Copiii de grădiniţă, noul public-ţintă al industriei cosmetice
Industria frumuseţii din Coreea de Sud curtează asiduu copiii, în special fetele, oferindu-le produse și servicii de la vârsta la care abia dacă ar putea citi un ingredient sau ar putea calcula preţul unui produs cosmetic. Iar ofensiva produselor de înfrumuseţare destinate copiilor nu este o tendinţă specifică doar ţării asiatice, industria cosmetică racolându-și clienţii...
Tim Tebow: „Doar Dumnezeu mă definește”
Tim Tebow, fostul jucător de fotbal american care, în 2013, era în topul Forbes al celor mai influenţi sportivi americani, a rămas în vizorul presei și al publicului în virtutea încercării sale de a se reprofila ca jucător profesionist de baseball. Decizia a atras destule critici și sprâncene ridicate în mediul online, însă Tebow a...
Trezorierul Vaticanului, găsit vinovat de abuz sexual
Cardinalul George Pell – considerat al treilea cel mai important oficial din Vatican și fiind cel care a avut în sarcină inclusiv gestionarea acuzaţiilor de abuz sexual la adresa unor prelaţi din ţara sa natală, Australia – a fost găsit vinovat de abuz sexual de către un tribunal din Australia.
Adopţia de embrioni, la modă printre creștini
Pe măsură ce fertilizarea in vitro devine o tehnică tot mai accesibilă și acceptată în societate, multe ţări având probleme cu fertilitatea și îmbătrânirea populaţiei, crește și numărul de embrioni care rămân abandonaţi în congelatoarele laboratoarelor. În ultimii ani însă, au apărut și agenţiile care oferă spre donaţie embrionii respectivi, multe dintre ele afilitate cu...
Efectul multigeneraţional al sarcinilor în adolescenţă
Un copil născut la adolescenţă va avea o viaţă mai grea. Comparativ cu copii de aceeași vârstă născuţi de părinţi trecuţi de 20 de ani, acest copil are un risc crescut de a se naște prematur, de a se descurca mai greu la școală și de a nu putea deprinde abilităţi de bază precum autocontrolul....
Poluarea, o posibilă cauză a autismului la copii
Un studiu efectuat recent pe un eșantion de copii din Shanghai a revelat că expunerea la poluarea cu particule fine (PM2.5) este corelată cu o creștere de 78% a incidenţei diagnosticului de tulburare de spectru autist (ASD).
Esenţiale azi, 22 februarie
China, acuzată că a colectat mostre ADN în campania anti-uiguri, cu ajutorul unei firme americane
Controversă în jurul unui studiu despre pesticidele din hrana noastră
Un studiu care a analizat recent efectul alimentelor organice asupra nivelului de pesticide din organismul consumatorilor a concluzionat că renunţarea la alimentele produse convenţional generează o scădere semnificativă a nivelului de pesticide. Voci pertinente atrag însă atenţia că povestea este mai complicată decât atât.
India: Tot mai multe violenţe împotriva minorităţilor religioase
Un amplu raport de investigaţie realizat de organizaţia Human Rights Watch arată că situaţia minorităţilor religioase din India s-a înrăutăţit simţitor de la preluarea puterii de către partidul premierului Narendra Modi, în 2014.
Esenţiale azi, 20 februarie
O nouă OUG pe Justiţie stabilește că funcţiile de conducere din Parchete nu pot fi ocupate prin delegare
Convenţia Baptistă de Sud ia primele măsuri în cazul abuzurilor sexuale
Convenţia Baptistă de Sud, cea mai mare confesiune evanghelică din Statele Unite, cu 47.000 de biserici baptiste independente, a anunţat care sunt primele recomandări pe care le face în cazul plângerilor de abuz sexual din bisericile sale.
Esenţiale azi, 19 februarie
O clinică a fost închisă și altor trei li s-a suspendat activitatea, după cazul medicului fals
Refugiaţii nu pot trece testele religioase pentru intrarea în Suedia
Nu este nou scandalul testelor pe care Agenţia suedeză pentru Imigraţie le folosește pentru a determina care dintre musulmanii convertiţi la creștinism și care cer azil în ţară sunt convertiţi doar cu numele. Însă un experiment recent demonstrează că întrebările sunt atât de grele și irelevante, încât nici majoritatea creștinilor suedezi nu ar trece testul.
Biserica Adventistă din Australia, îngrijorată de modificarea Legii Antidiscriminare
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Australia (AUC) este îngrijorată că o serie de amendamente aduse Legii Împotriva Discriminării Sexuale ar putea avea efecte adverse asupra școlilor și bisericilor adventiste.
Decapitări comandate de SI au întărit credinţa celor rămași în urmă
Pe 12 februarie 2015, gruparea islamistă Stat Islamic a publicat fotografii cu 21 de creștini copţi din Egipt, toţi muncitori în construcţii, pe care îi răpiseră din Sirte, Libia, și pe care, pe 15 februarie, i-au decapitat pentru a răzbuna o presupusă răpire a mai multor musulmance de către Biserica Coptă din Egipt.
Esenţiale azi, 15 februarie
Rusia: Occidentul poate instiga la proteste la Chișinău în cazul victoriei socialiștilor





















