Etichetă: religie

Marea atracţie a lumii virtuale vine tocmai din posibilitatea evadării pe care i-o oferă vizitatorului, care simte că acolo își poate ascunde identitatea, își poate satisface orice fantezie fără a suporta, adesea, vreo consecinţă. Posibilitatea ascunderii identităţii oferă sentimentul de libertate, dorinţă deloc rea în sine, până la urmă. Dar, este posibilă libertatea de acţiune...

Am auzit un creștin avertizându-și la un moment dat comunitatea: „Dumnezeu are numai copii, nu are și nepoţi!” În contextul postmodern de relativizare a valorilor și a adevărurilor, au apărut și apar în continuare forme religioase diverse, stranii, sincretice, iar aceasta se petrece, în mare măsură, în sânul creștinismului.

Scriptura este un cuvânt latin, care înseamnă „scriere”, în timp ce biblia este un plural neutru grecesc, care înseamnă „cărţi” (de la biblíon = carte, document, sul de papirus). Dar astăzi, în toate limbile, cuvântul Biblia este înţeles ca un singular feminin, cu sensul de Sfânta Scriptură.

Relaţia dintre teologie și calamităţile naturale a avut, în ultimul sfert de secol, propriul bilanţ al consecinţelor, unul care a fost cu atât mai sonor cu cât dezastrele au rămas un subiect fierbinte pe agenda intereselor publice.

Dacă în urmă cu ceva ani era la modă declararea credinţei în Dumnezeu, acum lucrurile s-au schimbat. Ne uităm pe statisticile religioase și devenim nostalgici după timpurile trecute. De aici este posibil să derive și sentimentul că lumea se afundă tot mai mult în necredinţă.

Din când în când, mass media aduce în atenţie câte un studiu care urmărește să calibreze balanţa dintre inteligenţă și religiozitate și, de obicei, descoperirile duc la ironizarea religioșilor și la asocierea religiei cu nerozia. Ca și cum motive pentru ironizat ateii nu ar exista.

Efectul, sau influenţa, pe care un anumit lucru îl are asupra noastră depinde, în mare măsură, de locul ocupat de respectivul lucru pe scara valorilor noastre. Este una să-ţi pierzi evantaiul într-o ţară străină şi alta este să îţi pierzi paşaportul.

În anul 1961, Londra este locul de debut al piesei de teatru „Luther”, scrisă de John Osborne (1929-1994). Autorul nu-şi propune redarea vieţii lui Luther din punct de vedere istoric, iar întreaga piesă e doar un pretext pentru promovarea ideilor ce frământau mintea de căutător disperat a lui Osborne.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Mulţi vor recunoaște că nu s-au gândit niciodată la această întrebare, trăind statu-quoul fără să-l evalueze critic.

În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.

Aceia dintre noi care sunt suficient de familiarizaţi cu Biblia cunosc detaliile parabolei samariteanului milos, cel care a salvat un iudeu tâlhărit, acordându-i primul ajutor și cheltuind bani pentru recuperarea lui.

Ultima zbatere a vieţii, înainte de a se desprinde, prin intermezzoul agoniei, de posesorul ei, nu pare să deţină niciun grăunte de miracol. E o imagine de care ai vrea să te ascunzi, până când se mistuie toate chipurile diforme ale unei treceri, doar arareori line, spre odihna de după ultimele bătăi de aripă ale...

„Oamenii inteligenţi, cu pregătire știinţifică, nu mai cred (sau nu au cum să mai creadă) în Dumnezeu.”

În volumul Istoria tinerilor în Occident, Giovanni Levi și Jean-Claude Schmitt consideră că, în Occident, adolescenţa este în primul rând o construcţie social-culturală, deci un produs cultural. Ea este considerată cel mult subsidiar ca o etapă în procesul fiziologic al maturizării.

În Europa, creștinismul, până nu demult un factor de stabilitate al culturii europene, nu mai este prezent în spaţiul public contemporan.

Cum se deosebesc Scripturile creștine de textele sacre necreștine (Coran, Vedele, Dharmele, Cartea lui Mormon etc.)?

„Religia este ce am eu în suflet. Ce este acolo, nu-ţi poate lua nimeni. Dar în spaţiul public trebuie să ne conformăm...“

Ideea că religia este dăunătoare în procesul dezvoltării omului nu are suport ştiinţific, dar este însoţită de o serie de experienţe tragice în cadrul familiei.

În secolele care au trecut de când știinţa și-a obţinut autonomia de sub tutela religiei, purtători de cuvânt din ambele tabere s-au deprins să se privească cu suspiciune, să se ignore reciproc și să se adreseze propriilor adepţi predicându-le împotriva „celorlalţi.” Părea că sunt puţine speranţe ca oamenii de știinţă și oamenii credinţei să se...

„Mi-a fost foarte dificil să-mi găsesc drumul în această lume, își justifica Heather Tanner, dorinţa de a fi înmormântată cu o hartă.