România, ţara europeană cu cele mai multe mame minore
Ţara noastră rămâne în fruntea clasamentului european în ceea ce privește numărul de nașteri și avorturi la fetele sub 18 ani, potrivit World Vision România. De asemenea, statisticile Eurostat relevă că România este pe primul loc, cu 12,3%, la femeile aflate la prima naștere care sunt minore.
Revoluţie în medicină – primul mușchi cardiac creat în laborator
Primul mușchi cardiac uman, perfect funcţional, a fost creat din celule stem în laborator de către cercetători de la Universitatea din Columbia, SUA. Mușchiul funcţionează precum cel al unui adult, reproduce bătăile inimii și a fost crescut în laborator în numai patru săptămâni.
Papa admite „erori grave” în gestionarea scandalului sexual din Chile
Într-o scrisoare extraordinară publicată miercuri, papa Francisc a recunoscut că a făcut „greșeli grave” în gestionarea scandalului din Chile privind abuzurile sexuale. Pentru a le cere iertare victimelor abuzului pe care le-a discreditat, acuzându-le de calomnie, acesta le-a lansat o invitaţie la Vatican.
„Roboţii ucigași” tulbură lumea știinţifică
Academicieni din 30 de ţări, specializaţi în domeniul inteligenţei artificiale (AI), boicotează o universitate sud-coreeană care colaborează cu compania producătoare de armament Hanwha Systems, pentru a dezvolta tehnologii care pot duce la apariţia de „roboţi ucigaşi”.
Mark Zuckerberg, în faţa Senatului SUA
Marţi, 10 aprilie, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost nevoit să dea declaraţii în faţa Senatului american în contextul scandalului care vizează implicarea Facebook și a companiei Cambridge Analytica în alegerile prezidenţiale din 2016.
Orban câștigă alegerile parlamentare în Ungaria
Cu o prezenţă istorică la vot, de peste 70%, partidul lui Victor Orban, alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creștin Democrat (KDNP) –, a înregistrat o victorie categorică la alegerile parlamentare din Ungaria.
O „umbrelă de soare” gigantică ne-ar putea feri de încălzirea climei
Oamenii de știinţă sugerează că o „umbrelă de soare” gigantică, amplasată pe cer, ar putea fi o soluţie la problema încălzirii globale.
The Empty Shop – primul concept de magazin gol din România
Primul magazin gol din România s-a deschis săptămâna trecută în București, în mall Promenada – iniţiatorul proiectului –, în parteneriat cu organizaţia Let’s Do It, Romania!.
Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, folosite ilegal
Facebook estimează că datele personale a 87 de milioane de utilizatori ai platformei au fost accesate în mod ilegal de către Cambridge Analytica, o firmă de consultanţă politică.
Ritualuri sinistre de Paște în Filipine
Șapte persoane membre ale Bisericii Romano-Catolice, șase bărbaţi și o femeie, au fost „crucificate” vineri în Filipine, în cadrul unui ritual menit să arate suferinţa prin care a trecut Iisus Hristos când a fost răstignit. La spectacolul sinistru, care a fost condamnat de liderii bisericii, au luat parte mii de oameni, printre care și turiști.
SUA și China anunţă produsele alese pentru a fi taxate suplimentar
Administraţia Trump a declarat că va stabili tarife de import cu 25% mai mari pentru produse chinezești, dintr-un total de 1.300 de tipuri de mărfuri importate, ca urmare a presupuselor practici comerciale neloiale ale Chinei. Taxele vor viza industrii precum cea aeronautică, cea producătoare de utilaje, dar și industrii care se ocupă cu echipamente medicale,...
Malala s-a întors acasă
Malala Yousafzai, cea mai tânără câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, s-a întors săptămâna trecută pentru prima dată în Pakistan, la șase ani de când, adolescentă fiind, a fost împușcată în cap de un militant taliban, în urma campaniei pe care aceasta o purta pentru educarea femeilor.
Este sau nu cafeaua cancerigenă?
Pachetele de cafea comercializate în California, SUA, vor trebui să fie însoţite de un mesaj de avertizare cu privire la posibila apariţie a cancerului, a decis o instanţă judecătorească din statul american, la finalul a opt ani de proces intentat de un ONG marilor producători de cafea.
Cum te afectează doar două săptămâni de muncă la birou
Știm deja că o viaţă din ce în ce mai inactivă fizic ar putea dăuna pe termen lung sănătăţii, determinând apariţia unor afecţiuni grave, precum diabetul de tip 2, boli de inimă, dar și accidente vasculare cerebrale. Însă nu știam că doar două săptămâni de sedentarism la birou, fără exerciţii fizice, pot constitui un factor...
Radiaţiile emise de telefoanele mobile, corelate cu riscul de cancer
Radiaţiile telefonului mobil e posibil să provoace cancer? Studiile noi indică faptul că există un risc de apariţie a cancerului la șobolanii de laborator expuși la radiaţii, însă dovezile nu pot rezolva dezbaterile în curs, legate de cauzalitate sau de manifestarea efectelor la oameni.
Masacru în Fâșia Gaza
Cel puţin 16 persoane au fost ucise cu focuri de armă sau obuze de tanc și peste 1.400 de palestinieni au fost răniţi din cauza gazelor lacrimogene într-un atac sângeros izbucnit în urma unei demonstraţii în Fâșia Gaza, unde mii de persoane participau la un marș.
Monsanto editează genetic primul fruct, folosind o nouă tehnologie
Într-o mișcare care vizează asigurarea unui loc de top pe scena tehnologiei alimentare, aflate într-o continuă evoluţie, gigantul agricol Monsanto a investit 125 de milioane de dolari într-un instrument de editare a genelor, ce ar putea revoluţiona agricultura.
Malaysia declară ilegale știrile false
Guvernul Malaysiei a propus o măsură legislativă cu rolul de a stopa răspândirea știrilor false și de a pedepsi această „infracţiune” cu închisoare de până la 10 ani. Mișcarea este descrisă de critici ca fiind o încercare de a suprima opoziţia înainte de alegerile generale.
Implanturile mamare rugoase pot să provoace cancer la sân
Tot mai multe cazuri de deces din cauza unei forme rare de cancer la sân, cauzat de implanturi mamare, au fost raportate la Administraţia pentru Alimente și Medicamente (FDA), din SUA. Numărul de cazuri a crescut în ultimul an la 414, de la 359, iar numărul deceselor a ajuns la 9, a declarat agenţia într-o...
Război fără precedent împotriva ţigărilor „sănătoase”
Peste 350 de organizaţii nonguvernamentale au iniţiat programul „Iniţiativa 2035-prima generaţie fără tutun a României”. Într-o scrisoare deschisă se solicită Parlamentului și Guvernului adoptarea în regim de urgenţă a unor modificări legislative care să aibă menirea de a „îndepărta orice sursă” de publicitate și promovare directă și indirectă pentru produsele din tutun.
Continentul african se „rupe” în două
Africa de Est se desparte de restul continentului de la nivelul Văii Marelui Rift, din cauza unui fenomen geologic, avertizează oamenii de știinţă. Fisura geologică ce a apărut în partea de est a continentului se lărgește într-un ritm mai rapid decât așteptau geologii.































