Viaţa întoarsă pe dos: de la afaceri cu droguri la slujirea bătrânilor
Acum câteva zeci de ani, Tommy Mickens era în capul lanţului trofic din Queens, conducând o afacere cu droguri care valora milioane de dolari. Astăzi, după 20 de ani de închisoare, îi ajută pe cei în vârstă să facă exerciţii fizice.
ONG creştin pentru foştii angajaţi ai clinicilor care efectuează avorturi
Un fost director al unei clinici de planificare familială din Statele Unite a decis înfiinţarea unei organizaţii de sprijinire a medicilor şi a personalului care a efectuat avorturi, pentru a le facilita ieşirea din industrie.
Un asteroid masiv se va apropia de Terra, la toamnă
Are dimensiunile unui vas portavion și în toamna aceasta se va apropia de Terra mai mult decât Luna, spre încântarea astronomilor, care abia așteaptă să studieze îndeaproape asteroidul masiv.
Bilderberg, forumul „tăcut” care îi întărâtă pe conspiraţioniști
Încă o reuniune a Clubului Bilderberg s-a încheiat, duminică, în Chantilly (Virginia, SUA), lăsând în urmă noi scenarii privind direcţia discuţiilor din cadrul forumului care se defășoară, anual, cu ușile închise.
Cea mai mare investigaţie genetică asupra depresiei dă rezultate istorice
Compania 23andMe, furnizor de servicii de testare genetică, a descoperit cea mai mare suită de indicii genetice privind cauzele depresiei clinice.
Medicii studiază secretele imunităţii SIDA
Un număr mic de pacienţi infectaţi cu virusul HIV prezintă o particularitate rară a sistemului imunitar: acesta împiedică activarea virusului de-a lungul vieţii. Oamenii de ştiinţă care încearcă să găsească un vaccin antisida, studiază demult acest mecanism, iar de curând au descoperit mai multe informaţii despre funcţionarea lui.
Două spitale adventiste, premiate pentru calitatea serviciilor medicale
Anul acesta, Centrele medicale adventiste Hanford și Selma, din statul american California, au fost premiate pentru excelenţă în serviciile medicale de chirurgie pentru înlocuirea articulaţiilor și îngrijirea acordată pacienţilor cu probleme gastrointestinale, informează publicaţia locală Hanford Sentinel.
Programul nuclear indian îmbunătăţeşte relaţia cu SUA
Compania americană Westinghouse Electric Co. a anunţat că a semnat un acord preliminar cu compania de stat Nuclear Power Co. pentru construirea primelor reactoare nucleare din India.
Patriarhul Daniel: Familia e în criză. E nevoie de Biblie
Patriarhul Daniel a declarat că familia de astăzi este în criză, cauza fiind înstrăinarea omului de Dumnezeu. Salvarea acesteia poate să vină pornind de la Biblie, a subliniat liderul Bisericii Ortodoxe Române.
Vacile modificate genetic oferă lapte fără lactoză și cu Omega 3
Oamenii de știinţă chinezi au modificat genetic vaci pentru a produce lapte cu un conţinut scăzut de lactoză, și cu un conţinut mare de Omega 3 sperând ca această descoperire să revoluţioneze piaţa laptelui informează cotidianul Daily Mail.
Proteste violente la Belgrad după arestarea lui Mladic
Arestarea generalului Ratko Mladic a generat un protest masiv în Belgrad, care s-a soldat cu violenţe și arestări.
Eco-agricultorii pregătesc ofensiva „Kosher”
Țările cu mari comunităţi evreiești reprezintă o piaţă ţintă extrem de atractivă pentru românii care activează în agricultura ecologică și care se gândesc să își maximizeze profiturile exportând în ţări precum SUA, Canada, Franţa, Argentina sau Australia.
Elevii români iau aurul la Olimpiada de Informatică
Elevii români au câștigat nouă medalii, două dintre acestea de aur, la competiţiile regionale de informatică, ce au avut loc în Bulgaria, între 22 și 24 noiembrie, relatează Mediafax.
FIFA a descalificat echipa iraniană de fotbal feminin
Echipa iraniană de fotbal feminin a părăsit terenul de joc în lacrimi după ce jucătoarele au aflat că FIFA le-a descalificat, împiedicând participarea lor la jocurile Olimpice 2012, pe motiv că echipamentul lor contravine regulilor vestimentare ale organizaţiei.
Hormonul care îi face pe bărbaţi monogami
Oxitocina este un hormon peptidic care este responsabil pentru legătura ce se face între mamă și copil și pentru relaţia dintre doi parteneri de viaţă. Un studiu recent arată că acest hormon îi și face pe bărbaţi monogami.
Evenimentele lumii, prin filtrul religiei, la CNN
CNN este cunoscut ca un canal de știri, analize și informaţii cu o mare autoritate în lume. Săptămâna trecută s-a împlinit un an de când a fost lansat, în cadrul site-ului, blogul despre credinţe.
Japonezii nu vor centrale nucleare, autorităţile se fac că nu aud
Grupuri de zeci de mii de persoane au manifestat vineri împotriva redeschiderii reactorului nuclear numărul 3 de la Ohi, Japonia, într-un protest extrem de rar pentru niponii obişnuiţi să se conformeze.
Monsanto editează genetic primul fruct, folosind o nouă tehnologie
Într-o mișcare care vizează asigurarea unui loc de top pe scena tehnologiei alimentare, aflate într-o continuă evoluţie, gigantul agricol Monsanto a investit 125 de milioane de dolari într-un instrument de editare a genelor, ce ar putea revoluţiona agricultura.
Managementul reputaţiei online, cel mai nou serviciu Google
Google ia în serios nevoie internauţilor de a-și gestiona capitalul de imagine. Un nou serviciu oferit de mamutul Internet integrează funcţia „Me on the ewb" (Eu pe Internet) în este integrată în profilul Google al fiecărui utilizator. Aplicaţia permite setarea de alerte atunci când un set de cuvinte cheie, cum ar...
Cosmetice contrafăcute extrem de toxice pe internet
O britanică de 24 de ani a primit opt luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 3.000 de euro, după ce a fost prinsă vânzând pe internet farduri contrafăcute extrem de toxice. Femeia muncea în sistemul medical.
Democraţia, ameninţată de ura împotriva jurnalismului
Indicele Mondial al Libertăţii Presei din 2018, publicat de Reporteri Fără Frontiere (RSF), reflectă o animozitate crescândă faţă de jurnaliști. Ostilitatea faţă de mass-media, încurajată în mod deschis de lideri politici și de eforturile regimurilor autoritare de a-și propaga propria viziune de jurnalism, reprezintă o ameninţare la adresa democraţiilor.














