Cui să-i ceri ajutorul?

Condiţiile schimbării, amintite de Carl Rogers sunt: empatie, congruenţă și acceptare pozitivă necondiţionată, care să aibă loc în cadrul procesului terapeutic.

Supradoza de gânduri pozitive: de ce prea mult optimism strică

Dacă optimismul ne ajută să scăpăm mai ușor de probleme, excesul de optimism face exact opusul: le amplifică. Împinsă la extrem, gândirea pozitivă prescrisă ca antidot pentru suferinţă ne împiedică să acceptăm realitatea așa cum este și să pornim în căutarea soluţiilor ce ne pot ușura existenţa.

Capătul iubirii

Când sunt obosită nu pot iubi! De multe ori am trăit această realitate și chiar am calificat-o ca justă, ca fiind capătul iubirii.

Definiţi de sensibilitate. Cum să ajuţi un copil-orhidee să înflorească

Într-o societate care nu pune mare preţ pe sensibilitate, creșterea unui copil hipersensibil la condiţiile de mediu poate fi o experienţă pe alocuri copleșitoare pentru un părinte. Cel puţin până când realizează rolul vital pe care îl joacă în descătușarea potenţialului extraordinar pe care îl deţine un astfel de copil.

Complexele de inferioritate: cum pot fi combătute?

Neîncrederea în forţele proprii este ca o pată ce nu se șterge automat; un fel de picătură chinezească, colectată sub complexele de inferioritate, greu de alungat chiar și cu discursuri motivaţionale sau cu injecţii frugale de optimism fragil, practicat de dragul schimbării.

Asasinul silenţios

La nivel global, depresia devine în 2020 a doua cauză de morbiditate generală globală și prima în 20301, conform prognozei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), iar unul din zece români suferă de depresie, indică statisticile OMS.

Cât este de important să fii o persoană de încredere

Când aţi spus ultima dată că veţi face ceva, că veţi fi o persoană de încredere, dar nu a fost așa? Sau aţi făcut-o atât de prost, încât toată lumea ar fi fost mai fericită dacă aţi fi spus „nu” de la bun început?

Anatomia unei patologii: minciuna

„Tu? Grasă? Nici vorbă!”, „Cu tot respectul, era verde când am trecut eu...”. Zilnic, de pe buzele a miliarde de oameni pleacă miliarde de minciuni. O poluare morală pe care o declarăm nocivă, dar fără de care nu ne vedem descurcându-ne în viaţă.

Regina micilor plăceri vinovate ale vieţii

„Ai auzit ce a făcut?...“ , „Ghici ce am aflat despre noul nostru coleg!“ Și totuși, persoana care râde zgomotos și încearcă să capteze atenţia celor din jur prin informaţiile pe care le are nu este atât de fericită precum pare.

Procrastinarea: de ce amânăm și cum se câștigă războiul cu noi înșine

Procrastinarea reprezintă o modalitate de a ne agresa pe noi înșine, susţine psihologul Piers Steel. O agresiune de care putem deveni dependenţi, dacă nu detectăm motivele din spatele ei și mai ales strategiile eficiente de a o contracara.

Descoperirea secolului nostru: T = T

Motto: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.“(Eclesiastul 3:1)

Cei mai fericiţi oameni ai pandemiei

„Cum poţi să te bucuri, dacă e război?” Aceasta a fost una dintre întrebările de neuitat după lectura unei cărţi care a adunat mărturiile celor care erau copii în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Zeci de ani de la acest coșmar al umanităţii, loviţi de o criză care își aruncă umbrele asupra indivizilor și...

Cum ne întărim voinţa pentru a lua cele mai bune decizii

A avea voinţă nu înseamnă să spui că vrei, înseamnă să te ţii de treabă, afirma scriitorul francez André Maurois. Este ușor să ne ţinem de treabă dacă facem lucruri care ne plac, la care ne pricepem sau care ne aduc beneficii rapide.

Cursa pentru fericire | Slalom uriaș printre regrete și estimări eronate

„Dacă aş fi reuşit să iau decizia potrivită la momentul potrivit, atunci...”, „Dacă aş fi procedat altfel, atunci”... Acest tip de raţionament ilustrează modul în care luăm o cincime dintre deciziile noastre, potrivit unui studiu realizat în 2012.

Drumul spre regăsire. Cine sunt eu cu adevărat?

Filmul Nomadland, care a câștigat premiul pentru cel mai bun film dramatic la cea de-a 78-a ediţie a Globurilor de Aur, este o poezie. O poezie construită într-un ritm din ce în ce mai străin de vieţile noastre, ale celor care au urcat în caruselul vieţii de adult și au constatat că nu mai sunt...

Supraaglomeraţi. De la cauze la soluţiile unei probleme cronicizate

Sleit de puteri, într-o luptă acerbă cu cronometrul, copleșit în mare parte din timp – iată o descriere în care se regăsesc tot mai mulţi creștini. Atunci când criza de timp a devenit noua normalitate, poate că avem nevoie de ceva mai mult decât de cunoașterea tehnicilor de gestionare a timpului.

Idealul de cuplu

De curând am urmărit o emisiune TV în care invitatele, profesoare și psihoterapeute, fiind întrebate despre idealul de feminitate în lumea contemporană, au lansat o opinie ce mi-a părut stranie: aceea potrivit căreia un astfel de ideal nu ar mai fi reperabil sau nu și-ar mai găsi rostul, astăzi...

Cauza discutabilă. Corelaţia nu înseamnă cauzalitate

Cauza discutabilă, cu varianta latinească cum hoc ergo propter hoc, vizează eroarea prin care cineva consideră că un anumit fenomen este cauza producerii altuia numai pentru că s-a produs împreună sau în același timp cu acesta și, eventual, pentru că simultaneitatea celor două s-a repetat atât cât să se suspecteze că este vorba de o...

Generalizarea pripită. Cum sărim de la unul la toţi și de la o dată la întotdeauna?

Ne folosim experienţa și cunoștinţele pentru a înţelege ceea ce ne e necunoscut sau inaccesibil. Suntem atrași de tipare și judecăm lumea prin prisma a ceea ce deja ne este familiar. Însă, din dorinţa de a înţelege mai repede unele lucruri, tragem adesea concluzii fără a avea la bază dovezi suficiente. Astfel cădem în capcana...

Agilitatea emoţională – un aliat robust într-o lume fragilă

„Felul în care interacţionăm cu interiorul nostru determină totul: fiecare aspect al modului în care iubim, trăim, ne creștem copiii și conducem mașina.” (Susan David)

Argumentum Ad Hominem. Sau cum te ataci pe tine când ataci pe un altul

Într-o discuţie argumentativă, fiecare parte implicată trebuie să-și poată expună punctul de vedere fără constrângeri, discriminare sau interferenţe. Aceasta este, de altfel, o premisă importantă în încercarea depășirii diferenţelor de opinie. În practică însă, adesea lucrurile sunt departe de acest ideal. Interlocutorii nu doar că nu-și respectă dreptul la liberă exprimare, dar apelează și la...