Motivul pentru care iranienii nu poartă cravată

Președintele Mahmoud Ahmadinejad a făcut din nou valuri cu declaraţiile sale de la Adunarea Generală a ONU, care a avut loc săptămâna aceasta la New York. Discursul său a eclipsat un detaliu nonverbal, la fel de grăitor: președintele nu a purtat cravată.

VIDEO: Cea mai tare campanie de promovare a sportului

Cum știi că o campanie are succes? E simplu, are succes dacă îi determină pe oameni să facă exact ce li se spune să facă și pe deasupra, ca bonus, să se și amuze făcând asta.

Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana, de închiriat în China

Departe de societatea occidentală care preamăreşte iubirile perfecte există o cultură tradiţională, care valorizează respectarea părinţilor şi pune pe primul loc fericirea acestora. De aceea, în ciuda numeroaselor probleme cu care se confruntă, tinerii chinezi aleg să apeleze la „iubiţi de împrumut" pentru a nu-şi dezamăgi părinţii.

„Comorile” arsenalului chimic sirian

A început în mod oficial distrugerea arsenalului chimic din Siria, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite. Siria are timp până la jumătatea anului 2014 să ducă la capăt acest proces, supervizat și asistat de specialiștii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Misiunea prevede deplasarea lor în 50 de locaţii cu arme chimice de pe teritoriul ţării,...

Cel mai huiduit om din Rusia tot nu e Vladimir Putin

Majoritatea celor care au protestat duminică în orașe din toată Rusia nu au trăit nicio zi în care Rusia să nu fie controlată de Putin, iar spre deosebire de părinţii lor care vor stabilitate, micuţii ruși sunt puși pe schimbare, dar nu neapărat pe schimbarea lui Putin.

Ședinţă foto cu mesaj politic: Kim Jong-un călare pe un cal alb

La mai puţin de o săptămână de la lansarea a două „proiectile neidentificate” dintr-o provincie nord-coreeană spre coasta Japoniei, agenţia oficială de presă a Coreei de Nord a publicat mai multe fotografii în care Kim Jong-un călărește un cal alb spre muntele Paektu, cunoscut în cultura coreeană ca „Muntele Sacru”. În cei opt ani de...

Chiril, un patriarh fascinat de Putin

Atitudinea de simpatie a unor clerici faţă de politicieni a intrat în normalitatea zilei. Deși se face caz de separarea religiei de stat, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Iar atunci când de la nivelul ierarhiei bisericești sunt rostite elogii la adresa unui șef de stat, întrebările care apar sunt justificate. Scrisoarea patriarhului Kiril...

China nu mai preia deșeurile din plastic

Timp de 28 de ani, China a fost cel mai mare importator și reciclator de deșeuri de plastic, metal și hârtie din lume. Însă, începând cu anul acesta China și-a închis porţile pentru deșeurile din plastic, forţând ţările industrializate să recicleze mai mult din deșeurile proprii.

Cum ne afectează sancţiunile impuse Rusiei

Doborârea avionului civil în Ucraina a atras a treia rundă de sancţiuni impuse Rusiei din cauza susţinerii și amplificării conflictului din ţara vecină. Astfel, Rusia a reușit să se izoleze și mai mult de comunitatea internaţională, însă ea nu este singura care are de suferit.

Ordin de execuţie pentru pastorul iranian

Oficiali din cadrul Centrului American pentru Lege și Justiţie, o organizaţie pentru drepturile omului din Washington DC a anunţat că este foarte posibil ca autorităţile iraniene să fi emis un ordin de execuţie pentru pastorul creștin încarcerat ca urmare a convingerilor sale religioase.

Cum își tratează China frica de internet

Putem fi intrigaţi de modul în care adevărul e distorsionat în societatea românească, în ciuda exploziei de informaţii și a accesului liber la ea. Cum ar fi arătat însă internetul dacă evenimentele din 1989 nu ar fi prăbușit comunismul? Răspunsul ar putea veni din modul în care China a îmblânzit forţa internetului, folosind braţele de...

Putin anunţă că nu renunţă la Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei conferinţe pe care o ţine regulat cu ocazia încheierii fiecărui an, că nu îi va „abandona” pe rușii din sud-estul Ucrainei „în mâna naţionaliștilor ucraineni”, care sunt o ameninţare pentru etnicii ruși din zonă. „Nu este nimic excesiv în această poziţie”, a mai completat președintele, deși...

Obama lovește Rusia, expulzându-i diplomaţii

Doar cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, Obama pare decis să își ia „la revedere” de la Rusia, oferindu-i câteva lovituri „diplomatice”.

Rusia rămâne fără prieteni în Europa

Invitată să participe la parada militară organizată zilele trecute la Moscova, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a declinat implicarea la eveniment, însă a mers în capitala rusă pentru a comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial.

Rusia ia poziţie în favoarea minorităţilor religioase „distructive"

Procurorul general al Rusiei a cerut retragerea declaraţiilor Ministerului Educaţiei din Republica Başkortostan, care susţine că anumite grupări religioase sunt „distructive", relatează Christian Telegraph.

Arabia Saudită construieşte un oraş doar pentru femei

Guvernul din Arabia Saudită a luat o iniţiativă inedită, prin care vrea să ridice ţara la standarde moderne în ceea ce priveşte integrarea femeilor pe piaţa muncii şi în acelaşi timp să respecte codul islamic sharia. Guvernul va construi un oraş unde să muncească doar femeile.

Cinci state se ceartă „pe un bolovan” din Marea Chinei de Sud

Panica și neliniștea ne colorează tot mai consistent viaţa cotidiană. Decizii politice, generatoare de tensiuni internaţionale ne afectează, cu sau fără voia noastră. Situaţii ca cele de la Ankara sau de la Nisa nu ne pot lăsa indiferenţi, însă chiar și ceea ce se petrece în îndepărtata Mare a Chinei de Sud poate avea efecte...

Primul congres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord din ultimii 36 de ani

Luna viitoare va avea loc primul concres al Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord din ultimii 36 de ani. Analiștii văd o legătură între acest eveniment și eșecurile recente înregistrate de ţară la testele cu rachete.

Tiananmen: zâmbetele care au însoţit moartea

S-a împlinit un sfert de secol de la masacrul din Piaţa Tiananmen. A fost o ocazie de comemorare, de vărsare de lacrimi, dar și de reflecţie. Totul în secret, fiindcă autorităţile chineze încearcă să șteargă și amintirile. Nu pot însă împiedica și declasificarea unor documente care fac lumină asupra unuia dintre cele mai cumplite măceluri...

În numele lui Assad: Orori într-o închisoare siriană secretă

Amnesty International acuză guvernul sirian de crime în masă. Mii de deţinuţi ar fi fost chinuiţi și spânzuraţi în campanii sistematice de tortură, într-o închisoare de lângă Damasc.

China investește 277 miliarde de dolari pentru combaterea poluării

China va investi 277 miliarde de dolari (1,7 trilioane de yuani) în următorii cinci ani, ca parte a planului său de luptă împotriva poluării aerului, au anunţat mass-media de stat, citate de Reuters.