Referendumul, o discuţie încă neterminată
Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?
Parlamentul Mondial al Religiilor critică „supremaţia creștinilor albi” din SUA
Parlamentul Mondial al Religiilor, organizaţie fondată în anul 1988 în Statele Unite pentru a marca centenarul primei întâlniri interconfesionale care a purtat acest nume, a criticat la întrunirea din acest an, de la Toronto, imixtiunea creștinilor americani în politică.
King’s College, din Londra, lansează un comentariu vizual al Bibliei
O nouă formă de înţelegere a conţinutului Scripturii este astăzi disponibil publicului larg, după o investiţie de 2 milioane de dolari. Este vorba despre o platformă web de comentarii vizuale ale Bibliei, care a fost recent lansată de universitatea britanică King's College, din Londra.
Augustin și creaţionismul – Cum a influenţat tradiţia teologică acceptarea evoluţionismului
Importanţa pe care Augustin a acordat-o filosofiei grecești a dus la o reinterpretare a relatării biblice privind originea vieţii și a creat premisele pentru alte schimbări.
Doctor în comunism
Este ușor să remarci curajul într-o lume în care lașitatea și obedienţa sunt la ele acasă. Unde cuvântul altuia, susţinut de o bâtă, este acceptat fără a fi pus la îndoială. Și în momentul acela, o persoană care se opune, care vede situaţia altfel și are curajul să se ridice și să vorbească devine vizibilă,...
Coordonate ale prieteniei între creștini și musulmani, de Ramadan
Cea mai importantă sărbătoare a islamului, luna Ramadan, a început duminica trecută (pe 5 mai) prilej pentru analiști să aducă în atenţia publicului câteva aspecte ale comunităţii islamice care o fac valoroasă.
Evanghelicii de azi, tributari ereziilor de ieri
Americanii și în special evanghelicii sunt destul de confuzi în legătură cu crezul lor religios, ba chiar susţin vechi erezii care au apărut în primele secole ale creștinismului, arată un sondaj efectuat de organizaţia Ligonier Ministries.
Credinţa nu se pierde, se transformă
Pulsul religiei creștine se ia în Statele Unite. Așa este de mult regula, fiindcă, spre deosebire de statele europene secularizate, America a rămas legată de Dumnezeu, cel puţin la nivel statistic, în procesul dezvoltării ei. Astăzi însă și statisticile indică o transformare profundă a peisajului american religios, unică în istoria ţării, dar intuită deja din...
Reforma protestantă, între obstinaţie și necesitate
Acum jumătate de mileniu, cuiul lui Luther a prins cele 95 de teze pe ușa catedralei din Wittenberg. În ce lumină se văd azi motivele care au dus la Reformă?
Protestante sau catolice – care ţări o duc mai bine?
În urma unui studiu recent, dr. Sascha Becker de la Universitatea Warwick din Munchen, a ajuns la concluzia că religia ar putea fi un factor care să explice discrepanţele economice dintre nordul și sudul Europei, potrivit The Guardian.
Vatican: Evanghelia prosperităţii este o pseudoevanghelie
Teologia prosperităţii „umbrește Evanghelia lui Hristos” și Îl prezintă pe Dumnezeu „după chipul și asemănarea oamenilor”, au avertizat recent consilierii pentru comunicare ai papei Francisc. Această falsă Evanghelie prezintă distorsionat sărăcia, boala și nefericirea, ca un semn al lipsei credinţei autentice, aducând în prim-plan exemple de succes, ca o dovadă a favorii divine, scriu Antonio...
Mâna care mișcă mâna președintelui
Președintele american, Donald Trump, a declarat Ierusalimul capitală a Israelului, iar proclamaţia sa a fost catalogată de Los Angeles Times drept „una dintre hotărârile...
Război pentru Crăciun la Casa Albă
Cu ocazia Crăciunului, războiul cultural din America s-a mutat zilele acestea pe scena religioasă, una preferată de președintele american Donald Trump, pentru animarea periodică a bazei sale electorale, evanghelicii albi.
Asemănări și diferenţe între bisericile evanghelice (studiu)
Un sondaj naţional efectuat de Alianţa Evanghelică şi organizaţia Christian Research, pe un eşantion de 17.000 de evanghelici englezi, a dezvăluit existenţa a numeroase asemănări și diferenţe de opinie între aceştia.
Căderea protestantismului american văzută în statistici
În ciuda tradiţiei pe care o are, protestantismul american pare a se confrunta cu un declin semnificativ, după cum arată cifrele deloc îmbucurătoare pentru Biserica Baptiștilor de Sud, cea mai mare denominaţiune protestantă din SUA.
Barna Group, despre soarta creștinismului în America
Statele Unite au fost, de-a lungul timpului, excepţia încăpăţânată de la regula care spunea că secularizarea este viitorul în ţările industrializate. Ultimii ani au venit însă cu tot mai multe dovezi că Statele, cândva un bastion al credinţei în timpuri de prosperitate, se desprind de creștinismul strămoșesc.
Antipapismul: realism sau paranoia? (I)
La final de 2015, faimosul neurochirurg Ben Carson, aflat în cursa pentru nominalizarea candidatului republican la președinţia SUA, a devenit ţinta mirărilor şi a insinuărilor unei părţi a presei, care a folosit momentul pentru a întoarce pe toate feţele identitatea sa religioasă. Ben Carson este adventist de ziua a şaptea, iar lumea era interesată să...
Evanghelicii cred că rugăciunile singure pot vindeca bolile mintale
Aproape jumătate dintre creștinii evanghelici americani cred că bolile mintale pot fi vindecate doar prin rugăciune și studiu biblic, fără tratament medicamentos.
Antipapismul: realism sau paranoia? (II)
În prima parte a acestei serii, ne-am familiarizat cu percepţia protestantă clasică asupra noţiunii și a personajului profetic antihrist, evaluând identificarea clasică a antihristului cu papalitatea. Continuarea analizei este încă mai fascinantă la o citire atentă a celor mai importante profeţii biblice despre antihrist.
Diecezele Bisericii Episcopaliene, obligate să oficieze căsătorii gay
Acum 7 ani, Biserica Episcopaliană americană devenise cea mai mare biserică din SUA care a aprobat o liturghie de binecuvântare a căsătoriilor între homosexuali, cu 3 ani înainte ca acestea să fie legalizate de Curtea Supremă a SUA. În tot acest timp, Biserica le-a oferit pastorilor libertatea de a decide singuri dacă refuză să oficieze...
Altarul unităţii și jertfirea Jertfei
Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.




























