Cum mi-am descoperit întrebările în timp ce căutam răspunsurile

Cinci secunde. Și totul miroase a cer, a iarbă udă și fericire.

Dezvăluiri din paginile dimineţii

Am 33 de ani, sunt căsătorită și am o fetiţă de doi ani. E minunat să fii mamă și să vezi cât de frumos am fost creaţi. M-a fascinat sarcina, încă sunt interesată de subiectul nașterilor naturale și încerc să mă documentez cât mai bine pentru fiecare etapă prin care urmează să trecem.

Are sau nu are viaţa sens?

Zăbovind asupra afirmaţiei că „viaţa are în mod potenţial sens în orice condiţii, chiar și în cele mai nefericite[1], îmi revine în minte povestea unei femei anonime care m-a impresionat profund cu privire la două stări existenţiale: a fi și a avea.

Răpirea: de ce nu se poate întâmpla înainte de Revenire

Data: o zi din viitorul apropiat. Locul: un Boeing 747 zburând deasupra Atlanticului în drum spre aeroportul Heathrow, din Londra. Majoritatea pasagerilor dorm sau doar moţăie. Dintr-odată, aproape jumătate dintre pasageri dispar pur și simplu. Mai întâi unul, apoi alţi pasageri dintre cei rămași strigă de groază și realizează că cei de lângă ei lipsesc...

Suferinţa și sensul vieţii

Întotdeauna mi-am imaginat că bunăstarea, perspectivele luminoase, o sănătate bună și un scop clar în viaţă tind să nu genereze foarte des întrebări cu privire la sensul vieţii.

Contra curentului

Pe parcursul ultimelor câteva decenii, peisajul vieţii de familie s-a metamorfozat în mod dramatic. Generalizarea și normalizarea divorţurilor sunt numai două dintre aceste schimbări.

Divorţul între creștinii conservatori

În America, protestanţii conservatori par să divorţeze cel puţin la fel de des ca persoanele cu altă orientare religioasă. Ideea a devenit prilej de arătat cu degetul și acuzat de ipocrizie, însă aceasta este doar o dovadă că statistica este greșit interpretată.

O revenire neașteptată, premisa ratării întâlnirii cu Hristos

Cât de importantă este a doua venire a lui Iisus Hristos în creștinismul tradiţional?

Bucurii dublate, necazuri înjumătăţite

„…și au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.” Cu această propoziţie se încheie multe dintre poveștile pe care le-am parcurs adesea în câteva zeci de minute, deși, în realitate, între începutul și sfârșitul unei povești de iubire sunt ani de experienţe și evenimente care pot fi uneori surprinzător mai abrazive decât par.

Cum se „pregătesc” nepotrivirile și cum le putem evita?

„Problema noastră morală e indiferenţa omului faţă de sine. (...) Am ajuns să ne simţim și să ne tratăm ca pe niște mărfuri, până într-acolo unde potenţialităţile noastre ne sunt străine. (...) Suntem o turmă și credem că drumul pe care mergem trebuie să conducă spre un scop, căci vedem pe toată lumea pe același...

Divorţul ca moştenire de familie

Cum influenţează părinţii mariajul copiilor lor?

Motivul contrafacerii în scenariul apocaliptic

Se vorbește mult astăzi despre faptul că lucrurile nu sunt ceea ce par. Să faci deosebire între speculaţiile motivate conspiraţionist și adevăratele ascunzișuri din lumea noastră nu este ușor, dar de cele mai multe ori sursele fac diferenţa.

Egipt și Babilon. Fără intermezzo

În istoria biblică a poporului Israel, aceste nume evocă două perioade de robie cum nu se poate mai diferite.

Apropierea și întârzierea escatonului

Acest articol abordează cele două aspecte, adesea conflictuale, ale parusiei: apropierea și întârzierea acesteia.

La ceasul judecăţii

Judecata lui Dumnezeu este cea mai mare demonstraţie a dreptăţii lui Dumnezeu în univers – cealaltă parte a medaliei care poartă efigia Crucii. La Dumnezeu, „harul și adevărul se întâlnesc, dreptatea și pacea se sărută”1 (Psalmii 85:10).

Revenirea la sens

„Să simţi că ai sens înseamnă să te simţi nemuritor”1 – scria în 2014 profesorul de psihologie și autorul Clay Routledge. Este aceasta singura nemurire de care vom avea parte vreodată?

Amintirile Tatălui sunt ceea ce am uitat noi

Amintirile tatălui sunt ceea ce noi am uitat și cheia care dă neînţelesului sensuri noi, clare și profunde.

Sfârșitul lumii, de-a lungul istoriei

Practic, fiecare civilizaţie a nutrit convingeri privind sfârșitul tuturor lucrurilor, precum și despre calendarul acestui sfârșit, despre contextele care îl precedă și despre probabilele semne ale iminenţei lui. Există multe diferenţe între ele, dar și multe similarităţi.

Timpul sfârșitului, în învăţătura lui Iisus

Se scrie mult și divers pe tema sfârșitului lumii, dar, dacă acest sfârșit coincide cu venirea lui Hristos a doua oară, atunci ar trebui să-l întrebăm pe Iisus Însuși cum vede întoarcerea Sa.

Care sunt și cum citim semnele sfârșitului?

Aveam opt ani când stăteam în faţa casei împreună cu părinţii mei și ne uitam la Sputnik (primul satelit lansat de om pe orbita Pământului) mișcându-se cu o viteză surprinzătoare pe cerul nopţii. La scurt timp de la acel moment am auzit un credincios sincer spunând că „Dumnezeu nu-l va lăsa niciodată pe om să aterizeze...

România, pe pastile (de slăbit)

Toate femeile au o şansă de a slăbi şi a rămâne suple cu numai 4 tablete. În sfârşit descoperirea pe care cercetătorii ştiinţifici o aşteptau de mult”1, scrie Adevărul în ediţia online despre produsul LIPO 53.