Etichetă: sabat

O adventistă a renunţat la zborul MH17 pentru a nu călători în Sabat

Frieda Souhuwat-Tomasoa, o olandeză adventistă, trebuia să se afle în avionul malaysian care s-a prăbușit în Ucraina joia trecută. Rezervase deja biletul însă, cu doar trei zile înainte de zbor, a realizat că itinerariul ei iniţial ar fi presupus un zbor și sâmbăta. Așa că s-a răzgândit.

Papa Francisc: avem de pierdut nerespectând duminica

Papa Francisc a deplâns abandonarea practicii tradiţionale cu privire la încetarea activităţii în zilele de duminică. Motivaţia sesizării sale nu este strict religioasă, ci una care aduce în prim plan impactul negativ asupra familiei.

Israelul dorește o reîntoarcere la anul sabatic

În condiţiile în care toată lumea este interesată de creșterea producţiei, guvernul israelian pare să sfideze criza economică și regulile capitalismului. Propunerea ca o dată la șapte ani nimeni să nu mai cultive pământul pare să fie desprinsă din filmele de ficţiune. Și totuși, oficialii evrei insistă că este posibil.

De ce avem nevoie de o zi de pauză

De 5 ani de zile, membrii comunităţii evreiești nonprofit Reboot susţin și promovează Ziua Naţională a Deconectării, în care de vineri seara până sâmbătă seara (7-8 martie) renunţă la orice fel de tehnologie. Pe măsură ce oamenii devin dependenţi de tehnologie și detașaţi de cei din jur, iniţiativa se propagă și prinde din ce în...

Sabatul ca formă de evadare din cotidian

„Viaţa este mult mai importantă decât câștigarea următorului meu caz", a afirmat un avocat american al cărui obicei religios poate părea pentru mulţi cel puţin ciudat. Cu trei decenii în urmă, într-o vineri, Mathew Hoffman, un tânăr absolvent de drept, aștepta să audă rezultatul juraţilor cu ocazia primului său proces. Acest lucru nu s-a mai...

O femeie creștină intentează proces ca să poată respecta duminica

Celestina Mba (58 de ani), care lucrează la un centru de asistenţă non-stop a copiilor cu dizabilităţi, și-a dat în judecată angajatorul acuzând că acesta nu și-a respectat datoria de a „acomoda rezonabil" angajaţii creștini.

Evreii ortodocşi, discriminaţi pentru că nu lucrează sâmbăta

Evreii ortodocşi din Marea Britanie care sunt şomeri şi care locuiesc în regiunea de nord-vest a Angliei nu au primit ajutor de şomaj din cauza refuzului de a lucra sâmbătă, ziua lor de odihnă.

În Kenya, studenţii adventişti au primit sâmbăta liberă

Curtea Supremă din Kenya a emis un ordin provizoriu, prin care solicită instituţiilor de învăţământ să permită studenţilor să aibă sâmbăta liberă, ziua lor de închinare.

De ce ne e frică să încetinim ritmul? Reflecţii despre Sabat (video)

Pentru unii, ideea unei zile libere, petrecute într-un spirit sabatic, este sărbătoarea săptămânii. Pentru alţii însă, gândul că trebuie să se oprească din orice îi ţine ocupaţi în timpul săptămânii le dă fiori pe șira spinării.

Tribunal american dă undă verde într-un proces de discriminare religioasă

Un adventist american, căruia angajatorul nu i-a respectat dreptul de a nu lucra în serile de vineri, a primit undă verde din partea unui tribunal din New Orleans de a-şi da în judecată angajatorul pentru discriminare religioasă.

Biserica Catolică cere respectarea duminicii

Biserica Romano-Catolică, sindicatele muncitoreşti şi asociaţiile de întreprinderi mici şi-au unit forţele pentru a opune rezistenţă propunerii prim-ministrului italian Mario Monti care doreşte funcţionarea magazinelor duminica.

„Sabatul Pământului": mijlocul prin care ecologiştii devin spirituali

Distrugerile masive ce au urmat urganului Sandy au făcut multe comunităţi religioase să se gândească la realităţile schimbărilor climatice, dar puţini au acordat importanţă dimensiunii spirituale a evenimentului. Însă un grup multireligios a re-instituit „Sabatul Pământului", un eveniment iniţiat de ONU în 1990.

Anul socio-sabatic, ultima fiţă în multinaţionale

Intel face așa, Microsoft face așa și chiar și General Mills (care au mai puţină notorietate în România) face la fel. Își plătesc cei mai buni angajaţi să stea un an departe de muncă pentru a-și reîncărca bateriile și a reveni cu forţe proaspete la serviciu. Producătorul de software SAP a...

„Apărând Duminica, apărăm libertatea omului” – ecoul unei declaraţii papale

„Aș vrea să reamintesc ceea ce am spus adesea, în trecut, în apărarea timpului pentru familie, care este ameninţat de impunerea unor angajamente legate de muncă. Duminica este ziua Domnului (...) liberă pentru familie și liberă pentru Dumnezeu." Acestea au fost cuvintele adresate de Papa Benedict al XVI-lea în timpului celei...

Conflicte în Israel pe tema transportului în comun în Sabat

În războiul dintre evreii seculari, majoritari în Tel Aviv, şi cei religioşi a apărut un nou subiect de conflict: consiliul local din Tel Aviv a decis să furnizeze transport public în ziua de Sabat. Măsura a fost aprobată cu 13 voturi pentru şi 7 împotrivă.

Florile timpului – Sabatul, între intenţie primordială și utopii cotidiene

„Societăţile occidentale au transformat duminicile în zile în care activităţile recreative au eclipsat semnificaţia creştină tradiţională a zilei - să-I dedici timp lui Dumnezeu," declara Papa Benedict al XVI-lea, amintind totodată că ziua de odihnă este o celebrare a creării lumii de către Dumnezeu. Respectarea acestei zile acum, când sunt semnale îngrijorătoare cu privire la...

Sunt adventiștii mai bogaţi?

VerticalNews spune că adventiștii sunt mai devotaţi religiei lor decât creștinii ortodocși, mai uniţi, mai organizaţi şi mai bogaţi. Biserica Adventistă a comentat aceste concluzii pentru Semnele timpului.

Această dubioasă surpriză – duminica

Cei mai mulţi ortodocși n-au știut că vara trecută, Sfântul Sinod a decis ca duminica să fie notată ca prima zi a săptămânii în calendarul bisericesc. Surpriza este că linia orizontală care marca diferenţa dintre ultima zi și prima zi a săptămânii a trecut acum între sămbătă și duminică. 

Compromis privind Sabatul la un muzeu evreiesc (+ Video)

Cum poate un evreu să ţină Sabatul fără să piardă până la 25% din profitul pe care i l-ar aduce munca în ziua sfântă? Cu această dilemă s-au confruntat administatorii Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor din America, până au ajuns la o soluţie de compromis.

Ministerul israelian de Interne nu mai acceptă plăţi în timpul Sabatului

Ministrul israelian de Interne, Eli Yishai a ordonat departamentului IT din cadrul ministerului să reprogrameze serviciul de plăţi online pentru ca oamenii să nu mai poată efectua transferuri de bani către minister în timpul Sabatului sau al sărbătorilor evreieşti, transmite Haaretz.

În ultimul an, numărul sinucigașilor din compania Foxconn a ajuns la 9

La doar 21 de ani, Nan Gang a sărit în gol de la etajul al patrulea al companiei Foxconn, producătorul taiwanez al iPhone. Cu nouă sinucideri și alte două tentative nereușite în ultimul an, Foxconn a atras atenţia factorilor de resort.