Persecuţiile au crescut cu 400% în „fereastra 10/40”

Persecuţia creştinilor ce locuiesc în „fereastra 10/40" (zona geografică cea mai ne-evanghelizată de pe glob.) a crescut cu 400% în ultimii 10 ani, a anunţat un raport realizat de organizaţia Gospel for Asia.

Înfăptuirea reformei | Originile diversităţii și ale libertăţii religioase (IV)

Atât diversitatea religioasă, cât și conceptul de libertate religioasă din Statele Unite moderne au la bază reforma religioasă din Anglia, graţie colonizării Americii de Nord de către englezi.

A început construirea primei biserici creștine din Turcia modernă

Președintele turc, Recep Erdogan, a asistat la ceremonia de inaugurare a fundaţiei primei biserici creștine construite în Turcia în ultimul secol.

Drama musulmanilor rohingya, refugiaţii apatrizi

La un an de la declanșarea a ceea ce Naţiunile Unite au numit „o epurare etnică de manual”, aproape un milion de refugiaţi musulmani rohingya, potrivit UN Women, încă se află la graniţa de sud-est a Bangladeshului.

Octogenar american, ameninţat cu evacuarea pentru că predă studii biblice

Organizaţia juridică First Liberty Institute a intentat proces unei companii care deţine un complex rezidenţial pentru persoane vârstnice, după ce aceasta a interzis studierea Bibliei în interiorul complexului, etichetând-o drept „activitate comercială”.

Peste 250 de intelectuali francezi cer anularea unor versete din Coran

O cerere șocantă a fost semnată pe 21 aprilie de peste 250 dintre cei mai importanţi intelectuali, artiști și politicieni ai Franţei, între care și fostul președinte Nicolas Sarkozy, alături de trei foști prim-miniștri.

Martin Luther King jr. | Ce-avem a face cu eroii?

Pe 28 august 2011 s-au împlinit 48 de ani de la faimosul discurs „I have a dream” (Am un vis), al lui Martin Luther King jr., faimosul pastor american.

Sebastian Castellio

Când reformatorul scoţian John Knox, discipolul lui Calvin, scria în 1560 în favoarea pedepsei cu moartea pentru eretici, el îl ataca mai ales pe Sebastian Castellio. John Knox nu știa atunci că îl ataca pe părintele ideii de libertate religioasă în creștinism.

Reclamă anulată pentru că apărea o Biblie în ea

Pastorul Greg Laurie, din cadrul Harvest Christian Fellowship, California de Sud, a fost în centrul unor controverse recente, după ce a fost obligat să dea jos panourile publicitare în care făcea reclamă unui eveniment religios anual.

Toma din Aquino

Una dintre surprizele secolului al XX-lea în materie de libertate religioasă a fost Dignitatis Humanae Persona, prima declaraţie despre libertatea religioasă promulgată oficial de către Biserica Romano-Catolică în 1965, la sfârșitul celui de-al doilea Conciliu de la Vatican.

Scrisori incredibile despre Ian Hus | Recenzie de carte

Pentru cartea „Scrisori incredibile despre Ian Hus“ îţi trebuie rezistenţă emoţională ca să ajungi la capătul lecturii, pentru că relatarea de tip reportaj te poate afecta.

„First Freedom“: Lupta pentru libertatea religioasă

Care este poziţia corectă în disputele născute în jurul principiului separării bisericii de stat şi al dreptului practicării libere a religiei?    Într-un efort de...

Curtea Constituţională din Rusia confirmă dreptul la închinare în case private

Rusia și-a consolidat în ultimii ani reputaţia unei ţări care tratează libertatea religioasă ca pe un accesoriu neglijabil în faţa intereselor politice. Numeroasele cazuri de încălcări flagrante ale dreptului la exprimare și ale dreptului la închinare care au vizat minorităţile religioase din această ţară fac dintr-o decizie recentă a Curţii Constituţionale din Rusia un eveniment.

Pakistan: 200 familii creștine, refugiate din cauza unui conflict religios pornit de la o minciună

O minciună spusă de o femeie care voia să se răzbune a dus la un conflict interreligios soldat cu fuga a 200 de familii. S-a întâmplat într-un cartier al orașului pakistanez Karachi, acolo unde organizaţia umanitară International Christian Concern a semnalat un atac din partea etnicilor musulmani asupra celor creștini, acuzaţi pe nedrept că ar...

Locul creștinilor la Hollywood

Deși între creștinism și industria cinematografică nu a fost de-a lungul vremii o relaţie chiar cordială, creștinii nu ar trebui să se retragă din industria divertismentului, ba chiar ar trebui să fie încurajaţi să lucreze în acest domeniu, susţine Stephan Schultze, directorul executiv al departamentului de arte cinematografice din cadrul Universităţii Liberty.

Reverend chinez, arestat pentru că s-a opus demolării crucilor de pe biserici

Unul dintre cei mai populari pastori creștini protestanţi din China a fost arestat după ce s-a declarat împotriva înlăturării crucilor de pe biserici, la iniţiativa statului comunist.
Culorile tăcerii

Culorile tăcerii

Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conflict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.

Noutăţi religioase în noua constituţie

Biserica Ortodoxă Română a propus câteva amendamente la actuala constituţie, între care menţiunea că familia este alcătuită doar „dintr-un bărbat şi o femeie", rolul bisericii în societatea contemporană şi garantarea libertăţii învăţământului religios.

Aureliu Augustin

Aureliu Augustin (354-430) este cunoscut pentru experienţa creștină dramatică pe care a descris-o în Confesiuni și pentru gândirea teologică fertilă, care a marcat teologia până azi.

FBI: violenţele motivate de ură religioasă cresc

Ura transformată în violenţă este un element tot mai prezent în peisajul cotidian. Pe stadioane, pe stradă sau în campanii electorale, violenţa este în creștere. Paradoxal însă, chiar și religia constituie o armă redutabilă în mâinile celor care pretind că promovează pacea.

Băiat ucis violent pentru un cuvânt despre o ceașcă de cafea

Mohammad Qataa, de 14 ani, a fost împușcat mortal în faţa mamei lui, după ce a făcut un comentariu, considerat deplasat, despre o ceașcă de cafea. Uciderea băiatului acuzat de blasfemie a ajuns să simbolizeze îngrijorările colective ale sirienilor cu privire la puterea în creștere a islamiștilor radicali din Siria, deciși să impună legea Sharia.