200 de ţări participă la Ziua Mondială de Rugăciune
Organizatorii au luat măsuri de siguranţă ca evenimentul să nu conţină discursuri politice și să nu se transforme în sesiuni de promovare și vânzare a CD-urilor cu muzică religioasă, ci să fie o ocazie exclusiv de rugăciune pentru iertarea păcatelor, vindecarea Bisericii și a naţiunilor.
Cum evităm mâncatul emoţional, în 6 paşi
Pentru unele persoane, mâncatul emoţional este o modalitate de a evita să se gândească la problemele pe care le au sau de a evita să acţioneze în vederea soluţionării lor. De cele mai multe ori, cei care mănâncă pe fond de stres au pofte în special atunci când sunt trişti sau confuzi.
Moștenirea pe care o lăsăm urmașilor nu ţine doar de gene
Ceea ce transmitem mai departe urmașilor noștri nu este întotdeauna înscris în codul genetic. Ideea că genele cuprind toate trăsăturile ereditare ale tuturor fiinţelor a fost mult timp unul dintre pilonii de bază ai geneticii și ai biologiei evoluţioniste. Însă această presupoziţie a coexistat întotdeauna cu rezultatele nu întotdeauna concordante ale cercetării empirice. Cel puţin...
Europa de Est plăteşte încă tribut economiilor comuniste
Europa de est este o zonă de risc sporit, creşterea economică nerevenind încă în ţările care plătesc preţul fostelor economii comuniste, notează cotidianul spaniol El Pais. Datorită ajutorului oferit de FMI, Ungariei, României şi Letoniei, ţările est europene au căpătat imaginea celor mai austere şi mai pornite împotriva deficitului bugetar.
Dilemele unei execuţii petrecute cu 4 minute înaintea verdictului
Un deţinut a fost executat de autorităţile din statul american Missouri cu patru minute înainte ca judecătorii din Washington, care îi analizau cazul, să respingă ultimul apel la suspendarea sentinţei cu moartea.
Peste jumătate din americani sunt de părere că Big Brother veghează online
„Chiar trăim în era lui Big Brother" este afirmaţia cu care mai mult de jumătate dintre americani sunt de acord, a arătat un sondaj online realizat anul trecut, notează Associated Press.
Greenpeace: Depozitarea deșeurilor nucleare, o „criză globală”
Problema deșeurilor nucleare se agravează în întreaga lume – nu doar că aceste reziduuri rămân toxice pentru o perioadă de mii de ani, dar analiza instalaţiilor de depozitare a deșeurilor din șapte ţări cu energie nucleară arată că unele dintre acestea sunt aproape de saturaţie, potrivit unui raport publicat recent de organizaţia Greenpeace.
Exonerat după 30 de ani de detenţie în vederea execuţiei (video)
Pășind în libertate pentru prima oară în 30 de ani, Glenn Ford (64 ani) mărturisește că „se simte bine" deși nu este împăcat cu situaţia: „Nu mă pot întoarce în timp să fac orice aș fi făcut când aveam 35, 38, 40 de ani, și-așa..." Cine și cum ar putea compensa pentru...
Musulmanii din Indonezia nu se vor mai uita la mondenităţi
Cea mai înaltă autoritate islamică din Indonezia a interzis credincioșilor musulmani să mai urmărească emisiunile tv cu caracter monden, după ce un scandal sexual care a implicat un star al muzicii pop a dominat presa luna trecută, iar televiziunile au circulat imagini explicite cu vedeta.
9% din site-urile din România scanate de Google conţin malware
Din cele aproape 39.000 de site-uri din România scanate prin tehnologia Safe Browsing a Google, 9% găzduiesc programe software rău intenţionate, arată harta realizată de companie, care ilustrează „zonele fierbinţi" unde sunt localizate cele mai multe site-uri periculoase.
Derapajul democraţiei europene și ascensiunea extremismului
Scorul înregistrat de Frontul Naţional este cel mai bun din istorie pentru extrema dreapta din Franţa, poziţionând-o ca a treia forţă politică a ţării. Este un caz izolat specific Franţei sau extremismul reprezintă o ameninţare pentru întreaga Europă? Îngrijorările generate de sfidarea istoriei ar putea fi mai reale decât se anticipează.
Ambasadorul francez critică inegalităţile României
În cadrul unei conferinţe pe tema politicii de coeziune ca instrument pentru depăşirea inegalităţilor de dezvoltare teritorială, Henri Paul, ambasadorul Franţei, a afirmat că noua politică în acest domeniu, care va începe din 2013, va aduce noi echilibre bugetare.
Montana: niciun avort pentru minore, fără alertarea părinţilor
Locuitorii statului american Montana s-au pronunţat marţi în favoarea unei legi care ar obliga clinicile de planificare familială să anunţe părinţii minorelor care apelează la serviciile lor de avort că acestea iau în considerare o întrerupere de sarcină.
Franţa sancţionează negarea actelor de genocid
Deputaţii francezi au aprobat joi un proiect de lege care cere sancţionarea celor care neagă că au existat acte de genocid precum cel armean din 1915. Legea a fost aprobată în pofida ameninţărilor Turciei şi a protestelor a mii de manifestanţi reuniţi în faţa Adunării Naţionale.
Obezitatea, „încurajată” de criticile din copilărie
Indiferent dacă sunt menite să încurajeze o schimbare pozitivă, ori sunt doar afirmaţii batjocoritoare, criticarea fetiţelor de numai 10 ani pentru greutatea lor corporală poate avea efecte devastatoare asupra sănătăţii lor mai târziu în viaţă, au observat experţii de la Universitatea din California, Los Angeles și Santa Barbara.
Amnesty International crede că fetiţa violată în Chile ar trebui să avorteze
Amnesty International ia poziţia în cazul unei fetiţe din Chile, care la 11 ani a rămas gravidă, după ce a fost violată de tatăl ei vitreg. Dacă președintele Republicii Chile a lăudat decizia fetiţei de a păstra copilul, Amnesty International este de părere că ar trebui să i se pună la dispoziţie toate opţiunile medicale,...
Școlile britanice creaţioniste rămân fără finanţare
Ministerul britanic al Educaţiei a decis să suspende acordarea de subvenţii de stat școlilor care predau creaţionismul ca știinţă, relatează The Guardian.
Rick Warren la prima predică după suicidul fiului său
Ultima predică a pastorului Rick Warren a fost acum 17 săptămâni, cu 5 zile înainte ca fiul său cel mic, Matthew, în vârstă de 27 de ani, să se sinucidă. Duminică seara, Rick și soţia sa Kay s-au întors în congregaţia de 20.000 de membri, pentru prima dată de la acest incident. Împreună au avut...
Whitney Houston a murit, în ajunul premiilor Grammy
Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston a fost găsită fără viaţă în camera de hotel unde se cazase în aşteptarea unei petreceri organizate înainte de premiile Grammy. „Din nefericire, este adevărat", a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei de 48 de ani, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.


















