De ce femeile nu sunt niciodată mulţumite de cum arată

Când fetele se strâng la discuţii, se ajunge inevitabil la punctul în care fiecare spune ce o deranjează la ea și se încurajează reciproc pe sistemul: „Tu ai coapsele groase? Uită-te la ale mele!” Într-o asemenea conversaţie, fata care spune că se simte bine cu felul în care arată este izolată.

Când dragostea înflorește a doua oară | Cuplurile care se regăsesc după divorţ

Multe cupluri realizează abia după divorţ cât de piperat este preţul plătit pentru eșecul de a ajunge la un numitor comun, dar câteva reușesc să găsească drumul uitat spre inima partenerului și să-și refacă relaţia.

Ţara cu cei mai cinstiţi locuitori

Onestitatea oamenilor variază în funcţie de ţară, au descoperit cercetătorii britanici, însă asta nu e tot. Implicaţiile corectitudinii morale s-ar putea să se răfrângă inclusiv asupra prosperităţii economice a regiunii.

Când societatea nu suportă să ai o căsnicie fericită

Presa americană a luat-o complet razna când a aflat că vicepreședintele Mike Pence și-a impus să nu cineze niciodată singur cu o femeie care nu este soţia lui. Pentru ei, aceasta este o dovadă de misoginism. Pentru mine, acuzele lor sunt o dovadă de intoleranţă faţă de orice tip de valori care nu mai sunt...

A evadat, prin educaţie, dintr-o familie radicală. Povestea Tarei Westover

Când și-a văzut fratele sufocându-se de durerea provocată de un accident de lucru și pe tatăl ei încă insistând să îl trateze acasă, cu ierburi, Tara Westover a înţeles, deși era doar un copil, că părinţii ei comiteau o greșeală ale cărei consecinţe nu puteau fi calculate.

Sinuciderea: cunoașterea motivelor, vitală pentru un tratament

Sinuciderea este adesea văzută ca apogeul tragic al depresiei. Totuși, motivaţiile din spatele unui act de o asemenea dimensiune sunt mult mai complexe decât se vede cu ochiul liber. Un studiu canadian a urmărit înţelegerea acestor motivaţii, ceea ce ar putea ajuta la descoperirea unor metode mai bune de prevenire a acestor tragedii, menţionează EurekAlert!,...

Este sau nu egoist să nu vrei să ai copii?

Adulţii fără copii sunt deseori portretizaţi ca fiind absorbiţi de propria persoană, atât de preocupaţi să își satisfacă plăcerile încât perspectiva sacrificiilor pe care le-ar implica creșterea unui urmaș li se pare respingătoare. Însă această presupoziţie este departe de a fi adevărată, pledează autoarea Carolina Miranda, într-un editorial Time,...

Biserica prezbiteriană din SUA schimbă definiţia căsătoriei

Cea mai mare confesiune prezbiteriană a Statelor Unite ale Americii a schimbat definiţia căsătoriei, pentru a putea include implicit și cuplurile de același sex, notează CNN. Amendamentul va intra în vigoare de pe 21 iunie.

Cum elimini stresul din viaţa ta

Strategiile care te ajută să scapi de stres nu îţi vor rezolva problemele, dar cu siguranţă îţi vor permite să îţi relaxezi corpul și să îţi limpezești mintea, astfel încât să poţi face faţă tensiunilor din viaţa ta. Iată ce poţi face în momentele în care simţi că ești copleșit de o stare de încordare...

Unde trăiesc cei mai fericiţi pensionari?

În timp ce, la nivel global, speranţa de viaţă este în creștere, o parte semnificativă din ţări nu sunt pregătite să le asigure pensionarilor condiţii optime de trai. Există însă câteva regiuni unde vârstnicii se pot bucura de o bătrâneţe fericită.

Abuzul sexual, sub tăcerea vinovată a bisericilor

Abuzul sexual este în continuare păstrat sub tăcere, fiind considerat un tabu. Iar bisericile creștine fac situaţia și mai greu de înţeles. În timp ce copii sunt abuzaţi, confesiunile creștine par interesate mai mult să își apere imaginea decât să remedieze această problemă gravă. Pare să fie un cerc vicios întreţinut în mod voluntar.

Dragostea nu dezertează, indiferent de prognoză

Zvonuri dantelate pluteau prin campusul studenţesc din Sagunto (Valencia, Spania): unul dintre băieţii americani, veniţi în Spania pentru un an de studiu, Devin, se întâlnea cu Teresa, studenta din anul II de la Teologie, pe care era greu să nu o remarci: frumuseţea izbitoare și firea ei veselă atrăgeau privirile ca un magnet. Nimeni nu...

Unu din cinci homosexuali este purtător de HIV

Aproximativ unu din cinci bărbaţi homosexuali sau bisexuali din metropolele americane sunt infectaţi cu HIV, în timp ce aproape jumătate dintre ei nu știu lucrul acesta. Informaţia a fost oferită ieri de oficiali din cadrul U.S. Centers for Disease Control and Prevention (CDC), citaţi de Reuters.

„Look up”, manifest pentru viaţa fără tehnologie

O pledoarie pentru renunţarea la gadgeturile care ne ţin departe de viaţa reală, videoclipul „Look up” al lui Gary Turk a strâns milioane de...

Beneficiile ascunse în spatele suferinţei

La prima vedere, momentele de suferinţă pe care inevitabil le trăim de-a lungul vieţii aduc doar durere fizică, emoţională sau spirituală. Însă aceste episoade mai mult sau mai puţin tragice ascund lecţii valoroase pe care poate altfel nu le-am fi putut învăţa.

Avantajele copiilor implicaţi în activităţi extrașcolare

Managementul timpului și munca sub presiune sunt doar câteva abilităţi pe care copiii le dezvoltă de la vârste fragede, prin intermediul activităţilor extrașcolare. Aceste îndemânări le vor fi de folos mai târziu, în ascensiunea profesională și în atingerea unui statut socioeconomic ridicat.

La fundul sacului cu moralitate. Cazul Amanda Knox

Pe 30 ianuarie 2014, Amanda Knox a fost condamnată la 28 de ani de închisoare pentru uciderea colegei de camera, Meredith Kercher, în 2007. La scurt timp, ea a fost abordată, via e-mail, de Monarch Distribution, o casă de producţie de filme pentru adulţi, pentru a juca într-un film porno. Mike Kulich, CEO-ul companiei și...

Fără mâini și fără picioare, Vujicic și-a găsit jumătatea

Omul fără mâini și fără picioare, vorbitorul inspiraţional australian Nick Vujicic, care a fost anul trecut și în România, consideră că a primit cea mai mare binecuvântare de la Dumnezeu după salvarea sa, prin căsătoria din 12 februarie cu Kanae Miyahara.

Studiu : Mamele drăgăstoase cresc imunitatea copiilor

O mamă drăgăstoasă poate să-și protejeze copilul chiar mai mult decât crede. Cercetări recente ale specialiștilor în biologie moleculară de la Universitatea California, arată că expresia „pupă mama, ca să treacă” ar putea avea valoare de adevăr știinţific.

Sunată de Papă după ce a refuzat să avorteze

Papa Francisc a sunat o tânără de 35 de ani din Florenţa după ce aceasta i-a scris o scrisoare în care mărturisea că a rămas gravidă cu un bărbat însurat, care îi cerea să avorteze.

Criza identităţii | mic ghid pentru părinţii de adolescenţi

Am două motive pentru care scriu acest articol. Sunt tatăl a patru copii, din care trei sunt adolescenţi foarte diferiţi (14, 17 și, respectiv, 19 ani) și am o mică idee despre ce înseamnă să ai de-a face cu această perioadă. În al doilea rând, în studiile făcute în ultima vreme am fost surprins să...