Etichetă: sua

Curtea Supremă din SUA permite experimentele pe celule stem embrionare umane

Curtea Supremă din Statele Unite ale Americii a refuzat un apel împotriva legii date de preşedintele Obama în 2009, prin care guvernul finanţează cercetările pe celule stem luate din embrioni umani.

Record de avorturi: unul la fiecare 94 de secunde

Cel mai recent raport anual al organizaţiei Planned Parenthood din Statele Unite ale Americii a şocat prin numărul foarte mare de avorturi înregistrate în perioada 2011-2012, şi anume 333.964, adică un avort la fiecare 94 de secunde.

Pastor american: „O treime din creştini sunt doar creştini cu numele”

Cei mai mulţi americani nu trăiesc potrivit definiţiei biblice de „creştin", ci se înscriu mai degrabă într-un creştinism cultural, a declarat recent pastorul Ed Stetzer, implicat şi în cercetările efectuate de agenţia creştină de cercetare LifeWay Research.

Zi naţională de rugăciune, la 40 de ani de la legalizarea avortului

Consiliul Pro-Viaţă din Washington, Statele Unite ale Americii, organizează în acest an o zi naţională de rugăciune, cu ocazia a 40 de ani de la legalizarea avortului, în ianuarie 1973.

Guvernul SUA: Nu mai speriaţi copiii cu veşti despre Apocalipsă

Guvernul Statelor Unite face un apel la părinţi să se gândească mai întâi la copii şi să nu îi mai sperie cu avertizările despre sfârşitul lumii, programat în calendarul maiaş pe 21 decembrie.

Următorii patru ani, în relaţiile Orient – Occident

Deşi în ultimele trei dezbateri din cursa prezidenţială din Statele Unite, politica externă a fost mai degrabă un subiect de periferie în discuţii, noile schimbări din politica internaţională (alegerea noului lider al Partidului Comunist din China), dar şi vechile conflicte din Siria, Afganistan, Iran, Israel solicită o viziune politică nouă pentru următorii patru ani.

Portoricanii au votat: ţara lor va deveni al 51-lea stat american

Majoritatea cetăţenilor din Puerto Rico s-au pronunţat în favoarea planului ca teritoriul lor să devină al 51-lea stat american, în cursul unui referendum ce a avut loc săptămâna aceasta.

Paradoxul contemporan: Necredincioşii care se roagă zilnic

Din mijlocul celei mai religioase naţiuni a lumii, cu 58% dintre americani care declară că religia are un loc important în viaţa lor, dublu faţă de orice ţară europeană, ia naştere o generaţie paradoxală: oameni care declară că nu au nicio afiliere religioasă, dar se roagă în fiecare zi.

Cele mai importante relaţii de viitor: SUA-Rusia-China

Tot mai mulţi experţi militari şi politici sunt de acord că relaţiile între SUA şi Rusia şi între SUA şi China devin un factor cheie pentru relaţiile internaţionale la nivel mondial. Este un nod strategic în care Statele Unite par a fi cele mai defavorizate.

91 de cazuri de meningită fatală în SUA

Autorităţile din Statele Unite au raportat 91 de cazuri de meningită, răspândite în 9 state, ce aparent au legătură cu injectarea de steroizi contaminaţi cu o ciupercă. Şapte persoane au murit.

Legea care interzice terapia de conversie a homosexualilor, contestată

Institutul conservator „Pacific Justice" a contestat la curtea federală proaspăta lege care interzice aplicarea terapie de „conversie" pentru tinerii homosexuali cu vârste sub 18 ani, relatează LA Times.

Tinerii adulţi din SUA se întorc acasă la părinţi

Un efect al recesiunii din Statele Unite este că mai mult de un sfert dintre tinerii absolvenţi cu vârste între 18 şi 30 de ani, s-au mutat anul trecut înapoi în casele părinţilor, din cauza problemelor economice.

Un nou drog a apărut pe piaţă

Un nou drog face ravagii în Statele Unite ale Americii. Drogul a fost denumit 2C-I, dar este cunoscut drept „Smiles" (Zâmbete) şi a apărut în 2003 în Europa, iar recent a ajuns în SUA.

Militant SUA: Promisiunea Chinei de a interzice avorturile forţate e falsă

Liderul unei mişcări împotriva avorturilor forţate din China, cu baza în Statele Unite, crede că declaraţia unui oficial chinez cum că practica avorturilor forţate a fost interzisă este o falsă promisiune din partea unui guvern care se confruntă cu criză de imagine la nivel internaţional.

Ambasadorul american în Libia a fost ucis. Obama reacţionează

Mai multe proteste au fost organizate în Cairo, Egipt şi în Benghazi, Libia, din cauza unui film produs în SUA, ofensator la adresa islamului şi a Profetului Mahomed. În Benghazi a fost atacat consulatul SUA, iar ambasadorul american şi alţi trei funcţionari au murit.

Cererea din SUA alimentează sclavia sexuală în Mexic

Dintr-un reportaj special realizat de jurnaliştii BBC reiese faptul că în Mexic există un oraş întreg, de 10.000 de persoane, care este dedicat în totalitate afacerii cu trafic de persoane, folosite în comerţul sexual. Tuturor captivilor aduşi aici, viitorul le rezervă bătăi crunte, violuri şi chiar moarte. Iar apetitul insaţiabil al...

Dumnezeu, introdus cu forţa în programul democraţilor americani

Pe ultima sută de metri a cursei prezidenţiale din Statele Unite, democraţii şi republicanii au ajuns să se bată pe câte menţiuni ale lui Dumnezeu au fiecare în programul politic. În timp ce republicanii au 12 menţiuni, democraţii au scos singura menţiune din program, mişcare pentru care au fost sever criticaţi şi pe care au...

Studiu: creştinii, din ce în ce mai oprimaţi în SUA

Un studiu de amploare, numit Studiul Ostilităţii Religioase în Statele Unite ale Americii, a înregistrat, în ultimii 10 ani, peste 600 de incidente în ultimii 10 ani în care libertatea religioasă a creştinilor a fost încălcată.

Încă un atac terorist „domestic” loveşte SUA

Şapte persoane au fost ucise duminică, într-un atac armat asupra unui templu sikh din Oak Creek, Wisconsin, în nordul Statelor Unite. Atacatorul se numără printre cei decedaţi, după ce a fost împuşcat mortal de către poliţie în timp ce încerca să fugă de la locul crimei.

Raport global privind libertăţile religioase: Lumea o ia înapoi

Departamentul de Stat american întocmeşte în fiecare an un raport despre situaţia respectării libertăţilor religioase la nivel mondial. În urma raportului, secretatul de stat Hillary Clinton, a ţinut o conferinţă de presă în care a declarat că „atunci când vine vorba de drepturile omului- cheia unor societăţi stabile, sigure şi paşnice- lumea o ia înapoi".

SUA aprobă primul medicament pentru prevenţia HIV

Primul medicament pentru utilizare zilnică, cu scopul de a preveni infectarea cu virusul HIV, a fost aprobat în Statele Unite, pentru adulţii sănătoși care se expun riscului de a contracta virusul.