consumism

„Aveţi și pe roz?” O pledoarie pentru a nu-ţi cumpăra valoarea

Fiindcă puterea de cumpărare este un indicator al statutului social, un comportament deviant precum adicţia de shopping trece cu ușurinţă drept un privilegiu de clasă. Acest lucru nu îl face însă mai puţin patologic.

Prea mulţi sau prea lacomi? Un răspuns pentru suprapopularea planetei

„Bătălia pentru hrănirea întregii umanităţi este pierdută. În anii 1970 și 1980, sute de milioane de oameni vor muri de foame…Trebuie să introducem controlul populaţiei, pentru că acesta este singurul răspuns.” Deși par decupate dintr-o distopie, ideile de mai sus aparţin biologului Paul Ehrlich și au fost popularizate într-o carte cu un succes răsunător, Bomba populaţiei, publicată în 1968.

Orașele care se luptă împotriva turismului de masă

Economia turismului este pentru unele ţări principala sursă de venit. Însă, ieftinirea transportului, soluţiile de cazare tip Airbnb și mobilitatea crescândă a populaţiei înseamnă că unele obiective turistice ajung să fie călcate în picioare la propriu de mase de turiști, ceea ce duce la degradarea lor prematură. „Turismul de masă a ajuns la un punct de răscruce și cu toţii facem parte din problemă”, scrie The Guardian.

O mamă a decis ca, doi ani, să nu cumpere nimic nou pentru familie

Într-o societate consumeristă, în care am ajuns să ne definim prin ceea ce (ne permitem să) cumpărăm, alegerea de a limita drastic cumpărăturile pare ciudată și anacronică. Nu și pentru Katie Musgrave, mamă a 3 copii, care a decis să demonstreze că se poate trăi și fără a cheltui sume impresionante.

Studiu: Un număr mai mic de jucării înseamnă mai multe avantaje pentru copii

A deţine mai puţine jucării poate însemna un atu în plus pentru dezvoltarea copilului și chiar poate aduce mai multă satisfacţie în timpul jocului, arată un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Toledo, Ohio.

Clasa de mijloc devine cea mai numeroasă clasă socială a lumii

Pentru prima dată în istorie, puţin peste jumătate din populaţia lumii are un venit care să permită încadrarea ei în clasa de mijloc, întrunind astfel o majoritate rezervată până acum săracilor sau persoanelor vulnerabile la sărăcie. Datele care ilustrează această schimbare istorică sunt oferite de economistul Homi Kharas, directorul organizaţiei The Brookings Institution, și de Kristofer Hamel, directorul institutului austriac de analiză predictivă World Data Lab.

Copiii, ţinta reclamelor online

Dă-i copilului tău un smartphone și la fel de bine i-ai putea da direct un card de credit! Situaţiile în care părinţii americani ajung să cheltuie și 100 de dolari pe lună pe prostii pe care copiii le văd online sunt tot mai comune, conform unui amplu reportaj The Washington Post.

Jumătate din populaţia Pământului trăiește pe 1% din uscat

Suprapopularea planetei este o sursă de îngrijorare care merge mână în mână cu grija pentru epuizarea resurselor planetei, deși încă nu există un consens în lumea academică asupra impactului creșterii populaţiei. Conform unei noi hărţi care împarte populaţia globală în celule de aproximativ 23 km pătraţi de pământ, reiese că jumătate din populaţia planetei trăiește doar pe 1% din suprafaţa Pământului.

În pauzele de publicitate, fericirea umblă desculţă

„Era odată un Om care trăia în Ţinutul Rarităţii. După multe aventuri și o lungă călătorie prin Știinţa Economică, s-a întâlnit cu Societatea de Abundenţă. S-au căsătorit și au avut o mulţime de nevoi.” (Jean Baudrillard)

Deșertăciunea mărfurilor – Bucuria producătorilor

Vă mai amintiţi atelierele de reparaţii din vremea vechiului regim? Se reparau diverse, de la televizoare, frigidere și mașini de spălat până la mingi de cauciuc și ciorapi de nylon. Oare de ce astăzi, când un frigider dă semne de oboseală prematură, când o imprimantă costisitoare încă n-a apucat a dovedi că și-a meritat preţul, nu avem la dispoziţie pentru ele asemenea soluţii rapide de a le repune în funcţiune? Răspunsul pare să fie mai complex și mai „organizat” decât am crede.

Parada minciunilor despre fast-fashion

Ce au în comun Zara, Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka și Stradivarius?

Trucuri prin care hipermarketurile te fac să cumperi mai mult

Toate supermarketurile arată la fel și există un motiv serios pentru care, deși vor să aibă vânzări mai mari decât concurenţa, magazinele nu se grăbesc să se deosebească de competitori prin modul în care își aranjează rafturile.