Egiptul avertizează că drepturile femeilor ar putea distruge societatea

Frăţia Musulmanilor a avertizat de curând că o posibilă declaraţie ONU pentru drepturile femeilor ar putea distruge societatea egipteană, permiţând femeilor să călătorească, să lucreze sau să folosească contraceptive fără permisiunea soţilor.

China își transformă apele în cimitire

În ţara cu aproape 1,4 miliarde de locuitori, viaţa este o luptă continuă pentru resurse. Și nu devine mai ușor nici după moarte.

ONU estimează creşteri modeste ale economiei mondiale în 2013 şi 2014

ONU şi-a redus estimările de la începutul anului cu privire la economia mondială, prevăzând acum o creştere de 2,3% în 2013 şi 3,1% în 2014.

Copiii chinezi, feriţi de poluare în domuri de plastic

Nivelul de poluare din Beijing a ajuns atât de ridicat încât a respira aerul de afară este sinonim cu fumatul pasiv, în ceea ce priveşte efectele. De aceea, părinţii apelează la metode neobişnuite pentru a-şi proteja copiii.

Şomajul în rândul tinerilor, cea mai mare problemă a Europei

Lipsa locurilor de muncă pentru tineri este una dintre cele mai mari şi grave probleme pentru Europa, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).

Sfârșitul unei lumi – Occidentul creștin, ameninţat de islam

Din ce în ce mai multe orașe din Germania sunt asaltate de proteste de amploare faţă de valul de islamizare a Europei. Însă problema în sine nu este una specifică Germaniei, ci este imaginea eșecului multiculturalismului european.

Ce se vorbește pe străzile din Rusia despre Putin

Ar exista o soluţie destul de simplă la criza din Ucraina, și anume ca Putin să fie dat jos de la putere, precum fostul președinte ucrainean, prin voinţa și manifestul poporului. Ar avea rușii destule motive, nu neapărat în ce privește Ucraina, ci mai ales în ce privește corupţia instituţionalizată. Acasă la el, toată lumea...

Barack Obama consideră că înarmarea nucleară e „o ironie crudă a istoriei”

Ameninţarea terorismului nuclear este cel mai mare pericol cu care se confruntă la ora actuală lumea, apreciază președintele Obama, citat de agenţia Reuters. Unui grup de teroriști nu îi trebuie decât o cantitate de plutoniu egală cu greutatea unui măr pentru a fabrica o bombă care, detonată, ar putea ucide sute de...

Kremlinul ţinut în șah. Regele va ceda?

Jocul dintre Est și Vest se încinge. Unii poate se așteptau la o relaxare a sancţiunilor asupra Rusiei, însă acest „cadou” de final de an a fost retras. Rusia a mai fost pusă la colţ pentru încă jumătate de an.

„Moment istoric” în America latină – Argentina a legalizat căsătoriile gay

America latină a trăit ieri un „moment istoric", notează AP, atunci când votul parlamentului argentinian a ratificat legea potrivit căreia homosexualii și lesbienele se pot căsători legal, pot adopta copii sau face fertilizare in vitro, și pot avea aceleași drepturi pe care le au heterosexualii atunci când întemeiază o familie.

Președintele Nigeriei nu concepe succesul fără Dumnezeu

Președintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a lansat un apel către liderii religioși ai ţării, în care le cere acestora „să nu renunţe să se roage pentru pace în ţară.”

Dictatorul nord-coreean a vizitat China

China păstrează tăcerea asupra vizitei liderului nord-coreean Kim Jong Il, despre care analiștii politici spun că ar putea fi o vizită de informare a Beijingului cu privire la planurile privind succesiunea la puterea după moartea lui Jong Il, notează Reuters. Se pare că liderul de la Phenian a fost însoţit de cel mai tânăr dintre...

Yemen – Dileme dramatice dintr-o ţară uitată de lume

Mai este numit și „războiul uitat”. În timp ce lumea se concentrează asupra situaţiei din Siria, cea mai săracă ţară din Orientul Mijlociu este scena unui lung război civil sângeros.

Lideri musulmani, evrei şi creştini la Auschwitz

Două sute de lideri evrei, creştini şi musulmani au comemorat victimele regimului nazist din lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Gestul a avut şi menirea de a respinge teoria care neagă Holocaustul, susţinută de preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Coordonatele cheie ale atacului SUA în Siria

Statele Unite au lansat un atac cu rachetă asupra unei baze aeriene din Siria ca răspuns la un atac, în care se crede că ar fi fost folosite arme chimice, asupra unui oraș aflat sub dominaţia rebelilor sirieni.

Brazilia votează pro căsătorii gay

Curtea Supremă din Brazilia a recunoscut joi legalitatea formării de uniuni civile „stabile” între parteneri de același sex, a anunţat Președintele Tribunalului Suprem Federal, Cezar Peluso.

SUA anunţă un plan de relansare în Orientul Mijlociu

Președintele american va susţine astăzi un discurs în care va vorbi despre un plan economic și politic pentru ţările din Orientul Mijlociu. Cu această ocazie, Obama va justifica sancţiunile impuse ieri președintelui Siriei, o premieră pentru SUA.

Fratele președintelui afgan a fost asasinat

Ahmad Wali Karzai, fratele cel mic al preşedintelui afgan Hamid Karzai a  fost ucis, marţi, la Kandahar, au anunţat autorităţile  locale citate de AFP.

În România, populaţia se reduce cu 5 români pe oră

În anul 2018, când România sărbătorește 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial și de la înfăptuirea Mării Uniri, datele arată că populaţia din ţara noastră scade la fiecare oră cu 5 români.

Femeia desfigurată a renunţat la aplicarea legii talionului

Femeia iraniană orbită și desfigurată cu acid l-a iertat ieri pe agresorul său de la pedeapsa stabilită de tribunal, conform căreia acesta urma să fie orbit și desfigurat cu acid. Victima a renunţat în ultima clipă la aplicarea legii talionului.

Esenţiale azi, 17 august

Patru avioane au aterizat urgent după o ameninţare cu bombă