Etichetă: cancer mamar

Obiceiuri aparent banale care îţi cresc riscul de cancer la sân

Fără să îţi dai seama, ajungi să îţi crești zilnic riscul apariţiei cancerului mamar, prin obiceiuri simple cărora le acorzi prea puţină importanţă și despre care poate nu ai fi intuit că îţi pot pune sănătatea în pericol în acest fel.

Câte ore de sport te protejează de cancer

„Cât, mai exact?” Aceasta este întrebarea. Știm deja că un anumit timp dedicat pe săptămână activităţilor sportive are anumite beneficii, de la încetinirea procesului de îmbătrânire, la protecţia împotriva bolilor de inimă. Dar ce protecţie oferă sportul în privinţa cancerului de sân și în ce cantităţi trebuie făcut pentru ca protecţia să fie asigurată?

Avantajul mamelor care alăptează

Despre alăptat s-a demonstrat în repetate rânduri că are un impact pozitiv pentru nou-născuţi, însă un studiu recent aduce argumente orientate, de această dată, asupra beneficiilor de care se bucură mamele care își hrănesc bebeușii la sân.

Dieta care poate reduce riscul de cancer la sân

Alegerile alimentare inteligente pot contribui la reducerea pericolului de dezvoltare a cancerului de sân, o afecţiune cu care sunt diagnosticate anual peste un milion de femei din toată lumea.

Fumatul crește riscul tinerelor de a dezvolta cancer la sân

Pe lângă multiplele afecţiuni grave cauzate de fumat, experţii de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson au observat că ţigările pot crește semnificativ riscul tinerelor sub 40 de ani de a dezvolta o anumită formă de cancer la sân.

De ce se răspândește cancerul la sân în corp

Un grup de experţi a descoperit modul prin care cancerul mamar ajunge la metastază, lucru care deschide noi căi de cercetare spre eficientizarea tratamentelor pentru maladia cu care sunt diagnosticate aproape două milioane de femei la nivel global, potrivit statisticilor Agenţiei Internaţionale pentru Cercetare a Cancerului.

Dietele din adolescenţă influenţează riscul cancerului la sân

O dietă bogată în grăsimi, adoptată în perioada pubertăţii, poate influenţa riscul dezvoltării tumorilor mamare, chiar dacă acest regim alimentar nu a condus la obezitate, arată un studiu publicat în jurnalul de specialitate Breast Cancer Research.

Femeile amână vizita la medic din cauza sărăciei

Femeile tinere cu venituri mici au tendinţa de a amâna consultul medical de specialitate în cazul detectării unui nodul la sân, spre deosebire de cele care au o situaţie financiară mai bună, susţin experţii americani într-o cercetare publicată în jurnalul de specialitate Cancer.

6 mituri despre cancerul la sân

În jurul cancerului de sân, afecţiune cu care sunt diagnosticate anual peste un milion de paciente la nivel global, sunt vehiculate o mulţime de mituri. Cunoașterea adevărului din spatele acestora poate ajuta în luarea deciziilor potrivite și, totodată, poate salva vieţi.

A crescut incidenţa cancerului la sân la femeile sub 40 de ani din Europa

Deși cazurile de cancer mamar la persoanele tinere sunt rare, numărul de femei sub 40 de ani care suferă de această afecţiune a crescut în Europa, avertizează cercetătorii francezi și italieni, scrie BBC.

Ideea unei fetiţe de 6 ani pentru o cauză nobilă

O fetiţă de 6 ani din California s-a gândit să folosească pasiunea ei pentru grădinărit într-un scop nobil, și anume să creeze o campanie de conștientizare a cancerului mamar.

Cele mai importante progrese în prevenirea și tratarea cancerului de sân din 2013

Statisticile arată că una din opt femei va dezvolta, pe parcursul vieţii, cancer mamar, însă progresele medicale înregistrate în identificarea metodelor de prevenire și tratare a acestei afecţiuni sunt tot mai încurajatoare, informează publicaţia Health.

Anumite medicamente pentru tensiune ar putea creşte riscul apariţiei cancerului la sân

Medicamentele care blochează canalele de calciu folosite în tratarea pacienţilor care suferă de hipertensiune ar putea creşte riscul apariţiei cancerului mamar, susţin cercetătorii americani, informează Live Science.

Viaţa după mastectomie şi exemplul de curaj oferit de Angelina Jolie

Angelina Jolie a povestit, într-un editorial foarte personal şi emoţionant apărut în New York Times, experienţa dublei mastectomii pe care a suferit-o recent, în scopul de a minimiza riscul apariţiei cancerului la sân. Confesiunile actriţei hollywoodiene transmit un mesaj extrem de puternic şi încurajator pentru toate femeile din lume: cancerul la sân poate fi învins!

De ce a renunţat Angelina Jolie la frumuseţe pentru o dublă mastectomie preventivă?

Actriţa Angelina Jolie a mărturisit într-un articol pentru New York Times că a suferit recent o operaţie de mastectomie dublă. Mărturisirea despre această operaţie despre care nu a știut nimeni vine ca răspuns la întrebările recente ale presei cu privire la faptul că a slăbit foarte mult în ultima perioadă.

Exerciţiile fizice reduc riscul de cancer la sân. Vezi cum.

Exerciţiile fizice luptă împotriva dezvoltării cancerului la sân la femei, datorită efectului acestora asupra horomonului sexual feminin, estrogen, arată un studiu american citat de Daily Mail.

Stilul de viaţă, de vină pentru cancerul mamar la femeile sub 50 de ani

Consumarea băuturilor alcoolice, o dietă suprasaturată și sedentarismul sunt factori principali pentru declanșarea bolii la femeile sub 50 de ani, avertizează cercetătorii.

Radiaţiile pentru cancerul mamar pot dăuna inimii

Femeile care primesc tratament cu radiaţii pentru cancerul de sân sunt mult mai expuse riscului de a dezvolta probleme la inimă mai târziu în viaţă, chiar dacă astăzi se folosesc doze mai mici, decât în trecut.

Consumul de legume poate reduce riscul de cancer mamar

Includerea legumelor bogate în nutrienţi în dieta zilnică este asociată cu scăderea riscului de a dezvolta un anume tip de cancer la sân, susţine un studiu publicat în Journal of the National Cancer Institute.

Sarcinile târzii scad riscul de cancer mamar triplu negativ

Conform cercetătorilor de la Centrul de Cercetare al Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, SUA, femeile care aşteaptă cel puţin până la vârsta de 28 de ani pentru a face primul copil, pot reduce cu până la 60% riscul de apariţie a celui mai agresiv tip de cancer mamar.

Controversa mamografiilor: pentru o viaţă salvată, trei femei fac tratament nenecesar

O comisie indepedentă va „arbitra" dezbaterea aprinsă despre beneficiile şi riscurile momagrafiilor, ca metodă de depistare a cancerului mamar.