La 102 ani, nu își poate imagina viaţa fără pantofii de alergat

La o vârstă la care alţi oameni se pregătesc să își încheie viaţa, Fauja Singh a început una nouă. Aproape de 90 de ani se simţea mai mult mort decât viu, după ce soţia și unul dintre fiii săi au decedat. Atunci a început să alerge, iar acum, la 102 ani, nu își poate închipui viaţa...

Deces provocat de anticoncepţionale, raportat la Agenţia Europeană a Medicamentului

În urmă cu o lună, o tânără de doar 27 de ani, din Arad, a murit după un stop cardio-respirator, care a lăsat-o într-o comă profundă timp de două săptămâni. Primele investigaţii ale medicilor indicau atunci drept posibilă cauză un tratament medicamentos pentru slăbit pe care tânăra îl urmase. Ieri însă, medicii legiști au anunţat...

Băieţii intră la pubertate mai repede, dar nu se ştie de ce

Băieţii americani ajung la pubertate la vârste tot mai fragede, chiar şi cu doi ani mai devreme decât taţii lor, se arată într-un studiu al Academiei Americane de Pediatrie, publicat sâmbătă şi preluat de AFP.

Carnea roşie şi untul cresc riscul de Alzheimer

Consumul ridicat de carne rosie, unt şi alte alimente care conţin un nivel ridicat de grăsimi saturate favorizează dezvoltarea Alzheimerului, potrivit unui studiu.

Află care sunt simptomele unui atac cerebral

România se află printre primele poziţii în topul ţărilor europene la capitolul incidenţei bolilor vasculare cerebrale, informează Bzi.ro. Mai mult, tot mai multe persoane tinere ajung să sufere un atac cerebral. De aceea este vitală identificarea semnalelor care prevestesc un astfel de episod, dar şi prevenirea cauzelor care ar putea creşte riscul apariţiei unui atac...

Moartea albă aduce profituri de miliarde de dolari

Cu 72 de miliarde de dolari, traficul cu cocaină este comerţul ilegal care produce cea mai mare sumă de bani din lume, anunţă Agerpres. Cifrele provin din raportul „Globalizarea delictului: o evaluare a ameninţării reprezentate de crima organizată transfrontalieră", publicat ieri de Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi a crimei organizate.

Jeanșii skinny și tocurile înalte: monștrii din dulap

A fi la modă implică și anumite riscuri. Intră aici infecţiile bacteriene, amorţeala la nivelul picioarelor, fracturi, entorse, creșterea tensiunii musculare, disconfort abdominal, toate fiind efecte confirmate de către specialiști.

Legumele şi fructele te apără de atacuri cerebrale

Femeile a căror dietă este bogată în antioxidanţi comportă un risc mult diminuat de a face accident vascular cerebral, indiferent dacă în trecut au avut sau nu antecedente de boli cardiovasculare, se arată într-un studiu publicat în Journal of American Heart Association.

Noua criză globală: mâncare scumpă, oameni flămânzi

Oamenii din întreaga lume îşi schimbă obiceiurile alimentare ca urmare a creşterii preţului alimentelor. „Dietele noastre cunosc schimbări rapide şi, pentru mult prea mulţi oameni, schimbarea se produce în sens negativ", a declarat Jeremy Hobbs, director executiv al organizaţiei Oxfam International care a prezentat un raport în acest sens.

„Pandemia paralelă”: burnout și traumă în rândul cadrelor medicale

Trăim de aproape doi ani în menghina unei pandemii care a făcut mai mult de 5 milioane de victime și a adus aproape de colaps multe sisteme sanitare. Finalul crizei de sănătate nu se întrevede încă, dar personalul medical se confruntă cu o „pandemie paralelă” de burnout și de traumă, iar specialiștii spun că efectele...

S-au înmulţit decesele cauzate de cancerele determinate de stilul de viaţă

Deşi raportul anual naţional despre statutul cancerului în Statele Unite ale Americii arată o scădere de 20 de procente a deceselor cauzate de cancer, unele tipuri de cancer au înregistrat o creştere a incidenţei.

150 de minute de sport au efecte miraculoase

Persoanele care fac exerciţii fizice 150 de minute pe săptămână dorm mult mai bine şi au mai multă energie pe parcursul zilei, este concluzia unui studiu publicat în revista Mental Health and Physical Activity.

Alimente-vedetă ale lunii iulie

Vara aduce cu sine o mulţime de fructe şi legume delicioase şi benefice pentru sănătate, iar luna iulie este un adevărat răsfăţ, atât pentru papilele noastre gustative, cât şi pentru întregul organism. Află care sunt super-alimentele acestei luni.

3 factori care influenţează fumatul în rândul tinerilor

Notele proaste la școală sunt doar unul dintre factorii de risc ce se asociază fumatului în rândul tinerilor imediat după ce termină școala sau la vârsta de 18-24 de ani, arată un studiu canadian citat de Huffington Post.

Obezitatea, factor de risc major pentru depresie și cancer

Kilogramele în plus afectează organismul uman pe toate planurile. Deși ele se pot aduna pe nesimţite, în decursul unor perioade lungi de timp, efectul lor cumulativ este de mare impact atât la nivel fiziologic, cât și psihologic, arată tot mai multe studii.

Studiu: Carnea roşie dăunează inimii

S-a demonstrat: o substanţă chimică ce se găseşte în carnea roşie dăunează inimii, arată un studiu efectuat de oameni de ştiinţă, publicat în revista Nature Medicine.

Odihna care ajută sistemul digestiv să funcţioneze optim

Se vorbește mult despre exerciţiul fizic – un lucru cu adevărat bun, într-o societate tot mai sedentară, în care mașinile au preluat execuţia acelor mișcări pentru care au fost proiectaţi mușchii noștri. Există însă și o altă componentă a unui stil de viaţă sănătos pe care n-ar trebui să o neglijăm vreodată: odihna

Există tratamente eficiente împotriva virusului HIV

În 2009, 1,2 milioane de noi persoane au început să urmeze un tratament cu medicamente antiretrovirale, ridicând numărul total al persoanelor seropozitive aflate sub tratament la 5,2 milioane, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)..

Bărbatul momentului „caută mai rar adrenalina”, comparativ cu strămoșii lui

Bărbaţii moderni sunt mai puţin dispuși să își asume riscuri, în comparaţie cu strămoșii lor, anunţă un studiu efectuat de cercetătorii Universităţii St. Andrews.

5 moduri prin care îţi păstrezi casa răcoroasă în zilele caniculare

Temperaturile tot mai ridicate ne determină să apelăm la diverse metode de a ne răcori. Cei care şi-au instalat un aparat de aer condiţionat pot rezolva uşor problema căldurii supărătoare, dar există şi alte soluţii pentru a mai domoli temperaturile ridicate.

Studiu: Cancerul de sân este inofensiv în 25% din cazuri

De asemenea, depistarea prin mamografia de screening (detectare precoce) şi tratarea chirurgicală, prin radioterapie sau chimoterapie sunt măsuri ne-necesare în cazul unei tumori canceroase inofensive.