Cel care S-a dezbrăcat de Sine

Unele secvenţe de viaţă se estompează repede, ca niște portrete efemere în arhiva memoriei. Altele, deși nu le-am văzut vreodată cu ochii, devin prezenţe neliniștitoare, care ne obligă să redefinim modul în care gândim viaţa, timpul și propria umbră.

La ceasul judecăţii

Judecata lui Dumnezeu este cea mai mare demonstraţie a dreptăţii lui Dumnezeu în univers – cealaltă parte a medaliei care poartă efigia Crucii. La Dumnezeu, „harul și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”1 (Psalmii 85:10).

Promisiunea periculoasă a unei biserici mai mari

De ce cresc unele biserici, iar altele nu? În secolul XX această întrebare a dat naștere uneia dintre cele mai influente mișcări din creștinismul evanghelic american, o mișcare ale cărei ecouri se fac simţite și în România de astăzi. Istoria ei arată cât de ușor o întrebare despre rod poate deveni o întrebare despre succes.

Raport: Mai puţin de o treime din locuitorii lumii se bucură de libertate religioasă

Mai mult de două treimi din locuitorii lumii nu îşi pot manifesta liber religia. Cel mai greu este pentru locuitorii Arabiei Saudite, Chinei şi Iranului, ţări în care exprimarea unor convingeri religioase diferite de cele majoritare poate costa chiar viaţa.

Cu bicicleta prin biserică, printre stropi de agheasmă

În general, apa sfinţită este apreciată pentru presupusa capacitate de a proteja fiinţa umană. Bisericile tradiţionale recurg în mod ritualic la obiceiul stropirii oamenilor. Mai nou, pot fi binecuvântate și bicicletele.

O campanie foloseşte moda pentru a-i aduce pe tineri la Biblie

Societatea Biblică din Marea Britanie a iniţiat o campanie naţională prin care invită studenţii de la facultăţile de design să creeze haine care descriu simbolic personaje biblice.

Preţul uceniciei creștine: pastorul pakistanez al cărui fiu a fost răpit și-a pierdut și casa

Atacată pentru a treia oară în acest an, familia pastorului pakistanez Aziz a reușit să scape cu viaţă, dar a rămas fără adăpost, ca pedeapsî pentru activitatea misionară pe care o desfășoară în zonă.

Douăsprezece dovezi că Evangheliile conţin adevărata istorie a lui Iisus

Din timp în timp, istoricitatea Evangheliilor sau a istoriei conţinută de ele a fost pusă sub semnul întrebării de diverși autori sau producători TV. Craig L. Blomberg, dr. teologie la Universitatea Aberdeen, Scoţia, în prezent profesor de Noul Testament la Seminarul Denver din Colorado, SUA, a alcătuit o listă a dovezilor...

Privindu-ne în ochi propria moarte

„În filme, vezi adesea personaje care transmit un mesaj pe patul de moarte – cineva spune cu ultima suflare: «Te rog, spune-i lui Jim că îl iubesc.» Aceste lucruri mă fac să râd. N-am văzut niciodată așa ceva”, spune psihologul Lesley Fallowfield, subliniind discrepanţa dintre modul în care mor oamenii de obicei și percepţia eronată pe...

Semper Reformanda

Istoria protestantismului este în cele din urmă o reflexie a luptelor naturii umane. Ne străduim să ne lăsăm conduși de Dumnezeu, dar tendinţa noastră...

Liderii religioși din Belgia denunţă eutanasia pentru copii

Conferinţa Episcopilor Catolici din Belgia s-a alăturat liderilor din alte religii în denunţarea legislaţiei care propune extinderea eutanasiei la copii și la persoanele care suferă de demenţă.

Tragicul divorţ

Nu mediul sau circumstanţele, ci concepţia cu privire la semnificaţia vieţii este fundamentală pentru cursul vieţii pe care o trăim. Viaţa rămâne tributară valorii pe care o are în oglinda minţii. Modul în care trăim este mesagerul vizibil al omului interior, invizibil. Orice formă de faptă se naște din credinţă și orice formă de credinţă...

Credinţa în Dumnezeu blochează neliniştea şi reduce stresul

Religia funcţionează ca o „frână", ajutându-i pe credincioşi să simtă mai puţină nelinişte atunci când greşesc, spre deosebire de necredincioşi. Este concluzia unui studiu ştiinţific realizat la Universitatea din Toronto, citat de Pew Forum.

Pop-islamul cucereşte televiziunile din Pakistan

Grupurile islamice din Pakistan au militat cu ostilitate împotriva televiziunii prin cablu până şi-au dat seama că o pot folosi în slujba islamului.

Bulgaria se pregătește să restricţioneze sever libertatea religioasă

Legiuitorii bulgari se pregătesc să voteze un controversat pachet de amendamente la Legea 120/2012, care reglementează activitatea cultelor religioase din ţară. Amendamentele, care vor restricţiona sever activitatea minorităţilor religioase, au fost întâmpinate cu scrisori de protest din partea confesiunilor religioase din ţară și cu proteste pașnice. Amendamentele au fost votate ca atare într-o primă lectură,...

Adventiștii și menoniţii își discută doctrinele

O delegaţie a Conferinţei Mondiale Menonite a participat la o întâlnire bilaterală cu reprezentanţii Conferinţei Generale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, ocazie în care cele două părţi au discutat despre credinţele comune și doctrinele lor unice.

Seducţia performanţei în viaţa spirituală

„Mult timp din activitatea mea mi-am petrecut-o trăind cu teama că nu sunt destul de bun pentru Dumnezeu", mărturisea Trevor, un pastor american, într-o conversaţie cu Pete Wilson, scriitor și pastor, fondator al Cross Point Church din Nashville. „Cea mai mare parte din activitatea mea a fost alimentată de această ...

Sunetele spun slava lui Dumnezeu

Anul 1685 a oferit lumii doi dintre cei mai mari compozitori ai ei: Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Händel. Prezenţa marilor subiecte biblice în capodoperele creaţiei lor nu...

Surprize mari la sfârșitul conciliului de la Vatican

Acum, că s-au încheiat cele două săptămâni în care a debutat o discuţie ce va ţine ocupată Biserica Catolică în următorul an, realizăm că multe dintre presupoziţiile și speculaţiile care au ajuns în presă sunt greșite.

Vedetă din România: „În vacanţa viitoare vreau să citesc Biblia”

Ziarul Adevărul i-a luat un interviu cântăreţei Alina Sorescu, împătimită de călătorii în destinaţii exotice. Nu mică le-a fost mirarea când Alina a inclus în planurile de vacanţă și Biblia.

Papa: Pacea mondială presupune încetarea avorturilor şi a căsătoriilor gay

În mesajul său anual de pace, Papa Benedict a declarat că „ceea ce face cu adevărat rău justiţiei şi păcii vine din negarea principiilor de respectare a vieţii şi de promovare a structurii naturale a căsătoriei, ca uniune între un bărbat şi o femeie,"scrie LifeSiteNews.