Panta alunecoasă și sensibila coardă a anxietăţii

Faptul că suntem înzestraţi cu capacitatea de a anticipa (cel puţin unele dintre) rezultatele activităţilor noastre este fără îndoială o binecuvântare. Putem anticipa însă și evenimente puţin sau deloc probabile, din teamă sau precauţie exagerată, ceea ce ne împinge în braţele unei erori de argumentare comune, cea a pantei alunecoase.

La sfat cu tânărul care a căzut la BAC

„Stă în puterea fiecărui om să aleagă subiectele care îi ocupă gândurile și îi modelează caracterul. Adevărata disciplină a vieţii este constituită din lucrurile mici. Educarea gândurilor este esenţială.“[1]

Argumentum Ad Hominem. Sau cum te ataci pe tine când ataci pe un altul

Într-o discuţie argumentativă, fiecare parte implicată trebuie să-și poată expună punctul de vedere fără constrângeri, discriminare sau interferenţe. Aceasta este, de altfel, o premisă importantă în încercarea depășirii diferenţelor de opinie. În practică însă, adesea lucrurile sunt departe de acest ideal. Interlocutorii nu doar că nu-și respectă dreptul la liberă exprimare, dar apelează și la...

Tot ce e relevant să știi despre argumentul irelevant

Ceea ce numim „argument irelevant” este o eroare de argumentare prin care cineva plasează, într-o controversă sau într-un discurs, un argument care doar pare să aibă legătură cu o idee pe care vrea să o susţină, dar care mută atenţia pe altceva.

Criza identităţii | mic ghid pentru părinţii de adolescenţi

Am două motive pentru care scriu acest articol. Sunt tatăl a patru copii, din care trei sunt adolescenţi foarte diferiţi (14, 17 și, respectiv, 19 ani) și am o mică idee despre ce înseamnă să ai de-a face cu această perioadă. În al doilea rând, în studiile făcute în ultima vreme am fost surprins să...

Inima încrederii este vulnerabilitatea

Printre cele mai mari dezamăgiri ale vieţii se numără și aceea de a ne fi înșelate așteptările; nu de politicieni, nu de publicaţiile care promovează știri false sau de previziunile meteorologice, ci de cei apropiaţi nouă, de oamenii învestiţi cu încredere.

Totul despre omul care te poate opri (mic tratat despre tine)

Albert Einstein nu a vorbit până la vârsta de 4 ani şi nu a citit până la 7 ani. Părinţii au crezut că era debil mintal, iar unul dintre profesori l-a descris ca fiind „lent la minte, pierdut pentru totdeauna în visuri prosteşti”. A fost exmatriculat din şcoală şi i-a fost refuzată admiterea la Şcoala...

Puterea unui adult căruia îi pasă

Din punct de vedere statistic, Josh ar fi trebuit să fie acum în închisoare, om al străzii sau mort. Lungul şir de ani în care a fost abuzat şi dat afară din familiile care l-au luat în plasament l-a făcut să nu mai aibă încredere în nimeni. Dragostea unor adulţi care i-au arătat că le...

Sensul vieţii în momente de incertitudine

Plecăm. Chiar dacă nu trebuia, am ales și se întâmplă. Ne mutăm iarăși. E a opta oară în unsprezece ani de căsătorie.

Toxice sau sănătoase? Cum ne diagnosticăm relaţiile de prietenie

Prieteniile au un aport substanţial la dezvoltarea noastră, cel puţin atâta vreme cât se menţin pe un făgaș sănătos. Arta de a gestiona relaţiile nu este înnăscută, de aceea avem nevoie de informaţii, repere și abilităţi care să ne ajute să navigăm în siguranţă printre prieteniile sănătoase și cele toxice.

Prietenul Prietenului meu | prietenia și Dumnezeu

Este adevărat că nu îţi dai seama ce crezi cu privire la Dumnezeu decât atunci când nu ţi-a mai rămas cu privire la El decât convingerea exprimată în cartea profetului Ieremia: „Tată! Tu ai fost Prietenul tinereţii mele!” (Ieremia 3:4).

Locul în care cresc cele mai râvnite cuvinte | prietenia și conversaţiile inspiratoare

Mușchii feţei devin lacși, iar ochii încep să li se golească de interes, înainte ca plictiseala să-i îndemne să-și caute alt centru de interes. Foiala culminează cu plecarea unora sau cufundarea în explorarea telefonului. Alţii caută să deturneze discuţia cu o glumă sau îi grăbesc sfârșitul printr-o tăcere detașată sau ostentativă.

Marile așteptări și împlinirea în prietenie | prietenia și dezamăgirile

Cum să ne protejăm de dezamăgire în prieteniile pe care le cultivăm? Putem face ceva pentru a ne pregăti să facem faţă dezamăgirii? Și ce înseamnă să îi facem faţă?

Marea resetare: revoluţia care a mai fost propusă

În fiecare ianuarie, staţiunea Davos găzduiește elita liderilor economici și guvernamentali pe care Forumul Economic Mondial îi reunește într-o exclusivistă întâlnire anuală. Anul acesta, din cauza pandemiei, reuniunea a trebuit reprogramată. Însă controversele privind tema reuniunii – Marea resetare – nu au suferit nicio amânare.

Dinspre mine, înspre noi | prietenia și reciprocitatea

Înţelepciunea prieteniei înseamnă să-i găsești pe aceia cărora, oferindu-le, simţi că primești, fără ca aceasta să-ţi ceară să te schimbi sau să-ţi ceară vreun preţ.

Cum gestionăm o relaţie toxică? | prietenia și limitele

A merge cu un prieten prin întuneric este mai bine decât a merge singur prin lumină, scria Hellen Keller. Și dacă întunericul se insinuează în toate ochiurile relaţiei?

Sunt aici! | prietenia și interesul pentru celălalt

Îmi las inima drept plată între monede și trec... – Nichita Stănescu

Prietenia, mai rară ca dragostea? | Prietenia și onestitatea

Dragostea se simte foarte ușor rănită și este destul de pretenţioasă, mai ales când sinceritatea este mai abruptă. Prietenia este mai robustă.

Oglinda este parte din noi | prietenia și imaginea de sine

Prietenul poartă în pieptul său caseta de valori a identităţii noastre.

Micul secret care ne poartă mai departe

Prietenia, în interiorul familiei și în afara ei, capabilă să fie prin ea însăși un element de stabilitate și certitudine – poate uneori singurul –, este o promisiune care ne animă pe toţi.

Rezoluţiile de Anul Nou, o „tradiţie” sortită eșecului?

Pe lângă zile libere, colinde și cozonaci tradiţionali, orice decembrie care se respectă vine la pachet cu bilanţul realizărilor de peste an și cu multe planuri de viitor.