Moștenirea unei dileme grele: Dietrich Bonhoeffer
Creștinii și-au pierdut „și capul, și Biblia", avertiza un tânăr teolog german în anii tulburi ai celei de-a doua conflagraţii mondiale. Numele tânărului - Dietrich Bonhoeffer. Cuvintele lui - o provocare și pentru generaţia prezentului.
De ce să nu sari peste micul-dejun
Micul-dejunul este cea mai importantă masă a zilei. Pe lângă faptul că îţi oferă energia necesară pentru a începe ziua, masa de dimineaţă contribuie la menţinerea sănătăţii organismului.
Studiu: Nu ignoraţi efectele consumului ocazional de alcool!
Deşi unele studii recomandă consumul moderat de alcool, cercetătorii au arătat foarte clar că până şi un singur pahar de alcool pe zi are efecte serioase. Numai în Statele Unite, consumul moderat de alcool cauzează peste 6.000 de decese în fiecare an.
Arabia Saudită trece la programe de austeritate
Arabia Saudită este una dintre ţările care au cel mai greu cuvânt de spus în stabilirea preţului la ţiţei, iar în ultima perioadă s-a încăpăţânat să menţină un preţ extrem de scăzut pe barilul de petrol, lăsând să se înţeleagă că este pregătită să stea pe acest curs pe termen lung. Ca atare, toată lumea...
Donald Trump în Polonia: „Îl vrem pe Dumnezeu”
Președintele american este la a doua sa vizită în Europa, după ce prima a fost catalogată de analiști drept un dezastru. Este însă la prima sa vizită în Polonia, unde a ţinut un discurs croit pe măsura ţării care i-a lansat invitaţia specială.
OMS recomandă dezincriminarea consumului de droguri
Un apel discret dar ferm din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a vizat, luna aceasta, un aspect controversat al luptei mondiale împotriva drogurilor: dezincriminarea consumului recreaţional.
Păgânismul este din ce în ce mai răspândit în Anglia
În urma unor sondaje realizate în anul 2011, s-a constatat că Anglia trece printr-o schimbare, lăsând la o parte creştinismul şi îndreptându-se din nou către păgânism.
Știinţa respingerii sociale
O resimţim la locul de muncă, în urma unui interviu de angajare eșuat, între ai noștri, în grupul de prieteni, în familie sau din partea partenerului de cuplu. Respingerea doare nu doar psihic, ci și fizic au arătat unele studii. Efectele excluderii ajung însă dincolo de durere, afectând puternic individul, chiar și fără ca acesta...
Exerciţiul fizic îndelungat te ajută să ai un creier sănătos
Un program regulat de exerciţii fizice, început chiar din copilărie, determină o memorie mai bună şi o funcţionare mai eficientă a creierului, arătă un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la King's College, Londra.
Zoroastrismul, pe cale de extincţie (VIDEO)
În rândul adepţilor zoroastrismului există o panică generalizată că religia lor, veche de peste 3.000 de ani, e pe cale de extincţie în întreaga lume.
Basmele copilăriei și credinţa adulţilor
A fost odată ca niciodată un timp în care basmele erau povești populare citite de către părinţi copiilor la culcare. Acum basmele au devenit mai întunecate, pline de efecte speciale și dedicate adulţilor care au o pasiune pentru serialele TV. Cenușăreasa a devenit „Pretty Woman"(Frumușica) și Harap-Alb a fost înlocuit de Harry Potter.
Turismul este de trei ori mai nociv pentru planetă decât se estimase
Amprenta de carbon a turismului reprezintă 8% din totalul emisiilor globale de gaze cu efect de seră, mult mai mult decât se credea anterior, se arată într-un nou studiu publicat în jurnalul Nature Climate Change.
Noua „modă” cronică în privinţa alimentaţiei
Nu este o noutate faptul că ne trăim viaţa tot mai iresponsabil. Propriile alegeri, cu cât sunt mai problematice, cu atât ne afectează mai mult sănătatea, iar în privinţa alimentaţiei sunt, poate, cele mai puţine motive de încântare. Malnutriţia tinde să devină normă, se arată în studiul Global Nutrition Report. Cu alte cuvinte, devine o „modă”.
Ce am aflat despre căsătorie în 2013
De la modul în care îţi dai seama dacă partenerul tău este alesul sau aleasa inimii până la impactul căsătoriei asupra sănătăţii sau efectele certurilor într-o relaţie, o serie de studii au dezvăluit în 2013 câteva din secretele căsătoriei.
Eroul BAC-ului 2013: Mihai Mocean, elevul cu sindrom Down
După ce jumătate dintre elevii români nu au reuşit să ia notă de trecere la BAC, un profesor nu doar că se laudă că elevul său l-a luat, dar declară că elevul „este unul dintre eroii lui". Profesorul se numeşte Emanuel Ungureanu, iar elevul este Mihai Mocean, bolnav de sindromul Down.
Sexualitatea şi imoralitatea, mână în mână cu mass-media
Părinţii din Marea Britanie sunt îngrijoraţi de expunerea excesivă a copiilor la sexualitatea promovată prin media şi prin intermediul strategiilor de marketing. Aproximativ 80% dintre părinţi susţin că materialele cu conţinut sexual sunt prea uşor accesibile copiilor, făcându-i conştienţi de propria sexualitate de la vârste prea fragede, conform unui sondaj realizat de ComRess.
Bătălia pentru sufletul irakian
Irakienilor nu trebuie să le povestească nimeni despre cruzimea grupului militant Statul Islamic (autointitulat, până nu demult, SIIL). Au cunoscut-o îndeaproape și profund din iunie, când gruparea a pornit un asediu de o violenţă cum nu a mai fost întâlnită în Irak de la căderea lui Saddam Hussein. Scopul anunţat de SI este nici mai...
De ce e Biblia bestseller în cea mai secularizată ţară a Europei
Norvegia este cel mai secularizat stat al continentului european. Motiv suficient pentru ca vestea că Biblia este cea mai bine vândută carte a momentului să surprindă. Aşadar, cum se explică popularitatea Scripturii într-o ţară în care doar 1% dintre cele 5 milioane de locuitori mai merg regulat la biserică?
Statul, dat în judecată de biserică pentru că a interzis căsătoriile gay
O biserică americană creștină dă în judecată statul american California de Nord, acuzând că interzicerea căsătoriilor gay încalcă libertatea religioasă. Procesul, primul de acest fel, a stârnit reacţii de uimire printre reprezentanţii statului, dar și printre susţinătorii căsătoriilor homosexuale.
Știinţa evaluează puterea de vindecare a rugăciunii
În opinia lui Candy Gunther Brown, profesoară de studii religioase la Universitatea Indiana și autoarea lucrării „Testing Prayer: Science and Healing", publicată de Harvard University Press, știinţa nu poate să demonstreze existenţa sau nonexistenţa unui factor supra-uman, sau dacă acesta răspunde la rugăciuni. Dar dacă practica rugăciunii are impact asupra...
Aproape de găsirea unui leac pentru orbire
Experţii de la Advanced Cell Technology au mai făcut un pas important în dezvoltarea unui tratament care să inverseze procesul de orbire, după ce au demonstrat că terapia lor, bazată pe celule stem embrionare, poate fi aplicată în siguranţă pe oameni, scrie MIT Technology Review.





















