Cât ne costă porţiile de mâncare supradimensionate

Mulţi dintre noi cumpărăm mai mult decât ne trebuie, cheltuim mai mulţi bani decât câștigăm și mâncăm mai mult decât are corpul nevoie. Consecinţele traiului în exces nu ne afectează doar pe noi, ci și pe cei din jurul nostru și chiar viitoarele generaţii, avertizează CNN.

Soluţia pentru încălzirea globală? Re-îngheţarea Oceanului Arctic

O echipă de cercetători aduce o veste bună, sugerând că gheaţa din Oceanul Arctic poate fi refăcută, printr-un procedeu simplu şi relativ ieftin, informează Daily Mail.

Puţin alcool face bine sănătăţii?

Unele mese nu sunt deloc bune fără un pahar de vin sau o bere. Sau cel puţin așa susţin cei care promovează consumul de alcool moderat. Efectele alcoolului sunt însă extrem de nocive, iar cantităţile mici nu sunt nici ele sigure.

Rata şomajului a scăzut în Europa, dar nu şi în România

În luna iunie, rata şomajului din Uniunea Europeană a scăzut pentru prima dată în ultimii doi ani şi jumătate. În România însă şomajul a atins un nivel record faţă de cifrele din ultimii trei ani.

Esenţiale azi, 9 decembrie

Finlanda are un nou premier, cel mai tânăr din istoria sa

Samantha Power: Este nevoie de un „leadership american la ONU”

Samantha Power, noua ambasadoare SUA la Naţiunile Unite, a subliniat luni, 5 august, necesitatea unui „leadership american la ONU".

Fantomele care ne „bântuie” existenţa și credinţa

Periodic, știri despre manifestări paranormale tulbură liniștea cititorilor. Printre acestea, fantomele ocupă un rol preponderent. Cândva erau considerate personaje de basm, însă astăzi oamenii fac carieră ca „vânători” de fantome. Putem doar să ne întrebăm de ce persistă acestea cu atâta insistenţă în mentalul colectiv.

Biserica a stabilit oficial unde s-a arătat fecioara Maria în SUA

Biserica Romano-Catolică a desemnat, ieri, singurul loc din Statele Unite unde au avut loc apariţii ale fecioarei Maria. Este vorba despre Brown County din statul Wisconsin.

Sute de militanţi islamiști uciși în Mali

„Câteva sute” de militanţi islamiști au fost uciși în urma ofensivei lansate de Franţa în Mali, luna trecută, a declarat ministrul francez al apărării.

Sarcofag peste centrala de la Cernobîl, la 25 de ani după dezastru

Viktor Yanukovych, preşedintele Ucrainei a declarat că pe 26 aprilie, la aniversarea a 25 de ani de la dezastrul nuclear de la Cernobîl, va începe construirea unui sarcofag de metal care să acopere centrala nucleară şi să protejeze împotriva radiaţiilor încă prezente, informează site-ul rusesc Ria Novosti.

Biserica prezbiteriană din SUA schimbă definiţia căsătoriei

Cea mai mare confesiune prezbiteriană a Statelor Unite ale Americii a schimbat definiţia căsătoriei, pentru a putea include implicit și cuplurile de același sex, notează CNN. Amendamentul va intra în vigoare de pe 21 iunie.

O manifestaţie anti-islam a atras mii de participanţi

Câteva mii de membri și simpatizanţi ai English Defence League, o organizaţie de extremă dreaptă din Marea Britanie, au participat sâmbătă, la Luton, la o manifestaţie anti-islam.

Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi condamnat la 20 de ani de închisoare

Fostul președinte egiptean Mohamed Morsi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. El a fost judecat pentru moartea manifestanţilor uciși în timpul protestelor împotriva administraţiei, în 2012.

Creştinii Orientului sunt „martiri ignoraţi de politicienii Occidentului"

„Cred că este adevărat să spunem că am văzut mai mult de 80 de martiri în ultimele câteva zile", a afirmat recent liderul Bisericii Anglicane, citat de BBC, în contextul persecuţiilor tot mai intense la care sunt expuși creștinii din Orientul Mijlociu.

Obiceiuri care îţi remodelează creierul

Datorită plasticităţii sale, creierul se transformă în permanenţă, iar obiceiurile, acţiunile și experienţele personale remodelează acest organ atât în favoarea, cât și în defavoarea individului.

10.000 de englezi internaţi din cauza obezităţii în 2010

Intervenţie chirurgicală sau mod de viaţă sănătos? Statisticile Centrului de Informare "National Health Trust" (NHS) arată că, în Marea Britanie, opţiunile oamenilor se îndreaptă clar spre prima variantă.

VIDEO: Vieţile femeilor din Pakistan, distruse de atacurile cu acid

Se numește Shama (care înseamnă în hindusă „lumânare") și spune că soţul ei i-a ars pielea ca și cum ar fi fost de ceară. Tânăra mamă a patru copii este doar una dintre victimele unei practici din ce în ce mai răspândite în Pakistan: pedepsirea cu acid.

Premieră istorică în Arabia Saudită: femeile au voie să voteze

Femeile din Arabia Saudită au obţinut, pentru prima dată în istorie, dreptul de a vota în cadrul alegerilor, decizie justificată de autorităţile saudite drept „o schimbare semnificativă către o societate bazată pe participare”.

Românii vor primi alerte de cutremur pe telefon

Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică și Dezvoltare Tehnologică, a declarat că în scurt timp va fi disponibilă o aplicaţie pentru avertizarea populaţiei, în timp real, simultan alertării autorităţilor, privind iminenţa producerii unui cutremur.

Universitatea Liberty – facultatea evanghelică gigant

De la o mică şcoală baptistă, Universitatea Liberty din Virginia s-a transformat într-o facultate la scară globală, informează Washington Post.

Liderii europeni au o nouă provocare: redobândirea încrederii în SUA

În lumina noilor dezvăluiri cu privire la spionajul telefonic al Agenţiei de Securitate Naţională asupra liderilor europeni, agenda discuţiilor de la summitul Uniunii Europene s-a schimbat. În afara de problema imigraţiei, liderii europeni au adăugat pe agendă şi tema, mult mai presantă, a protecţiei datelor personale.