Fără mașini pe benzină și diesel în Anglia
Parlamentarii englezi depun eforturi pentru a elimina cât mai repede din circulaţie mașinile alimentate cu diesel sau petrol, urmând exemplul altor ţări europene, și nu numai.
Următorul super material: bambusul
Aflată printre plantele care cresc cel mai repede din lume şi având avantajul că poate fi recoltat anual şi este sustenabil după 4-5 ani, bambusul are aproape 1.500 de utilizări şi un potenţial uriaş de a deveni următorul super-material.
Schimbarea climei pune pe fugă 143 de milioane de oameni
Schimbările climatice forţează tot mai multe familii să fugă de foamete, de lipsa apei și de inundaţii. Este de așteptat ca până în anul 2050 aproximativ 143 milioane de persoane să fie strămutate, a concluzionat Banca Mondială.
2014, cel mai călduros an din istoria recentă
Organizaţia Meteorologică Mondială este pe cale să declare anul 2014 drept cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, trăgând cu această ocazie un semnal de alarmă.
Inedit: Tsunami cu două valuri în Japonia
Seismul cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richter, produs la 11 martie pe teritoriul nipon, a generat un tsunami cu două valuri care au fuzionat, provocând o catastrofă de proporţii, explică cercetătorii de la NASA.
Italienii despre români: Lăsaţi-i să ardă!
Aproape 500 de persoane înarmate au incendiat rulotele şi locuinţele improvizate ale romilor dintr-o tabără de la periferia Romei, după ce adolescentă italiancă a pretins că ar fi fost violată de un rezident al taberei.
Topirea programată a unui gheţar, „soluţie la criza apei în Cape Town”
De fiecare dată când vorbim despre topirea gheţarilor, tonul discuţiei este unul grav, iar consecinţele anticipate sunt catastrofale. Însă despre dislocarea unui gheţar din Antarctica și topirea lui treptată în apele Africii de Sud, un expert în recuperarea epavelor maritime spune că ar putea fi soluţia la care nu s-a gândit nimeni pentru rezolvarea crizei...
Un an în 40 de secunde
Nici nu știi când s-a dus vara și când frigul și-a reintrat în drepturi. Timpul trece repede și la fel și anotimpurile. Un videoclip...
Unde se duce tot gunoiul electronic?!
Te-ai întrebat vreodată unde se duc bateriile după ce „mor”? Probabil știi că nu este recomandat să fie aruncate decât în spaţii special amenajate. Dar care este totuși destinaţia finală? Una mult vânată pentru excursii exotice: Thailanda.
Un cuplu a descoperit cum să transforme aerul în apă
David Hertz este un arhitect american, transformat în inventator, care a conceput împreună cu soţia sa o tehnologie prin care reușește să producă apă potabilă din atmosferă. Ca primă încercare a instalat mașinăria pe acoperișul biroului său de arhitectură, producând apă pentru colegi, dar și pentru oamenii fără adăpost din zonă. Zilele trecute însă, invenţia...
Groenlanda se topeşte, prevestind catastrofe
Anul trecut, cercetătorii se întrebau dacă topirea masivă a gheţii din regiunea Groenlandei este un fenomen izolat. Însă recent, s-a avansat teoria conform căreia acest fenomen are şanse de 50% să devină unul anual până în anul 2025, arată un studiu publicat în jurnalul Geophysical Research Letters, notează organizaţia Climate Central.
Resturile de ţigări, cea mai mare sursă de gunoi din oceane
Chiștoacele de ţigară sunt cele mai colectate deșeuri de pe plajele lumii, cu un total de peste 4,5 mii de miliarde în peste 32 de ani, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din totalul gunoaielor adunate și mai mult decât totalul ambalajelor din plastic, al recipientelor, al capacelor pentru sticle, al veselei și al sticlelor.
Danezii ating un record mondial în producerea de energie eoliană
În 2014, Danemarca și-a asigurat din surse eoliene 39% din necesarul electric, un nou record, care încurajează autorităţile daneze să persiste în convingerea că își vor atinge obiectivul pentru 2020, de a-și baza 50% din sistemul naţional de electricitate pe sursele eoliene.
„Rămânem fără timp pentru a putea răspunde” – Cercetătorii solicită măsuri de reducere a emisiilor de gaze
Nu mai puţin de 9 puncte critice, mai mult de jumătate dintre cele care ar putea genera schimbări ireversibile la nivel mondial, au fost deja activate, iar efectul de domino este posibil să apară, avertizează un grup de cercetători într-un articol publicat în jurnalul știinţific Natu
Încălzirea Polului Nord dezgheaţă conflictul privind trasarea graniţelor
Cei mai mulţi dintre noi nu am ajuns încă la Polul Nord. Și cei mai mulţi dintre noi probabil ni-l imaginăm ca pe un deșert îngheţat, un spaţiu marginal din punct de vedere cultural și politic și de negăsit pe lista grijilor europene. În realitate, spaţiul arctic este în topire, ceea ce înseamnă din ce...
Criza climatică capătă un nume: Puerto Rico
A trecut deja aproape o săptămână de când uraganul Maria, o furtună de categoria 4, a lovit Puerto Rico, lăsând întreaga ţară fără curent electric și îngreunând accesul la apă potabilă, alimente și combustibil. Daunele provocate de furtună ar putea da ţara înapoi cu 20-30 de ani, conform celor mai negre evaluări, ceea ce face...
Video: În Brazilia, a „plouat” cu păianjeni
Locuitorii din Santo Antonio da Platina (Brazilia) au fost surprinşi de un fenomen ciudat, denumit ploaie de păianjeni.
4 sfaturi practice pentru economisirea energiei
Cu cât consumul de energie şi resurse scade, cu atât facturile lunare se micşorează. Dar aceste economii nu se văd doar în buzunarul fiecăruia, ci şi în ceea ce priveşte sănătatea planetei noastre. Iată câteva sfaturi pe care le poţi aplica pentru a-ţi construi o locuinţă şi un stil de viaţă eco.
Galerie FOTO: Legume de la Fukushima
La doi ani după dezastrul nuclear de la centrala Fukushima, Japonia, un site coreean publică o galerie foto cu legume crescute în satele de lângă centrală.
China, ameninţată de o „iarnă nucleară”
Săptămâna aceasta, mai multe orașe chineze au fost sufocate de ceaţă. Valorile extreme ale indexurilor de calitate a aerului au reaprins discuţiile cu privire la situaţia critică a poluării în China și i-au deteminat pe cercetători să o asemene cu o „iarnă nucleară".
Noi tipuri de microbi se nasc din cauza gunoaielor aruncate în oceane
Gunoaiele din plastic aruncate în apele oceanelor au condus la apariţia unor „recife artificiale microbiene" care se hrănesc cu aceste resturi, arată un studiu citat de Fast Co.Exist.





















