Între valuri de necazuri

Câte lucruri promit zilnic să ne schimbe într-un fel viaţa? În era accesului la informaţie cădem de multe ori în plasa celor care vând certitudine, sub forma ba a singurului sfat de care avem nevoie, ba a singurului studiu pe care trebuie să îl citim, ba a singurei opinii care merită atenţie. Articolul de faţă...

Cel mai huiduit om din Rusia tot nu e Vladimir Putin

Majoritatea celor care au protestat duminică în orașe din toată Rusia nu au trăit nicio zi în care Rusia să nu fie controlată de Putin, iar spre deosebire de părinţii lor care vor stabilitate, micuţii ruși sunt puși pe schimbare, dar nu neapărat pe schimbarea lui Putin.

Cum pot să fiu acceptat de Dumnezeu?

Imaginaţi-vă conversaţia dintre Dumnezeu și Adam, după ce acesta a păcătuit, s-a văzut gol (în mai mult de un sens) și s-a ascuns. La întrebarea sfredelitoare: „De ce te-ai ascuns?” Adam răspunde: „Pentru că sunt gol.” Și, printre rânduri, citiţi și: „M-am ascuns, pentru că nu poţi să vii înaintea lui Dumnezeu gol.”

Luther și Calvin. Între dorinţe și realizări

Acum 500 de ani, o mână de oameni au schimbat felul în care fusese înţeles și practicat creștinismul timp de mai bine de un mileniu. Am putea încerca să ne imaginăm cum s-ar putea întâmpla acest lucru azi, dar nu am ajunge niciunde. Dacă revoluţiile ar putea fi anticipate, nu ar mai fi revoluţii. Iar...

Numele meu este „Uitare”

Prezentul nu se întâmplă niciodată în vid, dar premisele lui nu sunt întotdeauna la vedere. Cel mai adesea, ele sunt ascunse între extrema ignoranţei și cea a cercetării zeloase în pseudosurse pline de pseudoinformaţie. În echilibrul obositor al investigării consensurilor stă cel mai fidel portret al realităţii.

De unde știu că Dumnezeu există?

„Ar trebui să mă fi văzut, singur în acea cameră la Colegiul Magdalen, cum, noapte de noapte, ori de câte ori ori mintea mi se oprea un moment din lucru, Îl simţeam apropiindu-se de mine pas cu pas și hotărât, pe acela pe care atât de mult nu doream să Îl întâlnesc… Cel de care...

Cei mai fericiţi dintre oamenii lumii

Există clasamente care ne stârnesc interesul, dar probabil cel mai incitant rămâne cel care departajează indivizii și naţiunile în două tabere distincte, în funcţie de un criteriu vag, dar atât de râvnit: fericirea.

Lecţiile pe care (nu) le-am învăţat, la 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier

„O cortină de fier s-a prăbușit de-a curmezișul ţării noastre și nu mai reușim să prindem nicio știre despre ce se întâmplă dincolo” (Grigore Gafencu, într-o telegramă trimisă lui Winston Churchill).

COVID-19: Bani albi pentru zile negre. Sau utilitatea economiilor atunci când #stauacasa

Unul dintre cele mai de impact fragmente de literatură care ilustrează pregătirea potrivită pentru o criză materială sau financiară vine din Antichitate. Mai precis, din Biblie.

Inventarul imposibil al celor mai răspândite știri false despre COVID-19

Infodemia este chiar mai infecţioasă decât noul coronavirus. Din fericire, în pandemia de informaţii false, vaccinul există deja – este compus din informaţie de calitate și filtre informaţionale. Din nefericire, nu toată lumea are acces la acest vaccin. Acest material este un efort de imunizare.

O revenire neașteptată, premisa ratării întâlnirii cu Hristos

Cât de importantă este a doua venire a lui Iisus Hristos în creștinismul tradiţional?

Toxice sau sănătoase? Cum ne diagnosticăm relaţiile de prietenie

Prieteniile au un aport substanţial la dezvoltarea noastră, cel puţin atâta vreme cât se menţin pe un făgaș sănătos. Arta de a gestiona relaţiile nu este înnăscută, de aceea avem nevoie de informaţii, repere și abilităţi care să ne ajute să navigăm în siguranţă printre prieteniile sănătoase și cele toxice.

Cât este de important să fii o persoană de încredere

Când aţi spus ultima dată că veţi face ceva, că veţi fi o persoană de încredere, dar nu a fost așa? Sau aţi făcut-o atât de prost, încât toată lumea ar fi fost mai fericită dacă aţi fi spus „nu” de la bun început?

Bunătatea care „șterge” efectele stresului cotidian

Stresul zilnic este o scuză cât se poate de bună pentru a glisa pe lângă nevoile celor din jur, dar această alegere echivalează cu o dublă pierdere. Pentru că bunătatea cu care facem ziua celuilalt mai frumoasă rămâne un antidot foarte puternic pentru nivelul ridicat de stres pe care îl experimentăm zi de zi.

Regăsind timpul liber pierdut | Traseu de părinte

Părinţii și timpul liber ajung uneori să nu se intersecteze deloc pe parcursul unei zile. De ce relaxarea nu este ușoară pentru părinţii?

(In)certitudini la un an de război în Ucraina

Pe 24 februarie 2022, Rusia ataca Ucraina, iar căderea regimului de la Kiev părea să fie doar o chestiune de zile. Războiul din Ucraina tocmai a împlinit un an, iar perspectiva păcii pare tot mai îndepărtată, în timp ce niciuna din părţile beligerante nu-și permite să piardă acest război.

Proximitatea morţii

„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoștinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde” (1 Tesaloniceni 4:13).           

Singur (și fericit) – un statut tot mai frecvent în societatea modernă

Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor.

Cum ar fi dacă am sărbători Ziua Drepturilor Omului în fiecare săptămână?

Articolul 24 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului completează articolul anterior al Declaraţiei (care recunoaște dreptul la muncă și la condiţii echitabile de muncă), enunţând că „orice persoană are dreptul la odihnă și la timp liber, inclusiv la o limitare rezonabilă a timpului de lucru și la concedii periodice plătite”. Este o recunoaștere a faptului...

De la îngrijorare la închinare | Dumnezeul care mută munţii

Pe lângă faptul că reprezintă un depozit de înţelepciune, Biblia conţine multe istorii care vorbesc despre alegere. De la decizia crucială pe care au luat-o primii noștri părinţi în Grădina Edenului (Geneza 3:6) la declaraţia hotărâtă a lui Iosua de a-L sluji pe Dumnezeu (Iosua 24:16), alegerile sunt un fir important în tapiseria vieţii noastre....

Je suis Charlie

„Ce este libertatea de exprimare? (...) Fără libertatea de a ofensa, ar înceta să existe”, avertiza scriitorul indian Salman Rushdie.