Studiu: Pornografia şi jocurile întârzie maturizarea băieţilor

Rezultatele unui studiu realizat în 2011, la care au participat 20.000 de bărbaţi din Statele Unite a demonstrat că dependenţa băieţilor de jocurile pe calculator şi pornografie are ca principală consecinţă întârzierea maturizării băieţilor.

(A) Cel mai important pas pentru a-ţi găsi partenerul de viaţă potrivit

Drumul către partenerul potrivit este adesea presărat de liste despre cum ar trebui să arate, să fie și să se comporte acesta. Se adaugă, apoi, zecile de idei despre unde îl găsești, la ce vârstă e cel mai bine să începi căutarea și care sunt cele mai eficiente eforturi de a-l cuceri. Adesea însă, din...

De ce statul pe Facebook te face nefericit

Sute de milioane de oameni din întreaga lume au un cont de Facebook, iar jumătate dintre aceștia îl accesează zilnic, potrivit statisticilor. Acest obicei are însă repercusiuni serioase asupra stării de bine a utilizatorilor.

Acea Europă forţată să tacă

Europarlamentarii au dezbătut miercurea trecută situaţia democraţiei din Polonia, ameninţată de recenta adoptare a unei legi care restricţionează dreptul la manifestaţii publice. Aceasta este doar cea mai recentă dintr-o serie de mutări care construiesc un spaţiu european tot mai nefavorabil libertăţii de exprimare.

Credinţa la adolescenţi, influenţată de relaţii

Ataşamentul adolescenţilor faţă de credinţa creştină este influenţat de mediul social în care trăiesc. Părinţii, liderii religioşi, biserica sau comunitatea religioasă din care fac parte adolescenţii, ritualurile şi dogmele sunt factorii principali care influenţează modul în care un adolescent se raportează faţă de religie şi credinţă.

Sărăcia afectează o treime dintre copiii spanioli

Mai bine de o treime dintre copiii din Spania se află în pragul sărăciei şi al excluziunii sociale din cauza crizei economice şi a măsurilor de austeritate adoptate de guvern.

De ce ar trebui să îl ierţi pe cel care ţi-a greşit

Deşi ne-am dori, nu putem evita acele momente în care suferim din cauza acţiunilor sau a vorbelor cuiva. Iar uneori durerea resimţită pare că are de gând să rămână o veşnicie în noi. Poate însă unicul mod prin care ai putea face durerea şi toate sentimentele negative să dispară este să ierţi.

Cât de contagioase sunt emoţiile pe Facebook

Studiile anterioare au arătat că stările noastre emoţionale pot influenţa starea de spirit a celor din jur, cu care intrăm în contact. Însă emoţiile îi pot molipsi pe ceilalţi chiar și în lumea virtuală, prin intermediul reţelelor de socializare, arată un studiu publicat în jurnalul PLOS One.

O biserică donează 100.000 $ la celebrarea a 100 de ani de existenţă

Cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de existenţă, o biserică din Little Rock, Arkansas, a donat 100.000 $ unor organizaţii non-profit, dorind ca asftel să sprijinească aceste comunităţi.

Liberalismul în Iran – Cealaltă faţă a covorului persan

Fiindcă Iranul are o politică strictă privind accesul jurnaliştilor străini în ţară, informaţiile care ajung la publicul extern sunt limitate. Condus de un preşedinte impus sub masca democraţiei, renegat de alegători, Iranul pare un sistem închis, cu reguli religioase sufocante pentru cetăţenii lui. Tabloul, însă, e posibil să fie unul incomplet, cum incompletă ar fi...

Estetica suferinţei: depresia exaltată pe reţele sociale

Citate depresive și melancolice despre durere, suicid și moarte, fotografii în alb și negru cu răni și cicatrici lăsate de lama de ras pe încheieturi - toate aceste imagini care alcătuiesc o „estetică a suferinţei" și sunt elogiate fără perdea de adolescenţii vulnerabili pe reţelele de socializare. Este fenomenul o strategie pentru a face faţă...

„Look up”, manifest pentru viaţa fără tehnologie

O pledoarie pentru renunţarea la gadgeturile care ne ţin departe de viaţa reală, videoclipul „Look up” al lui Gary Turk a strâns milioane de...

Pandora este fantezie… și realitate!

„Noi am privit filmul dumneavoastră – acum priviţi-l și dumneavoastră pe-al nostru." Așa sună un fragment dintr-o reclamă publicată de revista Variety, prin care organizaţia internaţională Survival a cerut regizorului filmului Avatar, James Cameron, să ajute un trib indian.

Ce s-a întâmplat cu libertatea în America?

Știam că în 2013 libertatea presei s-a întors în timp, la nivelurile de acum 10 ani, dar astăzi culegem roadele nebănuite. Doi reporteri, de la Huffington Post și Washington Post, au trăit pe pielea lor această realitate, după ce au fost arestaţi și brutalizaţi de poliţie.

Când frica de moarte nu te lasă să trăiești

Anecdotic, se spune că teama de a vorbi în public este cea mai puternică frică a omului, după frica de moarte. Toată lumea zâmbește la această ordine de priorităţi, însă nimeni nu contestă și nici nu prea discută despre frica plasată în fruntea clasamentului.

O privire în culisele puterii

În fiecare zi, operezi și te învârţi în sisteme care au la bază puterea. Dacă nu înţelegi ce o determină, care sunt legile care...

De azi, Semnele timpului are 7.000 de prieteni pe Facebook

7.000 este statistica zilei pentru revista Semnele timpului, statistică ce merită sărbătorită pentru că ea reprezintă, de azi, numărul cititorilor care s-au abonat la pagina ST de Facebook.

Leelee Sobieski îşi protejează fiica de TV

Actriţa Leelee Sobieski doreşte să îşi crească fetiţa departe de computere, televiziune sau iPad-uri, respectiv să o încurajeze să citească şi să se joace.

Un sfert dintre români nu merg la bibliotecă din lipsă de timp

Din lipsă de timp aproape un sfert dintre români spun că nu merg la bibliotecă. Pe locul al doilea se situează lipsa de interes, iar pe locul al treilea lipsa de plăcere privind cititul, informează un studiu naţional al programului Biblionet.

S-a descoperit centrul cerebral al plăcerii muzicale

Un nou studiu realizat de Institutul Neurologic Montreal din cadrul Universităţii McGill din Canada a scos la iveală zona din creier în care resimţim plăcerea derivată din ascultarea muzicii, scrie Science Daily.

Politicienii francezi pun un preţ mare pe prostituţie

Legiuitorii francezi au votat duminică pentru menţinerea unei prevederi consotrversate într-un proiect de lege care urmăreşte amendarea celor care apelează la serviciile prostituatelor.