Primarul din Phoenix le permite bărbaţilor să folosească toaletele pentru femei

Pe 16 februarie consiliul local al oraşului Phoenix (SUA) a votat o nouă lege care permite oricărui bărbat care se consideră a fi femeie, nu doar transsexualilor, să folosească orice toaletă publică care până acum era doar pentru femei.

Sprijin popular uriaș pentru legea blasfemiei

Aproape 50.000 de demonstranţi din Karachi au protestat duminică faţă de planurile guvernului de a schimba legea blasfemiei din Pakistan.

Simţământul iertării, corelat cu o creştere a generozităţii faţă de biserică

În Evul Mediu, mulţi credincioşi creştini ofereau bani bisericii pentru a primi iertarea păcatelor. Un studiu recent arată însă că astăzi, persoanele care simt că le-au fost iertate păcatele sunt mai dispuse să doneze bani bisericii.

Esenţiale azi, 26 iulie

Comisia Europeană solicită României să abordeze eşecul sistemic în ceea ce priveşte monitorizarea poluării

Părintele fertilizării in vitro – premiat cu Nobel, criticat de Vatican

Robert Edwards a fost desemnat ieri laureatul premiului Nobel pentru Medicină 2010. Cunoscut ca părintele metodei fertilizării in vitro, procedeu pentru care a și primit premiul, Edwards și-a atras din nou criticile reprezentanţilor bisericii.

De ce continuăm să facem acţiuni despre care știm că ne fac rău

Oscilăm deseori când suntem puși să alegem între a face un lucru care ne produce satisfacţie, însă despre care suntem siguri că ne face mai mult rău decât bine.

5 moduri constructive prin care poţi preveni cancerul

Moartea președintelui venezuelan Hugo Chavez readuce în prim-plan o realitate greu digerabilă: cancerul lovește nediscriminator.

De ce a devenit periculos turismul internaţional

Având în vedere evenimentele recente ale unor agresiuni fizice şi sexuale asupra turiştilor străini în ţări precum India şi Brazilia, au fost lansate avertizări publice pentru toţi amatorii turismului internaţional.

Mai atent la propriile gânduri și emoţii, mai puţin ispitit de recompense imediate

Persoanele care sunt conștiente de sine, de propriile gânduri și emoţii sunt mai puţin influenţate de recompensele imediate, susţin cercetătorii de la Universitatea din Toronto Scarborough, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

Membrii "Shembe" îşi dispută dreptul asupra brandului

Facţiunea Ekufakameni din cadrul Bisericii Baptiste Nazareth (numită şi Biserica Shembe), din Africa de Sud, a câştigat în instanţă dreptul de a folosi numele, imnurile religioase, rugăciunile şi uniformele religioase specifice acestei biserici.

SIDA nu se tratează cu discriminare

La Viena a început Conferinţa Internaţională SIDA 2010. Liderilor politici ai lumii le lipseşte voinţa de a lua măsurile necesare pentru ca persoanele infectate cu virusul HIV să primească tratamentul corespunzător, a declarat Julio Montaner, preşedinte al International AIDS Society şi preşedintele Conferinţei SIDA 2010. 

Obama câştigă voturi după uraganul Sandy

Cele mai multe sondaje electorale arată că preşedintele Obama şi contracandidatul său, Mitt Romney vor avea o cursă foarte strânsă, dar Obama s-ar putea să fi primit un avantaj pentru gestionarea crizei provocate de uraganul Sandy.

Schimbări îmbucurătoare în China la final de an

Spre surprinderea tuturor, parlamentul chinez a adoptat duminică un pachet de legi care relaxează politica cu privire la unicul copil şi renunţă la lagărele de muncă forţată, două aspecte pentru care China fusese aspru criticată în ultimele decenii.

O sectă musulmană a trăit 10 ani în subteran

Autorităţile din Rusia au găsit 70 de membri ai unei secte islamice, din care fac parte 19 de copii, care au locuit un deceniu în catacombe, sub îndrumarea lui Faizrakhman Satarov, auto-proclamat ultimul profet musulman.

Ce motive au credincioșii care părăsesc Biserica

Intrigaţi de raportul invers între numărul în creștere al botezurilor şi cel în scădere al credincioşilor care participă la slujba duminicală, jurnaliştii de la săptămânalul America, o revistă afiliată Bisericii Catolice, au întreprins o investigaţie pentru a vedea de ce pleacă credincioşii catolici din biserică. Studiul a fost demarat la cererea episcopului David M. O'Connell,...

Netanyahu lansează campania „Adevărata faţă a Iranului”

Biroul de presă al premierului israelian, Beniamin Netanyahu, a lansat o campanie Twitter intitulată „Adevărata faţă a Iranului", cu puţin timp înainte de începerea discuţiilor internaţionale legate de înarmarea nucleară, de la Geneva.

Cine îl plânge și cine NU îl plânge pe Ariel Sharon

Fostul prim ministru al Israelului, Ariel Sharon, a murit pe 11 ianuarie, la vârsta de 85 de ani. Sharon se afla într-o stare vegetativă permanentă, de la infarctul din 2006.

Esenţiale azi, 19 august

Atacul din spitalul Săpoca, Buzău. Agresorul, internat din nou la Psihiatrie, pentru a se stabili dacă are discernământ

Miresele Opiumului – vândute de proprii taţi pentru achitarea datoriilor

La vârsta la care alţii încă se bucură de perioada copilăriei, Darya, o fetiţă din Afganistan, a fost vândută, fără a avea niciun cuvânt de spus, de propriul tată unui contrabandist, pentru ca acesta să își poată achita datoriile faţă de alţi traficanţi de droguri din ţară, relatează The Atlantic. Aceeași dramă o trăiesc și...

Coasta de Fildeș: criza s-a terminat cu arestarea președintelui

Liderul ivorian, Laurent Gbagbo, a fost arestat luni, 11 aprilie, după aproape o jumătate de an de lupte armate și tensiuni politice și sociale de la alegerile din noiembrie 2010. 

Șofer de autobuz salvează o femeie care voia să sară de pe un pod (video)

Un șofer de autobuz din Statele Unite a ajuns la știri după ce a împiedicat o femeie să se arunce de pe un pod.