De la știinţă la magie. Imprevizibilul voiaj al gândirii pozitive

De-a lungul timpului, conceptul de gândire pozitivă s-a dovedit extrem de versatil, reușind să atragă în mrejele unor promisiuni sonore milioane de oameni, care s-au lăsat convinși că viaţa înseamnă mai mult decât ce reușiseră să trăiască până atunci.

Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică

Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.

Ce fel de copii modelăm din cuvintele noastre

„Felul în care le vorbim copiilor devine vocea lor interioară.” (Peggy O’Mara)

Depresia care dă viaţă

Nu o vede nimeni, pentru că se ascunde și apasă cu greutate în interior, până reușește să te convingă că viaţa nu valorează mare...

În pauzele de publicitate, fericirea umblă desculţă

„Era odată un Om care trăia în Ţinutul Rarităţii. După multe aventuri și o lungă călătorie prin Știinţa Economică, s-a întâlnit cu Societatea de Abundenţă. S-au căsătorit și au avut o mulţime de nevoi.” (Jean Baudrillard)

Mai rea decât moartea: depresia. Mai rău decât depresia: cel care o judecă

Rușinea celor care suferă de depresie nu este nepărat un rezultat direct al bolii ci, mai degrabă, este o povară în plus pe care cei din jur o adaugă la boală prin lipsa lor de compasiune și prin verdictele ignorante. Nimeni nu ar trebui să își distrugă ani întregi din viaţă de teama că ceilalţi...

Invazia gândurilor care ne amână fericirea la nesfârșit

Slaba concentrare a minţii asupra a ceea ce trăim într-un moment anume are darul de a umbri fericirea unei zile, chiar și atunci când subiectul gândurilor călătoare e unul cât se poate de agreabil.

Singura moarte care poate fi evitată

„Dacă există ceva mai sfâșietor decât un trup care se prăpădește din lipsă de pâine, acela e un suflet care se stinge din lipsă de lumină.“ (Victor Hugo)

Cerșetor și impostor: De ce lacrimile nu se șterg cu bancnote

Sub titlul „De la pastor la cerșetor“, povestea lui Jeremiah Steepek a avut tot ce i-a trebuit pentru a deveni virală pe internet. Impresionaţi, oamenii au dat like și share pe reţelele de socializare, cu un entuziasm care, ironic, nu se regăsește niciodată în relaţiile cu cerșetorii din viaţa reală. Există vreo ieșire din această...

Viaţa este într-adevăr frumoasă

Până când a devenit adult, Graeme Frauenfelder nu și-a dat seama că suferă de o problemă de sănătate mintală care afectează 1,8% dintre bărbaţii australieni și 1,7% dintre femei. Este vorba de tulburarea bipolară, cunoscută anterior ca depresie maniacală, caracterizată de schimbări extreme ale dispoziţiei. Graemea fost internat de mai multe ori, până când a...

Generaţia descurajaţilor

Despre rolul pe care l-ar putea avea religia în tratarea depresiei şi a descurajării am discutat cu pastorul Nicu Butoi, la finalul unei serii de prezentări evanghelistice desfăşurate cu sala plină.

Asasinul silenţios

La nivel global, depresia devine în 2020 a doua cauză de morbiditate generală globală și prima în 20301, conform prognozei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), iar unul din zece români suferă de depresie, indică statisticile OMS.

Gestionarea emoţiilor negative (care se accentuează în perioade de criză)

Au trecut mai mulţi ani de când locuiam împreună cu fratele meu. Dar recent am decis să merg și să rămân o perioadă la el. Într-o zi am hotărât amândoi să mergem să vizităm un loc în natură pe care nici eu, nici el nu îl mai vizitasem până atunci. Când am ajuns, începuse să...

Depresia și sistemul imunitar al sufletului

„Celui cu mintea statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine”, recita profetul Isaia, și unii s-au grăbit să concluzioneze de aici că aceia care nu au pace probabil că ori nu au minte, ori nu au credinţă.

Adolescenţii din medii familiale pozitive, mai puţin predispuși la depresie

Adolescenţii care au crescut într-un mediu familial coeziv, neconflictual, sunt mai puţin susceptibili la simptome de depresie între adolescenţă și vârsta de mijloc, potrivit unui studiu care a urmărit legătura dintre dinamica familiei și apariţia depresiei.

Depresia, asociată cu alimentaţia bogată în grăsimi și obezitatea

Existenţa unei legături între obezitate și depresie a făcut obiectul studiului cercetătorilor știinţifici deja de ceva timp. Însă aceștia nu au reușit să descopere modul în care cele două boli se influenţează una pe cealaltă. Până acum.

„#SELFCARE” pentru creștini

Conceptul de „selfcare”, înţeles ca totalitatea metodelor prin care fiecare înţelege să își rezolve singur problemele emoţionale și să își gestioneze anxietăţile, a devenit o adevărată mișcare în ultimii doi ani, ce are în spate o întreagă industrie pregătită să ne facă viaţa mai ușoară și mai confortabilă. Pentru creștini, această tendinţă s-a dovedit a...

Contribuţia religiei la discuţia despre anxietate

O fierbinţeală rece, ca senzaţia de frig de după o arsură, îi străbate corpul la fiecare răsuflare. Simte că respiră prea scurt, prea grăbit și că respiraţia e de fapt o numărătoare inversă până la momentul în care va izbucni, se va întâmpla ceva important sau cel puţin până la momentul în care își va...

Stresul cronic remodelează circuitele neuronale

Rezultatele unor teste publicate în revista Biological Psychiatry arată că stresul cronic alterează circuitele neuronale din creier, crescând riscul de depresie și anxietate. Unele dintre aceste modificări sunt mediate de un ansamblu de celulele imune din creier, numit microglie.

Sud-coreenii se relaxează la „închisori”

Sud-coreenii s-au dovedit a fi destul de inventivi atunci când s-au gândit la modalităţi de evadare din stresul cotidian.

Studiu: Prea mult somn este la fel de dăunător ca prea puţin

Un studiu realizat de Western Brain and Mind Institute, din Canada, a confirmat o presupunere pe care oamenii de știinţă o aveau de mult timp, și anume că 7 până la 8 ore de somn în fiecare noapte sunt optime pentru performanţa creierului.