Războiul lor și războiul meu

Acest articol este o dramatizare pe baza interviurilor cu cinci cetăţeni ucraineni, despre felul în care războiul le-a afectat viaţa.

Pastile pentru vindecarea normalităţii

Nu dorm suficient, mănâncă prost, nu fac mișcare, nu petrec timp în aer liber și contactul vizual cu prietenii lor se rezumă la urmărirea profilului de Facebook. Se mai miră cineva că femeile, predispuse biologic la fluctuaţii de dispoziţie, sunt tot mai vulnerabile la depresie și anxietate?

Explicaţia ştiinţifică a depresiei sezoniere

Aproape oricine simte o schimbare a dispoziţiei, un oarecare disconfort fizic şi psihic odată cu schimbarea anotimpului, mai ales ales toamna şi iarna. În cazul unora, acestea sunt mai accentuate sau mai grave, dezvoltându-se în ceea ce psihologii numesc „depresie sezonieră”.

Biserica nu vindecă depresia

Credinţa este incompatibilă cu depresia. Este o concluzie destul de răspândită în mediul celor care declară că respectă valori religioase. În ciuda acestui fapt, depresia nu îi ocolește nici pe credincioși. Surprinzător este că această realitate nu pare să constituie o preocupare a bisericilor, așa cum sugerează un studiu recent.

Muşchii antrenaţi: bariera surprinzătoare împotriva depresiei

Cu toţii ştim că mişcarea este bună pentru starea noastră de spirit şi că exerciţiul fizic pare să fie ca o coardă de siguranţă atunci când stresul vieţii ameninţă să ne doboare. Dar modul în care sportul ne ajută să depăşim momentele nefericite a fost un mister. Până acum.

„Trec prin iad”- Confesiunea unui comic deprimat

Robin Williams, un geniu al comediei, și-au pus capăt zilelor. A fost o știre șocantă, în cel mai netabloid sens al cuvântului. Astăzi aflăm că în fiecare an pierdem cel puţin un mare comic, din cauza abuzului de droguri sau a suicidului. „Jobul nostru e să comunicăm, dar se pare că nu știm să cerem...

Dilema unei femei care suferă de depresie, dar ar vrea un copil

O femeie care suferă de depresie și se tratează cu medicamente se va confrunta cu o dilemă dură atunci când își va dori să devină mamă. Dacă merge înainte cu tratamentul, riscă să afecteze dezvoltarea copilului ei, dacă îl întrerupe și boala recidivează, copilul va fi oricum indirect afectat.

Probleme prea mari pentru cei prea mici

Au trecut doi ani de când adolescenta de doar 15 ani, Amanda Todd, s-a sinucis din disperare, în faţa violenţei verbale şi fizice îndreptate asupra ei în liceu.

Viaţa din spatele cortinei

„Doar pentru că nu o vezi, nu înseamnă că nu există.” Depresia poate fi oriunde în jurul nostru: în spatele zâmbetului unui prieten, în...

Cum poţi trece mai ușor peste amintirile neplăcute

Cu toţii am trecut prin situaţii dificile, iar rememorarea acelor momente are un impact negativ asupra stării noastre emoţionale și psihice. Însă experţii de la Institutul Beckman au descoperit o modalitate eficientă prin care putem micșora efectul nociv al acestor amintiri dureroase.

Sportul, „prescris” pentru atenuarea depresiei

Depresia afectează circa 121 de milioane de oameni din întreaga lume și ucide anual aproximativ 850.000 de oameni, potrivit unui studiu efectuat în 18 ţări, publicat în jurnalul BMC Medicine. Mulţi pacienţi depresivi ar putea depăși această stare prin adoptarea unui obicei extrem de accesibil, susţin mai mulţi experţi: sportul

Criza vârstei de mijloc: Cea mai nefericită perioadă a vieţii

„Este oficial: criza vârstei de mijloc există", susţine un grup multinaţional de experţi care au descoperit perioada vieţii în care oamenii experimentează cel mai scăzut nivel al fericirii.

Ce poţi face pentru o persoană care a pierdut pe cineva drag

În faţa tragediei cu care se confruntă o persoană, ne dorim să îi alinăm, măcar pentru un timp, durerea pe care poate nici nu ne-o putem închipui. În astfel de momente delicate e dificil să ne găsim cuvintele sau acţiunile potrivite, de teamă să nu îl rănim pe celălalt mai mult. „Să nu faci nimic...

De ce se sinucid oamenii bogaţi?

Asta se întreabă acum și Mick Jagger, poate cel mai faimos cântăreţ în viaţă, membru a trupei The Rolling Stones, la o zi după ce a aflat că partenera sa de 13 ani, pe care o numește și „cea mai bună prietenă" s-a spânzurat în apartamentul ei din Manhattan, în timp ce el se afla...

Ce ar trebui să ştie un creştin despre depresie şi anxietate

De multe ori, depresia şi anxietatea sunt privite ca fiind două subiecte sensibile şi greu de abordat dintr-o perspectivă creştină, dar sunt din ce în ce mai multe persoane care suferă din această cauză, motiv pentru care ar trebui să ţinem cont de câteva aspecte importante ale acestor afecţiuni.

Ce să NU îi spui unei persoane în depresie

Prietenul tău aflat în depresie are nevoie de tine. Dar ce îi poţi spune și ce nu în astfel de momente? Oricât de bine intenţionate ar fi, cuvintele tale se pot transforma, fără să vrei, în pumnale înfipte și mai adânc în rana interioară a celuilalt.

Trăind pe timp împrumutat

Philip Seymour Hoffman, actor, regizor și om de teatru, a murit la vârsta de 46 de ani, singur în casă, cu un ac înfipt în braţ. Ceea ce pare a fi o supradoză accidentală de droguri l-a despărţit de cea care i-a fost parteneră timp de 15 ani şi cu care avea trei copii, de...

Strategii naturale împotriva depresiei

Momentele depresive ne încearcă pe toţi măcar o dată în viaţă. Atunci când nu sunt severe și nu impun urmarea unui tratament medicamentos, aceste tulburări pot fi înlăturate cu ajutorul unor remedii naturale.

Importanţa religiei se vede în creier

Persoanele religioase sau interesate de spiritualitate au creierul diferit de cele care nu au preocupări spirituale şi sunt mai protejate împotriva depresiei, potrivit cercetătorilor.

Când prietenii te urmează în moarte

În luna aprilie, Lisa Schenke își alesese o rochie pe care să o poarte la serbarea de absolvire de liceu a fiului său, Tim, serbare care era planificată pentru luna iunie. În luna mai însă, a purtat rochia la înmormântarea lui Tim, care s-a sinucis.

Este posibil ca depresia să treacă de la sine?

Potrivit unor studii recente, se pare că depresia poate trece cu sau fără tratament, de la sine, în funcţie de caracteristicile şi situaţia fiecărei persoane.