Profesor, devenit erou naţional după ce a salvat 13 elevi din flăcările care i-au ucis copiii
Maghiarul Gyorgy Vigh, profesor de educaţie fizică, a devenit erou naţional în Ungaria după ce s-a luptat cu îndârjire și disperare să salveze cât mai mulţi copii prinși într-un autocar incendiat în urma unui tragic accident pe autostrada Veneţia-Verona.
Un apel istoric la înfrăţire
„Salaam alaikum”, sau „Pacea fie cu voi”, a fost introducerea rostită de papa Francisc într-un videoclip oficial difuzat de Vatican înainte de vizita istorică pe care o face între 2 și 5 februarie în Peninsula Arabică. Francisc este primul papă care vizitează această regiune și care întoarce o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religiile...
Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică
Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.
Mutarea ambasadei americane la Ierusalim – împlinirea unei profeţii?
După cum Donald Trump promisese în 2016, în campanie, şi reiterase în 2017, ambasada SUA în Israel a fost mutată de la Tel Aviv la Ierusalim pe data de 14 mai 2018, de ziua independenţei Israelului. Mesajul este foarte clar și alte state îi urmează exemplul. Israelienii au sărbătorit evenimentul, iar lumea arabă, cum era...
Referendumul, o discuţie încă neterminată
Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?
Răscrucea – Dacă biserica mi se pare superficială sau fundamentalistă?
Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?
În mijlocul dezbaterilor, Biserica Adventistă își reafirmă poziţia pro necombatanţă
Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial, Ted Wilson, a publicat recent o declaraţie pe site-ul oficial de știri al Bisericii, Adventist News Network, în care explică poziţia oficială a Bisericii faţă de rolurile pe care adventiștii ar trebui sau nu ar trebui să și le asume în cazul înrolării în armată.
Doctor în comunism
Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă,...
Documentar despre 2.300 de adventiști cobai în testarea unor vaccinuri
Sub numele „Operation Whitecoat” (Operaţiunea Halatul), un documentar scurt despre adventiștii necombatanţi care s-au oferit voluntari pentru un experiment militar de protecţie împotriva armelor chimice a fost lansat la începutul acestei luni.
„Să fie lumină” – Investigaţie jurnalistică de amploare privind finanţele bisericilor din România
Nouă reporteri de la patru instituţii media independente au format o echipă de cercetare pentru o investigaţie jurnalistică amplă privind administrarea finanţelor celor 18 culte și 27 de asociaţii religioase recunoscute de statul român. Proiectul lansat ieri sub titulatura „Să fie lumină” a anunţat o strângere de fonduri pentru sprijinirea celor 24 de luni alocate...
Sub semnătura președintelui Trump, discursul politic devine permis în biserici
Președintele american, Donald Trump, a semnat două ordine executive prin care abrogă legislaţia potrivit căreia organizaţiile care beneficiau de scutiri de taxe - inclusiv cultele - nu aveau permisiunea de a se implica în activităţi politice. Astfel, acum li se permite organizaţiilor religioase să se implice direct în politică.
Marele Sinod: Căsătoriile între ortodocși și neortodcși sau necreștini, interzise
Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, reunit în Creta în perioada 16-26 iunie 2016, a stabilit reguli în ceea ce priveşte „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie”. Conform documentului oficial adoptat la lucrările sinodului, s-a hotărât că sunt interzise căsătoriile între ortodocşi şi neortodocşi sau necreștini și că Biserica Ortodoxă nu acceptă contractele de...
Când fratele îţi devine dușman
Veștile rele circulă repede. Vorbele grele, și mai și. Doar câteva ore au despărţit un mesaj postat pe Facebook de către preotul Ionuţ Ghibanu de apariţia unui articol critic la adresa acestuia în ziarul local Gazeta Dâmboviţei. În centrul atenţiei au fost cuvintele prin care părintele Ghibanu, vicar eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei, i-a reproșat...
Depresia și sistemul imunitar al sufletului
„Celui cu mintea statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine”, recita profetul Isaia, și unii s-au grăbit să concluzioneze de aici că aceia care nu au pace probabil că ori nu au minte, ori nu au credinţă.
A murit Billy Graham, „predicatorul Americii”
Evanghelistul american Billy Graham, cunoscut ca unul dintre cei mai influenţi predicatori ai secolului XX, a murit ieri, 21 februarie 2018, la 99 de ani.
Ţările în care președinţii trebuie să aibă o anumită religie
Deși poate părea ciudat, în mod special pentru cei care locuiesc într-o ţară democratică, la ora actuală există în lume 30 de ţări în care șefii de stat sunt obligaţi să aibă o anumită afiliere religioasă.
Sfârșitul schismei ortodoxe în Etiopia
Punând capăt la 27 de ani de schismă, creștinii ortodocși etiopieni din ţara lor și din America au reunit cele două ramuri ale uneia dintre cele mai vechi biserici din lume. În mod straniu, contribuţia esenţială a venit din partea noului premier evanghelic al acestei naţiuni din Cornul Africii.
Mâna care mișcă mâna președintelui
Președintele american, Donald Trump, a declarat Ierusalimul capitală a Israelului, iar proclamaţia sa a fost catalogată de Los Angeles Times drept „una dintre hotărârile...
Războiul minţii pe timp de pace
Atunci când descoperi că singurul lucru care ţi-a rămas este credinţa în Dumnezeu, vrei mai mult decât orice ca acea credinţă să nu se dovedească o otravă pentru sufletul tău.
BOR și educaţia sexuală în școli – nuanţele ignorate ale scandalului
Un interviu acordat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române la finalul conferinţei despre Referendumul pentru Căsătorie, care a avut loc joia trecută, a...
Cum te protejezi cu adevărat de manipulatorii religioși
ă devenim mai sceptici sau mai atenţi atunci când avem de-a face cu mesaje religioase pare a fi prima măsură la care apelăm pentru autoapărare. Însă, atunci când este absolutizat, scepticismul mai degrabă ne izolează decât să ne protejeze. Ce fel de protecţie este cu adevărat eficientă?






























