Ţi se pare că timpul trece mai repede sau mai încet? Nu e o iluzie
Nu doar o dată în viaţă ne-am dorit ca timpul să treacă mai repede sau mai greu. Prelungirea agonizantă a secundei sau, dimpotrivă, goana ei, şi-au găsit însă explicaţia, datorită unui studiu recent, efectuat de o echipă de cercetători americani.
Recunoștinţa, ușa de intrare în noul an
Interesul pentru autoperfecţionare atinge cote incadescente la sfârșitul anului. Mulţi dintre noi medităm la noul început, ne fixăm obiective nobile, avem visuri pe care vrem să le vedem prinzând viaţă, așa că întâmpinăm noul an cu optimism. Totuși, există un lucru pe care trebuie să-l luăm în serios dacă dorim să pășim cu dreptul în noul...
Algoritmul care te cunoaște mai bine ca mama ta
Iată o realitate pe care mama ta nu ar vrea să o audă și care și pe tine s-ar putea să te îngrijoreze: cercetătorii de la Universitatea Cambridge afirmă ceva ce deja intuiam: Facebook-ul s-ar putea să ne cunoască mai bine ca proprii părinţi.
Părinţii mei îmbătrânesc. Itinerariul unei pierderi anunţate
„Cum înveţi să accepţi că aceia care erau cei mai puternici oameni din viaţa ta sunt din ce în ce mai slabi?” O întrebare care îl macină pe un tânăr de numai 21 de ani suficient cât s-o rostogolească pe un site de socializare, doar ca să constate că nu e singurul care trece prin...
FIFA oferă 250.000 de dolari famililor victimelor din Egipt
În urma incidentelor din Egipt, Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va oferi suma de 250.000 de dolari (circa 189.000 de euro) familiilor victimelor violenţelor de săptămâna trecută de la Port Said, după meciul de fotbal dintre Al-Masri şi Al-Ahli.
Sclavii români din Marea Britanie
Sclavia modernă, exploatarea muncitorilor, neplata salariilor și abuzul psihic sunt fenomene larg răspândite în economia Marii Britanii, iar România se află printre ţările cu cele mai multe victime în această ţară, potrivit unui raport guvernamental britanic. În prezent, 65 de români sunt înregistraţi ca victime ale sclaviei moderne în Marea Britanie.
Și-a transformat tema pentru școală într-un proiect caritabil în Africa
La doar 9 ani, micuţa Martha Payne, din Marea Britanie, se poate lăuda cu un succes online de invidiat. Cu un blog și cu multă perseverenţă, ea a reușit să transforme un proiect pentru școală, într-un veritabil fenomen web, în doar șase săptămâni.
Singur (și fericit) – un statut tot mai frecvent în societatea modernă
Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor.
Un medic vrea să lanseze primul „grup de sinucigaşi” în Anglia
Un fost medic care a ajutat mai mulţi pacienţi să îşi pună capăt zilelor, la clinia Dignitas din Elveţia, a anunţat că are planuri pentru înfiinţarea în Sussex, Marea Britanie, a primului „grup de sinucigaşi".
A fi sau a nu fi Charlie
De mulţi ani, o tradiţie a libertăţii de exprimare este instituită în Marea Britanie, la Londra, în Hyde Park: prin lege, de la o tribună special amenajată, orice cetăţean e liber să-și comunice deschis opiniile în faţa auditoriului întâmplător, oricât de refractare sau virulente, cu privire la orice chestiuni de interes public.
O soţie supusă soţului ei | Este Biblia dușmanul egalităţii?
La fiecare nouă secunde, în Statele Unite, o femeie este agresată. Ceea ce înseamnă că, până să parcurgi acest paragraf, o altă femeie va fi devenit, în mod tragic, o victimă a violenţei.
Luptele minţii. Teama de eșec
Toată lumea urăște eșecul, dar pentru unii oameni eșecul este o ameninţare psihologică atât de puternică, încât încercarea de a evita eșecul depășește dorinţa de a reuși. Această teamă de eșec sabotează inconștient șansele lor de succes.
Un indian va dona 2 miliarde de dolari pentru educaţie
Un miliardar indian a promis că va dona aproape 2 miliarde de dolari pentru finanţarea unor programe de educaţie pentru săracii din India.
Cum i-a convins agenda gay pe americani. 3 argumente istorice
Decizia Curţii Supreme de săptămâna trecută, de a legaliza căsătoriile gay în Statele Unite a fost pentru mulţi un şoc. Însă schimbarea nu a avut loc peste noapte, ci prin acţiuni ce au avut loc în ultimele trei decenii, care au întărit susţinerea drepturilor homosexualilor.
Oscar 2018, o ceremonie a incluziunii sociale
A devenit evident de-a lungul timpului că fiecare ediţie a Premiilor Oscar are o tematică unificatoare. Anul acesta, miezul cultural al premiilor Academiei de Film din SUA pare să fi fost incluziunea socială a minorităţilor de gen și a celor rasiale.
Copiii înving cancerul prin jocurile video
Re-Mission 2 este o colecţie de 6 jocuri video gratuite, accesibile prin internet, care au scopul de a distruge celule canceroase virtuale. Jocul, produs al organizaţiei nonprofit Hopelab, are scopul de a le da copiilor bolnavi de cancer curaj printr-un scenariu cu final pozitiv.
Fără religie în școlile din Tennessee
Şcolile din statul Tennessee vor opri activităţile religioase din sălile de clasă, pe motiv că libertatea religioasă a fiecărui elev trebuie respectată. Prin urmare, cadrelor didactice li se va interzice să se roage împreună cu elevii sau să poarte obiecte religioase.
Criza economică îi face pe unii oameni mai fericiţi
Identifică ce este cel mai important pentru tine şi apoi elimină orice nu se înscrie în această categorie. Acesta este principiul pe care un cuplu de tineri din SUA au început să îl aplice atunci când s-au decis să îşi simplifice viaţa. Cazul nu este singular, fiind o formulă sigură în...
2013: Prima clinică pentru bolnavii de cancer
În 2013 se va deschide primul Centru de Recuperare Oncologică din România. Noua clinică, care se va construi pe Valea Nerei, în judeţul Caraş-Severin, va oferi îngrijire post-tratament bolnavilor de cancer în stadii incipiente şi va încorpora un departament de cercetare pentru prevenţia şi depistarea precoce a cancerului.
Timpul e măsura pentru dragoste
Credem că dragostea se măsoară în cuvinte, daruri sau gesturi. Și nu greșim. Doar că toate acestea nu valorează nimic dacă nu oferim unul...
2011, primul an fără nicio execuţie în Japonia
Nici unul dintre cei 129 de deţinuţi condamnaţi la moarte în Japonia nu a fost executat în acest an, ca urmare a deciziilor miniştrilor Partidului Democrat din Japonia (PDJ) care s-au succedat la conducerea Justiţiei anul acesta.






















