De cât sport are nevoie organismul pentru o sănătate optimă

Lipsa activităţii fizice este un factor de risc considerabil pentru bolile cardiovasculare, dar și pentru o varietate largă de alte boli cronice, incluzând diabetul zaharat, cancerul de colon, cancerul de sân, obezitatea, hipertensiunea, bolile osoase și articulare (osteoporoza și osteoartrita), au demonstrat oamenii de știinţă într-un studiu publicat în jurnalul Canadian Medical Association.

România are cei mai puţini absolvenţi de studii superioare din UE

Din nou România se situează pe ultimul loc în Europa. De data aceasta, situaţia este generată de numărul scăzut al absolvenţilor de instituţii superioare.

Ce definiţii surprinzătoare apar în noul DEX

La începutul acestui an, o nouă ediţie a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române a fost tipărită într-un nou tiraj, ce conţine o serie de modificări efectuate la solicitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Studiu: 77% dintre orașele lumii își vor schimba drastic clima până în 2050

În 2050, clima de la Paris va semăna cu cea din Canberra, iar Londra va trece într-un model climatic asemănător cu Madridul. Aceste modificări, deși „frapante”, sunt proiecţii realizate pe baza celui mai optimist scenariu posibil cu privire la încălzirea globală, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea ETH Zürich.

Billy Graham: motive de recunoștinţă la 93 de ani

După o viaţă întreagă în care i-a învăţat pe alţii cum să se apropie de Dumnezeu, la aniversarea a 93 de ani, Billy Graham mărturisește că are, el însuși, nevoie de o lecţie nouă: „Deși știu cum să mor, nu m-a învăţat nimeni cum să...

STV a lansat platforma video Hope discovery

Televiziunea creștină Speranţa TV a lansat ieri o platformă de video care găzduiește producţii scurte, de doar câteva minute fiecare, pe teme profunde și complexe de spiritualitate.

Top 7 cei mai deştepţi oameni din lume

Coeficientul de inteligenţă (IQ) este o metodă destul de controversată de măsurare a inteligenţei. Mulţi oameni nu au fost niciodată testaţi, în timp ce alţii au făcut testul de mai multe ori pentru a-şi îmbunătăţi scorul. Cu toate astea, psihologii consideră că, deocamdată, rămâne metoda cea mai viabilă de măsurare a inteligenţei.

Convertirile la creştinism, o revoluţie subterană în Iran (video)

„Poporul iranian experimentează în prezent cea mai mare redeşteptare creştină din lume," este de părere Joel Richardson, autorul cărţii The Islamic AntiChrist (Antihristul islamic), invitat să îşi prezinte cartea la o televiziune creştină care emite prin satelit în Iran.

Ce poate dezvălui amprenta degetului tău?

Experţii de la Universitatea Sheffield Hallam au dezvoltat o tehnologie de analizare a amprentelor care oferă o serie de detalii despre individ, ce se pot dovedi extrem de utile în cazul anchetelor desfășurate de poliţie pentru prinderea infractorilor.

Nobelul pentru Medicină, acordat pentru un mod revoluţionar de a trata cancerul

Doi imunologi care au revoluţionat tratamentul pentru cancer au primit Premiul Nobel pentru Medicină în 2018, terapiile bazate pe descoperirile lor dovedindu-și deja eficienţa în lupta cu acest flagel.

Postul este benefic pentru creier şi poate proteja împotriva bolilor

A ţine post prezintă beneficii pentru suflet, dar cercetări de ultimă oră arată că postul este benefic pentru creier şi poate încetini evoluţia unor boli cronice precum diabetul, cancerul şi astmul şi poate vindeca alte boli.

Impactul meselor în familie asupra copilului

A mânca împreună a devenit un lucru tot mai rar în familiile moderne. Adoptarea sau revenirea la acest obicei are însă o puternică influenţă pozitivă asupra copiilor.

TOP 12 comentarii faimoase despre religia lui Obama

Barack Obama s-a bucurat de susţinere atât în perioada premergătoare învestirii ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii cât şi în prima parte a mandatului său. După 4 ani de la succesul din alegeri, Barack Obama nu se mai bucură de la fel de mulţi susţinători, mai ales când vine...

O minune în mijlocul suferinţei

Nu este uşor să treci peste experienţa unui viol şi nici să-i suporţi consecinţele. Dar dacă printre acestea se numără şi o nouă viaţă, ce este de făcut? O fetiţă de 12 ani s-a văzut forţată să ia o astfel de decizie.

Înainte să moară, un bătrânel i-a lăsat vecinei lui cadouri cât pentru 14 Crăciunuri

O bătaie în ușă e tot ce au auzit din partea vecinilor, înainte de a fi emoţionaţi până la lacrimi de ceea ce aveau să afle. Au deschis și au văzut-o în prag pe fiica vecinului lor, cu mâna încleștată pe un sac mare și negru. „Am crezut că mă roagă să scot eu gunoiul...

Papa clatină speranţa în visul european

Papa Francisc a făcut a doua sa vizită europeană la Strasbourg, unde a ţinut un discurs în plenul Parlamentului European. Vizita, care a durat doar patru ore și nu a avut niciun fel de obiective religioase, s-a remarcat în special prin duritatea mesajului, care nu îl caracterizează deloc pe papă.

5 super alimente pentru luna decembrie

Cu toate că luna decembrie este aşteptată în mod special pentru toate mâncărurile delicioase care se pregătesc de sărbători, asta nu înseamnă că cele cinci super alimente de mâncat în această lună nu pot fi trecute în meniu.

De ce este consumul moderat de alcool o capcană

O echipă de oameni de știinţă din Noua Zeelandă a anunţat că a reușit să demonteze mitul potrivit căruia consumul moderat de alcool aduce beneficii asupra sănătăţii.

Șapte enciclice papale care au schimbat lumea

„Enciclicele papale au inspirat revoluţii, au schimbat culturi și au ajutat la răsturnarea ideologiilor și a imperiilor", scrie Washington Times. Șapte dintre acestea ar fi schimbat în mod radical nu doar spaţiul catolic, ci întreaga societate umană.

După moartea unui copil, riscul de deces al mamei creşte

Femeile care pierd un copil sunt expuse unui risc uriaş de deces în primii doi ani după moartea fiului sau fiicei, spun mai mulţi cercetători americani, citaţi de Daily Mail.

Studiu genetic: 90% dintre animale au apărut recent și simultan cu omul

Un studiu de proporţii, care a minat informaţii tip „big data” ale celei mai mari baze de date genetice din lume, demonstrează că 90% dintre speciile animale de pe planeta noastră au cam aceeași vârstă genetică, iar aceasta nu este diferită de vârsta genetică a omului. Potrivit dovezilor furnizate de studiu, atât animalele (majoritatea acestora),...