publicat...
S-a descoperit cauza obiectivării sexuale a femeilor
Cercetătorii cred că au găsit o explicaţie credibilă pentru perceperea unor femei mai mult ca „obiecte" decât ca fiinţe. Totul porneşte din felul în care creierul „vede" oamenii.
Muzeul Creaţiei inaugurează o expoziţie holografică a femeii-maimuţă „Lucy”
Faimosul schelet al femeii-maimuţă „Lucy” este poate prima dovadă folosită de evoluţionişti pentru a încerca să impună teoria conform căreia omul a evoluat din maimuţă. Odată cu împlinirea a 5 ani de la deschidere, Muzeul Creaţiei din Kentucky, SUA, sărbătoreşte cu inaugurarea unei expoziţii holografice a scheletului care va convinge vizitatorii că lucrurile nu stau...
Studiu: Eliminarea analfabetismului funcţional, unica șansă pentru viitorul României
Eliminarea analfabetismului funcţional până în 2030, prin schimbarea metodei de predare, ar putea duce la o creştere economică a României de peste 200% din PIB-ul actual, susţin reprezentanţii Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale (CEAE).
Victimele răpitorului din Cleveland: „Dumnezeu conduce toate lucrurile”
Trei femei sechestrate pentru 10 ani de un bărbat din Cleveland, Ohio, au înregistrat un mesaj de mulţumire pentru oamenii care le-au ajutat după ce au fost descoperite de către poliţie în luna mai.
Metode naturale prin care să îi întăreşti copilului tău sistemul imunitar
Chiar dacă este imposibil să îţi fereşti complet copilul de bacterii şi virusuri, există câteva metode naturale prin care îi poţi întări sistemul imunitar, pentru a-l face mai puternic în faţa infecţiilor şi a bolilor.
Un nou serviciu medical pentru industria porno
După închiderea principalei instutuţii care furniza servicii medicale discrete pentru actorii filmelor porno din Statele Unite, organizaţia Free Speech Coalition a anunţat că va disemina liste cu centre medicale afiliate, care vor înlocui serviciul pierdut.
Când regretele sunt prea târzii. Ce ar trebui să știi înainte de a divorţa
Într-o vreme când e mai ușor să divorţezi decât oricând, multe cupluri decid să-și separe inimile, bunurile și planurile de viitor, în speranţa că și-ar putea găsi fericirea mai degrabă separat decât împreună. Regretele cu care se luptă chiar și unii dintre cei care au iniţiat divorţul ar putea să ofere însă lecţii valoroase celor...
Raportul torturii CIA: Ce ţie nu-ţi place, fă-i altuia
La 13 ani după ce CIA a înfiinţat închisori secrete pentru a încarcera și interoga deţinuţi și suspecţi de terorism, senatul american publică un raport exhaustiv despre tehnicile de interogare folosite de agenţie, descriind nivelurile de brutalitate și violenţă arbitrară, ce nu pot decât să șocheze.
Ce facem cu eșecurile care ne urmăresc
„O mare liniștită nu a dat niciodată un marinar iscusit”, spunea Franklin D. Roosevelt, sugerând că, fără greutăţi, provocări și chiar eșecuri, nu putem deveni cea mai bună variantă a noastră.
Criza din Venezuala: Oamenii au slăbit 8 kg, în medie
Condiţiile de trai din Venezuela s-au înrăutăţit atât de mult, încât 3 din 4 cetăţeni ai acestei ţări au slăbit 8 kilograme în medie, pe parcursul anului 2016. Criza economică a dus la o alimentaţie necorespunzătoare, cu toate consecinţele negative aferente.
Când iertarea devine dăunătoare
„Îi iert pe oamenii care l-au ucis pe soţul meu și mă rog pentru ei", a spus văduva unui organist de biserică, ucis recent de către doi tineri, fără absolut niciun motiv. Cazul femeii impresionează și emoţionează. Însă este atitudinea ei recomandabilă sau, din contră, dăunătoare?
California: proiect de lege care restricţionează discursul pastorilor despre homosexualitate
Deputatul Evan Low a propus Adunării Comisiei Judiciare din California un proiect de lege care cere liderilor religioși „să îmbrăţișeze beneficiile individuale și sociale ale acceptării familiale și comunitare a persoanelor LGBT”.
Inspiraţia unui exploatator: și-a externalizat toate sarcinile de serviciu în China
Un programator american se uita pe YouTube la clipuri cu pisici, și utiliza Facebook, Reddit și eBay, în orele de serviciu, în timp ce sarcinile lui de muncă erau efectuate de o companie din China, pe care bărbatul o plătea cu mai puţin de o cincime din salariul lui anual.
Senatul a respins folosirea termenului „ţigan”
Proiectul de lege iniţiat de către deputatul PDL Silviu Prigoană privind înlocuirea în actele oficiale a termenului „rom” cu cel de „ţigan„ a fost respins miercuri de către Senat, cu 51 de voturi pentru, 27 de voturi împotrivă şi cinci abţineri.
Cum poţi ajuta cu adevărat pe cineva care suferă de depresie
Ni se întâmplă de multe ori ca, faţă în faţă cu emoţiile puternice ale celuilalt – fie bucurie intensă, fie durere sfâșietoare –, să nu știm să reacţionăm. Și, dacă în cazul bucuriei celălalt poate trece mai ușor peste incapacitatea noastră de a ne sincroniza la simţămintele lui, pentru că acestea sunt o consolare în...
Impactul economic al tristeţii
Un angajat din zece și-a luat concediu din cauza depresiei, arată un sondaj efectuat pe un eșantion de 7.000 de persoane din șapte ţări europene, citat de BBC. Sondajul Mori a fost realizat la comanda Asociaţiei Europene „Depression" (EDA) și a intervievat persoane din Marea Britanie, Germania, Italia, Danemarca, Turcia, Spania și Franţa.
Papa: nimeni nu are dreptul absolut la căsătorie
Papa Bendict al XVI-lea le-a spus preoţilor prezenţi sâmbătă la Vatican că trebuie să consilieze mai bine cuplurile care doresc să se căsătorească, pentru a se asigura că mariajul acestora va dura și că nicio persoană nu are dreptul absolut de a se căsători.




















