Cariera, noua cratiţă? Cum se schimbă presiunea asupra femeilor
Lupta pentru drepturi egale cu ale bărbaţilor le-a lăsat pe femei extenuate în faţa alegerilor noi pe care li le cere societatea. După ce, timp de secole, au încercat să se descotorosească de stereotipurile dominante, care le limitau accesul social la sfera casnică, femeile se văd puse astăzi în faţa unor...
COVID-19: Ce spune psihologia despre încrederea în Dumnezeu?
Atunci când trecem printr-o criză avem o nevoie acută de a ști pe cine și pe ce ne putem baza. Creștinismul este o resursă din ambele unghiuri: ne putem baza pe Dumnezeu și ne putem baza pe dragostea Lui. Este o realitate pe care știinţa, deși prin definiţie necredincioasă, o face vizibilă în psihologie.
Cele mai importante progrese medicale, în 2018
În așteptarea reușitelor medicale spectaculoase care să pună capăt celor mai răspândite dureri ale omenirii, e ușor să trecem cu vederea pașii mari în direcţia bună pe care știinţele medicale i-au făcut anul acesta. Despre unii dintre acești pași am scris chiar aici, la ST, și suntem gata să completăm lista făcând un sumar al...
VIDEO: Sfârșitul celor 10 ani de coșmar al fetelor ţinute ostatece într-o pivniţă
Era o după-amiază obișnuită de luni, pe o stradă din Cleveland, Ohio, când 10 ani de orori ascunse au ieșit la lumină. Charles Ramsey mânca un burger McDonalds, pe prispa casei sale, când a auzit de la numărul 2.207, de pe strada sa, Seymour Avenue, „o fată care ţipa nebunește". Panica și ţipetele l-au determinat...
Nevoia de certitudine
„Privindu-ne din afară, este dificil să luăm în serios viaţa pe care o trăim. Această pierdere a încrederii, precum și încercarea de a o recăpăta, constituie problema sensului vieţii.” (Thomas Nagel, Perspectiva de nicăieri
AAP: Nu educaţi copiii cu televizorul şi calculatorul
Copiii sunt educaţi din ce în ce mai mult de jocurile electronice şi de televizor, dat fiind faptul că tot mai mulţi părinţi apelează la aceste substituente pentru a-i ţine cuminţi pe cei mici.
Adolescence. Un Turn Babel al generaţiilor
Adolescence (Adolescenţă coruptă) nu este un film de vizionat împreună cu copilul tău adolescent, dar este un film care își poate determina spectatorul matur să își reevalueze relaţia cu propriii copii, dar și pe cea cu părinţii.
Studiu: Riscul de cancer la sân crește imediat după naștere
Cercetările anterioare susţineau că femeile care au născut se confruntă cu un risc mai scăzut de a face cancer de sân, comparativ cu femeile care nu au născut. Însă un grup de cercetători de la Centrul de Cercetare a Cancerului, de la Universitatea din Carolina de Nord, a constatat că pot trece mai mult de...
Generaţia care va pune capăt sărăciei extreme
Grupul Băncii Mondiale și-a propus ca, până în 2030, sărăcia extremă să devină istorie. Acest lucru ar însemna ca noi să fim generaţia care pune capăt sărăciei. Iar statisticile ne încurajează să gândim că se poate.
Scurt ghid pentru a deveni mai recunoscător
Să spui „mulţumesc" pentru fiecare lucru bun din viaţa ta e simplu, dar beneficiile pe care le aduce recunoștinţa sunt extraordinare, arată o serie de studii. Află cum te poţi bucura și tu de toate efectele pozitive de care beneficiază oamenii recunoscători.
În locul celuilalt, cu siguranţă te-ai ajuta
Prietenul la nevoie se cunoaşte, dar maioul este mai aproape de corp decât cămaşa. Frază învechită sau încă de actualitate? Cui, când și cum suntem dispuși să acordăm ajutor?
Câţi oameni mai cred în minuni
Trei din cinci adulţi (62%) din Marea Britanie au declarat că au convingerea că o anumită formă a miracolelor este posibilă în zilele noastre, iar aproape jumătate (43%) dintre respondenţi au admis că s-au rugat pentru o minune la un moment dat în viaţa lor, au arătat cercetătorii într-un studiu comandat de BBC.
Părul lui Emily. O poveste cu sfârşit fericit
A fost odată ca niciodată o prinţesă pe nume Emily. Ea avea trei ani, păr lung castaniu și locuia împreună cu părinţii și frăţiorul...
Compromisul secolulului XX – Cum am schimbat demnitatea pe libertate
India. Incredibila India. Din timp în timp, presa internaţională se umple de articole referitoare la vreunul dintre revoltătoarele cazuri de viol dintr-o ţară cu o mentalitate de neînţeles. Într-adevăr, cum am putea să înţelegem niște bărbaţi indieni care se comportă ca niște animale, noi, vesticii intelectuali și avansaţi, democraţi și corecţi, care le putem da...
Lecţia valoroasă ce trebuie predată copiilor: Cititul este distractiv
Cititul nu este doar o metodă care ajută la dezoltarea unor abilităţi necesare atât la școală, cât și în ascensiunea profesională. Această activitate ajută indivizii să se descopere pe sine și lumea înconjurătoare, iar promovarea experienţelor deosebite ale cititului este esenţială.
România, în topul european al sclaviei moderne
În cinci state UE, ameninţarea sclaviei moderne a crescut, printre ele fiind menţionată și România.
Englezii preferă căsătoria (de probă)
Concubinajul, sau căsătoria de probă, este o practică din ce în ce mai des întâlnită în societatea britanică, arată un sondaj efectuat de Biroul Naţional de Statistică (ONS) al Marii Britanii.
Studiu: Invidia, la cote maxime pe Facebook
Un studiu realizat de două universităţi din Germania arată că invidia este extrem de des întâlnit pe cea mai mare reţea de socializare, ce numără peste un miliard de utilizatori.
Cum să schimbi lumea
Sunt zile, poate chiar ani, care trec fără să ne întrebăm în mod serios care este sensul vieţii noastre sau dacă ceva din tot ce am lăsat în urmă a făcut cuiva viaţa mai frumoasă. Ne este frică de un răspuns, pentru că ne-ar determina să facem o schimbare. Pentru John Wood, acest răspuns a...
La ce vârstă ne pierdem amintirile din frageda copilărie
Șansele să îţi amintești lucrurile care s-au întâmplat în viaţa ta pe când aveai mai puţin de trei ani sunt foarte mici. Aceste amintiri încep să dispară din memoria noastră în jurul vârstei de șapte ani, susţin experţii de la Universitatea Emory într-un studiu publicat în jurnalul Memory.
VIDEO: Geniu muzical la numai doi ani
Lavinia Ramirez a împlinit pe 18 iulie trei ani, dar a uimit publicul cu primul ei concert de pian chiar înainte de această vârstă. După concert ea a fost numită „Micuţa domnişoară Mozart".



























