Un singur bilet la loterie și un final neașteptat
Fie că recunoaștem sau nu, viaţa ne este condiţionată de bani. Majoritatea am spune că mai degrabă de absenţa lor. Puţini sunt cei care reușesc să se smulgă de sub mirajul lor, iar și mai puţini sunt cei care și-i doresc doar pentru a-i oferi. Printre aceștia din urmă se numără și Rachel Lapierre.
Marşuri ale tăcerii împotriva avortului
Studenţi şi elevi din 1.200 de instituţii de învăţământ din SUA şi alte ţări vor protesta împotriva avortului şi vor milita pentru dreptul la viaţă al copiilor cu ocazia Zilei Pro-Viaţă prin Tăcere Solidară în data de 18 octombrie 2011.
Rata avortului în scădere. Recordul ultimilor 10 ani
Rata avortului a scăzut semnificativ în Statele Unite, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, informează Chritianity Today.
Dramele tăcute din umbra statisticilor despre adolescenţi
Adolescenţa este percepută ca vârstă a rebeliunii și a senzaţiilor tari. Însă, dincolo de tiparele specifice vârstei, un studiu recent efectuat în SUA relevă un fapt care ar trebui să le provoace îngrijorare părinţilor, cel puţin în măsura în care o provoacă adolescenţilor lor.
Faceţi cunoştinţă cu bărbatul care a salvat de la avort o mie de copii
De la legalizarea avortului în Statele Unite şi până în prezent, peste 54 de milioane de copii au fost avortaţi, în medie 3.300 de copii pe zi şi 137 în fiecare oră. Dar pentru o mie dintre aceştia a existat salvare, urmare a muncii de convingere a unui bărbat din Orlando, pe numele său John...
Discriminarea care duce la „dispariţia” a milioane de fete
Preferinţa Indiei pentru fii în defavoarea fiicelor a dus în timp la un decalaj de sex în care 63 de milioane de fete sunt date „dispărute”, conform unui raport realizat de guvernul indian.
Salvând viaţa, ecografie după ecografie
Kim şi Diego Wendt din Statele Unite ale Americii nu sunt o familie oarecare. Cei doi, care au patru copii, s-au implicat personal în lupta pro-viaţă şi au salvat mii de copii de la avort cu ajutorul unei simple ecografii.
Asasinul nr. 1 al afro-americanilor
Un panou publicitar al unei campanii împotriva avortului în rândul femeilor afro-americane anunţă că „locul cel mai periculos pentru un afro-american este în pântecele" mamei lui. Panoul a fost plasat pe o clădire din New York.
O femeie din șase prezintă simptome prelungite de sindrom posttraumatic după pierderea unei sarcini
În urma unui avort spontan sau a unei sarcini ectopice, o femeie din 6 suferă de sindrom posttraumatic, chiar și la un an distanţă de la pierdere, potrivit celui mai mare studiu realizat până acum pe tema impactului psihologic al pierderii unei sarcini în etapa timpurie, care a fost publicat recent în American Journal of...
Marea Britanie aprobă copiii cu 3 părinţi
Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat în această săptămână o nouă procedură de fertilizare in vitro, extrem de controversată. Dacă aceasta va fi aprobată și de Camera Lorzilor, luna viitoare, din 2017, în Marea Britanie s-ar putea naște copii cu ADN de la trei persoane diferite.
Legea morţii asistate răscolește Marea Britanie
În Marea Britanie, discuţia cu privire la proiectul de lege care ar legaliza moartea asistată a luat proporţii. Proiectul de lege fost dezbătut vineri în Camera Lorzilor, timp de 10 ore. Liderii religioși nu au stat departe de dezbatere. Surprinzător, nu toţi au fost de aceeași parte a baricadei.
Contracepţia: soluţia ideală sau masca perfectă?
Un jurnalist l-a provocat pe suveranul pontif, la finalul periplului său african, cu o problemă sensibilă. Ar putea prezervativele să prevină răspândirea HIV? În opinia jurnalistului, acestea ar putea constitui „o parte importantă a răspunsului”. În consecinţă, biserica nu poate și nu ar trebui să mai ignore la nesfârșit această chestiune. Problema însă nu pare...
Documentar antiavort apreciat pentru puterea de convingere
Un documentar de scurt metraj produs de evangelistul Ray Comfort a adunat peste 600.000 de vizualizări în doar câteva zile, potrivit WND.com. Filmul, care durează 30 de minute a primit aprecieri la scară deschisă pentru maniera în care argumentează împotriva avortului.
Europenii lansează cea mai mare campanie anti-avort de pe Bătrânul Continent
O asociaţie formată din organizaţii care militează împotriva avortului, din 20 de ţări, au lansat o petiţie prin care urmărește să ceară Parlamentului European să recunoască momentul concepţiei ca fiind momentul în care începe viaţa.
Televiziunea creștină Alfa Omega dedică o săptămână informării proviaţă
Poţi fi creștin și să susţii în același timp avortul? Dacă avortul este un drept al femeii, de ce produce atâta suferinţă? Este avortul păcat? Pastori, medici și femei care au trecut prin trauma avortului răspund la aceste întrebări în cadrul unei campanii multimedia desfășurate săptămâna aceasta de televiziunea creștină Alfa Omega TV.
Decizie istorică : California legalizează eutanasia
Suicidul asistat a fost legalizat în California, statul american cu cea mai numeroasă populaţie. Militanţii pentru „dreptul la moarte” sărbătoresc această victorie ca pe o încununare a eforturilor de lobby ale mișcării pro-eutanasie, intensificate mai ales după prezentarea cazului californienei Brittany Maynard, cu un an în urmă.
SUA: Număr record de desfiinţări ale unor clinici de avort
Nu mai puţin de 42 de clinici de planificare familială care efectuau operaţii de avort chirurgical pe teritoriul Statelor Unite au fost desfiinţate anul acesta, marcând astfel un record al ratei de închidere a instituţiilor de gen, informează Religion Today.
Avortul ar putea fi posibil în România doar cu aviz de la psiholog
Un nou de act normativ, care vizează modificarea legii avortului, ar putea rezolva criza demografică a României. Cel puţin aşa cred iniţiatorii proiectului de lege, deputaţii PDL Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu.
Noi tehnici de fertilizare pentru femeile de 45 de ani
Noi tehnici de fertilizare pot întoarce ceasul fertilităţii înapoi cu până la 10 ani, dând femeilor de până în 45 de ani, aceleaşi şanse de a rămâne însărcinate ca femeile de 32 de ani.
Creativitatea în secolul acceleraţiei
„Milioane de oameni obișnuiţi, normali din punct de vedere psihologic vor avea de făcut faţă unei coliziuni bruște cu viitorul. Mulţi cetăţeni ai celor mai bogate și mai avansate naţiuni, din punct de vedere tehnologic, din lume vor găsi că e din ce în ce mai greu să ţină pasul cu schimbările neîncetate care caracterizează...
S-a decis: Se vor naște primii copii cu ADN din 3 surse
Marea Britanie va deveni prima ţară-gazdă a acestor copii, după ce Camera Lorzilor a urmat exemplul Camerei Comunelor și a votat, cu 280 de voturi pentru și 48 împotrivă, aprobarea modificării anumitor legi, pentru a permite clinicilor de fertilitate să deruleze noua procedură de fertilizare in vitro, scrie The Guardian.





















