ADRA a oferit în dar o casă pentru o familie cu probleme din Galaţi
Marţi, 2 aprilie, a avut loc inaugurarea casei pe care Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor a oferit-o în dar unei familii cu probleme din localitatea Buciumeni, judeţul Galaţi.
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea ia în piept bolile mintale
„Bolile mintale nu ţin cont de persoană, nici măcar în cazul adventiștilor”, spune Peter Landless, directorul Departamentului de Sănătate al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial.
38 de miliardari donează jumătate din averea lor
Nu mai puţin de 38 de miliardari americani au promis să doneze 50% din averea lor pentru acte de caritate, ca răspuns la o campanie umanitară iniţiată de investitorul Warren Buffet și fondatorul Microsoft, Bill Gates.
ADRA a luat locul II la Gala Societăţii Civile pentru „Grădini roditoare”
În comunele sărace din România, investiţiile private promit de multe ori o salvare cu clauze dificil de tolerat pentru oamenii obișnuiţi. Pentru a scăpa de sărăcie, oamenii se văd deseori nevoiţi să renunţe tocmai la acel confort care nu se poate cumpăra cu bani. Posibil că de aceea, atunci când un...
Un fost om al străzii Îl păstrează pe Iisus în inimă
Un tânăr care filmează videoclipuri cu farse şi le postează pe Youtube a schimbat definitiv viaţa unui om al străzii, Martin, care nu încetează să le vorbească oamenilor din jur despre dragostea lui Iisus.
Românii, la jumătatea topului carităţii
Peste 38% dintre români donează bani şi fac voluntariat în timpul lor liber, în fiecare an. Alţi 7% afirmă că donează diverse bunuri pentru cauze caritabile.
„Noblesse oblige”, o dovedeşte un experiment sociologic inedit
În anul 1974, Phillip Kunz şi familia lui au primit un număr record de felicitări de Crăciun. În săptămânile de dinaintea Ajunului, găseau şi zeci de felicitări în cutia poştală.
Susţine ADRA în concursul Raiffeisen Comunităţi! (A)
Proiectul „Vreau la școală!" al Agenţiei Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor (ADRA România) a intrat în faza finală a concursului pentru finanţare organizat de Banca Raiffeisen.
ADRA România celebrează „bărbaţii adevăraţi”
De mai mulţi ani, ADRA România ne-a obișnuit cu o atitudine proactivă împotriva violenţei domestice, prin campanii destinate să convingă femeile abuzate să ia atitudine și să apeleze la autorităţi. În acest an, ADRA relansează campania, dar cu o ţintă inedită, de încurajare și apreciere a „bărbaţilor adevăraţi", care iubesc, preţuiesc și își protejează familiile.
Antrenat să salveze vieţi, are AZI nevoie de salvare | s-au strâns 100.000 euro
Cătălin Sandu a aflat imediat după ce şi-a dat licenţa în Medicină, că viaţa lui atârnă de nişte bucăţi de hârtie. Mai exact de cei 200.000 de euro, pe care o clinică specializată din Germania i-a solicitat pentru a-l trata de o boală cruntă: cancer.
Căsuţa Speranţei găzduiește gratuit, în Slănic, copiii cu afecţiuni respiratorii
Tratamentul cu aerosoli poate ameliora simptomele de care suferă persoanele cu afecţiuni respiratorii. Însă nu toţi își permit un astfel de tratament, fiindcă zonele naturale în care ar putea beneficia de el sunt aproape imposibil de accesat de către cei cu venituri mici, care nu și-ar permite cazarea într-o staţiune românească.
O creştină înapoiază 36.000 de dolari, datorită convingerii că „a fura e păcat”
Rachel Castillo era în timpul programului, la clubul de golf la care lucrează, când a făcut o descoperire ce avea să îi testeze credinţa: o geantă cu bani, în care se afla suma de 36.000 de dolari.
Aplicaţia care măsoară cât de generos ești
Pentru că fiecare gest contează, Compania Everyday Hero a construit o aplicaţie pentru toţi cei care s-au întrebat cum au contribuit, prin propriile acţiuni, la transformarea lumii într-un loc mai bun. Giving Footprint te ajută să îţi monitorizezi faptele de caritate și, totodată, te inspiră să continui să te implici în acţiuni care pot face...
Catalogul ADRA oferă sugestii inedite pentru daruri de Crăciun
Cum ar fi ca anul acesta, cadourile pe care le oferim să fie nu doar ceva frumos, ci şi ceva cu adevărat ceva util pe termen lung? Cum ar fi să dăruim unei fetiţe din India darul de a nu fi violată, prin simpla plată a şcolarizării sale? Sau găzduire victimelor violenţei domestice? Sau un...
Flashmob pentru Cătălin Sandu! VEZI cum a fost!
Duminică, la ora 15.00, colegi, prieteni sau necunoscuţi mişcaţi de povestea tânărului medic diagnosticat cu o formă rară de cancer, se vor aduna în piaţa Universităţii din Bucureşti pentru o campanie fulger.
Profesor, devenit erou naţional după ce a salvat 13 elevi din flăcările care i-au ucis copiii
Maghiarul Gyorgy Vigh, profesor de educaţie fizică, a devenit erou naţional în Ungaria după ce s-a luptat cu îndârjire și disperare să salveze cât mai mulţi copii prinși într-un autocar incendiat în urma unui tragic accident pe autostrada Veneţia-Verona.
Două zile în tabăra de refugiaţi yazidiţi din Petra Olympou (FOTO-REPORTAJ)
În 2015, când Europa se configura strategic pentru a răspunde eficient crizei migranţilor, România trecea prin propria criză, una de isterie. Doar un an mai târziu, tabloidele de căpătâi care titrau cu litere de-o șchioapă „Vin teroriștii!” s-au întors la mizeriile mondene, lăsând ca soluţionarea crizei migranţilor să continue departe de ochii mulţimilor, în locuri...
Warren Buffet te învaţă cum să dăruieşti bani
Warren Buffet, fondatorul companiei Berkshire Hathaway, predă un curs gratuit în care îşi învaţă elevii cum să dăruiască bani, după ce el însuşi a donat o mare parte din averea personală, în valoare de 58 de miliarde de dolari.
Experiment: Îţi atrag atenţia oamenii străzii? (video)
Care este atitudinea ta când treci pe lângă oamenii străzii? Dacă o rudă sau vreun prieten de-al tău s-ar deghiza într-un om al străzii, l-ai recunoaşte? Te-ai uita la el măcar?
Susţine și tu ADRA în proiectul „Vreau la școală!”
Ai din nou ocazia să schimbi viaţa copiilor săraci și foarte buni la învăţătură, printr-un singur vot.
Agenţiile umanitare religioase îşi împart rolurile privind intervenţia în caz de dezastru
Organizaţiile religioase trec peste diferenţele doctrinare pentru a veni în ajutorul victimelor dezastrelor naturale, creând o infrastructură invizibilă, dar fără care autorităţile publice nu s-ar putea descurca, scrie AP.
















