Creștinism

„Privindu-ne din afară, este dificil să luăm în serios viaţa pe care o trăim. Această pierdere a încrederii, precum și încercarea de a o recăpăta, constituie problema sensului vieţii.” (Thomas Nagel, Perspectiva de nicăieri

Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.

Nimeni nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu, însă Acela care L-a cunoscut dinainte să se nască pe acest pământ ne-a învăţat pe toţi să I ne adresăm prin rugăciune.

De multe ori nu avem răbdare să așteptăm răspunsul la rugăciuni, iar alteori nici măcar nu știm când l-am primit. Pentru familia ten Boom, răspunsul la unele rugăciuni a venit 100 de ani mai târziu.

Coboram de pe vârful Omu alături de câteva zeci de tineri. Nu fusese un traseu ideal și eram în întârziere faţă de planul originar. Era aproape 9 seara și mai aveam încă 3-4 ore de mers până la tabără. Pădurea făcea și mai dens întunericul care începea să îmbrace muntele și, încet-încet, minţile noastre.

Deși continuu își îmbunătăţesc pregătirea în faţa crizelor și dezastrelor, societăţile moderne se găsesc neputincioase în faţa unei ameninţări în creștere: crizele transnaţionale.

Allison Flowler (Waters) a crescut într-o familie care și-a dorit să dedice cât mai mult timp dezvoltării sănătoase fizice, emoţionale și spirituale a celor trei copii ai săi.

Întrebarea care dă titlul acestui articol îmbină, de fapt, două întrebări importante. Prima ar fi dacă există o esenţă a creștinismului și, dacă există, care ar putea fi aceasta. A doua întrebare ar fi ce elemente esenţiale ale creștinismului sunt cele mai importante și chiar cele mai necesare în timpuri de criză.

Curajul nu este opusul fricii, nici al precauţiei. Adevăratul curaj este ceea ce faci chiar în mijlocul fricii.

O criză majoră ne împinge la o reevaluare a modului în care vedem și facem lucrurile în domeniul sanitar, financiar, social etc. În ce fel influenţează însă această criză și practicile noastre religioase – în special, pe cea mai comună dintre ele, rugăciunea?

Criza generată de pandemia de coronavirus are, cred eu, câteva trăsături uimitor de asemănătoare cu un incident foarte cunoscut povestit în Evanghelia după Matei (14:22-33). Ucenicii sunt izolaţi pe o corăbioară în mijlocul unei furtuni teribile, aproape la fel cum suntem și noi astăzi, izolaţi acasă de situaţia de urgenţă decretată în ţările noastre.

„Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” (Matei 3:11)

Părinţii lui Daniel Bruneau, originari din Mauritius și Seychelle, s-au cunoscut în Anglia. Când a venit în Atlanta ca să predea la universitate, Daniel a dorit să aprofundeze relaţia sa cu Dumnezeu.

„Cea mai mare tragedie în viaţă nu sunt rugăciunile la care nu am primit răspuns, ci rugăciunile pe care nu le-am spus.” (F.B. Meyer)

„Trăiește acum întrebările. Poate că treptat, fără să-ţi dai seama cum, într-o zi vei trăi și răspunsurile.” (Rainer Maria Rilke)

„Celui cu mintea statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine”, recita profetul Isaia, și unii s-au grăbit să concluzioneze de aici că aceia care nu au pace probabil că ori nu au minte, ori nu au credinţă.

Majoritatea bisericilor creștine americane și-au alcătuit echipe de securitate pentru a se proteja de un eventual atac armat. Mai mult, numeroase biserici le permit enoriașilor să poarte la ei arme în timpul slujbelor. Lifeway Research a efectuat un sondaj recent menit să observe ce măsuri de securitate implementează lăcașurile de închinare pentru a se proteja...

„Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pământul este plin de făpturile Tale” (Psalmii 104:24)

„Vedem din ce în ce mai clar că Dumnezeu este în politică. Că dintotdeauna a fost și întotdeauna va fi. Că într-un sens mai măreţ și mai înalt decât am înţeles noi vreodată, vorba aceea vox populi vox dei este adevărată pe vecie.“ Winston Churchill

Mai mult de 1.000 de creștini au fost victime ale radicalilor islamiști de etnie fulani în Nigeria, de la începutul acestui an, a constatat raportului Your Land or Your Blood (Pământul sau viaţa), realizat de organizaţia britanică Humanitarian Aid Relief Trust (HART).

„Asemenea sclaviei și apartheidului, sărăcia nu este naturală. Este ceva produs de om și ceva ce poate fi învins și eradicat prin acţiunea fiinţelor umane. (...) Învingerea sărăciei nu este un act de caritate. Este un act de dreptate.”[1] (Nelson Mandela)