Șomaj record în rândul absolvenţilor de facultate
Numărul absolvenţilor de facultate care primesc ajutor de șomaj a ajuns anul acesta la cel mai înalt nivel înregistrat în ultimii 20 de ani. Din totalul de aproximativ 100.000 de absolvenţi universitari, aproape 53.000 au solicitat sprijin din partea statului.
Consumul de alcool în timpul sarcinii poate afecta capacităţile cognitive ale copilului pe parcursul vieţii
Nu există un nivel de consum al alcoolului care să fie sigur pentru făt, motiv pentru care femeile gravide trebuie să fie abstinente în toate trimestrele sarcinii, a arătat un studiu publicat recent în Intenational Journal of Epidemiology, care a examinat rezultatele obţinute de alte 23 de studii pe tema consumului de alcool în timpul...
FMI cere noi măsuri guvernelor europene
Fondul Monetar Internaţional va cere guvernelor din zona euro și Băncii Central Europene măsuri noi pentru eliminarea riscului în care se află ţările monitorizate ca Portgualia, Spania, Italia, Grecia.
Bisericile copte şi adventiste, prinse în focul încrucişat din Egipt
În Egipt, ciocnirile violente dintre protestatari şi şi forţele de ordine s-au revărsat şi asupra bisericilor creştine, atacate din plin de membrii Frăţiei Musulmane.
Finanţarea proiectelor de mediu, soluţia de la Cancun
Negocierile de la Cancun nu se vor finaliza, cel mai probabil, cu un nou acord climatic, însă ar putea înregistra progrese la capitolul protecţia mediului prin finanţare.
VIDEO: Face furori în lumea gimnasticii, deși nu poate vedea
O fetiţă de 11 ani a uimit America după ce a participat la concursul de gimnastică, „American Gymnastics Academy Long Beach Open", deși suferă de boala Nystagmus, care determină o mişcare continuă a ochilor, ceea ce o face să vadă dublu. Niciun membru din juriu nu și-a dat seama de boala fetei, scrie Daily Mail.
Studiu: Recunoștinţa ne face mai fericiţi
Exprimarea mulţumirii este benefică pentru relaţii, contribuie la starea generală de bine și întărește încrederea în prietenie. Aceasta este concluzia unui experiment realizat de câţiva cercetători americani de la Universitatea California (SUA).
Oxitocina, secretul care îi face pe bărbaţi să rămână fideli?
Cercetătorii încearcă să afle dacă nu cumva proximitatea fizică ar putea ajuta oxitocina, „hormonul iubirii" să îi facă pe bărbaţi să rămână fideli.
Israelul se pregătește de 10 ani să atace Iranul
Ameninţările premierului israelian cu privire la un posibil atac preventiv împotriva Iranului nu au fost vorbe în vânt. Armata israeliană se pregăteşte intens, de ani de zile, pentru o lovitură aeriană asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, scrie Associated Press.
Cum să-ţi formezi obiceiuri bune?
Nu îţi este uşor să renunţi la un obicei rău şi nici să îl înlocuieşti cu unul bun. Totuşi este un lucru necesar, pentru că, într-un fel sau altul, îţi afectează viaţa.
Pastorul Jones, arestat în timp ce se pregătea să ardă mii de exemplare de Coran
Pastorul american Terry Jones a fost arestat miercuri, 11 septembrie, în timp ce se pregătea să ardă 2.998 de exemplare de Coran, odată cu împlinirea celor 12 ani de la atentatele din SUA.
Cum să îţi lauzi copilul fără să îl transformi într-un mic narcisist
Aproape oricine cunoaşte o persoană narcisistă. Acestea sunt uşor de identificat datorită faptului că manifestă dragoste şi admiraţie exagerată faţă de propria persoană, o atitudine de grandiozitate şi o completă lipsă de empatie faţă de cei din jur, notează la-psiholog.ro. Dar cum ajunge o persoană adultă să aibă acest tip de comportament? Nu cumva şi...
Egiptul interzice Frăţia Musulmană
Instanţa civilă din Cairo a scos în afara legii mişcarea Frăţia Musulmană, în sentinţă de primul grad, şi a decretat confiscarea tuturor bunurilor sale.
Mai există viaţă după sclavia sexuală?
Au scăpat din ghearele sclaviei sexuale, iar viaţa le-a mai dat o șansă, dar coșmarul lor nu se oprește aici. Victimele traficului de carne vie care scapă din mâinile „călăilor" se confruntă cu traume psihologice, emoţionale și fizice majore și, deseori, cu prejudecăţile societăţii. Uneori trecutul sumbru le marchează întreaga existenţă.
După trei ani, Semnele timpului își relansează site-ul
Semnele timpului se vrea o revistă care îţi spune mai mult decât mersul lumii: îţi oferă sensuri. Se vrea o revistă care îţi oferă mai mult decât actualitate: îţi oferă valori. Se vrea o revistă care îţi propune mai mult decât schimbări: îţi oferă soluţii. Se vrea o revistă care îţi...
Carnea la grătar scade eficienţa analgezicelor
Pentru prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, situaţia e clară: carnea la grătar generează produși cancerigeni.
Guvernul SUA a intrat în faliment tehnic
Statul federal american a intrat marţi dimineaţă în şomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani, urmând să concedieze forţat circa 800.000 de funcţionari federali, deoarece Congresul nu a reuşit să voteze bugetul de stat, înainte de ora limită.
Drogurile ilegale sunt „mai ieftine și mai puternice”
În ciuda eforturilor autorităţilor de a lupta împotriva pieţei de droguri ilegale, aceste substanţe au devenit tot mai concentrate, în timp ce preţul lor a scăzut considerabil, arată o cercetare a situaţiei la nivel internaţional, citată de Live Science.
Bilanţ după Paște: Unde și cum au sărbătorit românii Învierea?
O dată pe an este ziua celebrării învierii lui Iisus. O dată pe an credincioșii, fie ei catolici, sau ortodocși, își aduc aminte de cel mai mare miracol al lumii creștine. Felul în care credincioșii români aleg să își petreacă această zi unică în an, oferă indicii despre însemnătatea pe care o mai acordă acestei...
Inovaţie: microcipul care te alertează cu câteva ore înainte de un infarct
Specialiştii elveţieni au dezvoltat un microcip care detectează riscul de a suferi un infarct cu câteva ore înainte ca acesta să aibă loc, anunţă The Verge.
De ce nu citesc oamenii Biblia?
Cu ocazia celei de-a 20-a aniversare a Bible Gateway, au fost intervievaţi câţiva lideri şi autori creştini în legătură cu obstacolele care îi împiedică pe oameni să citească Biblia.














