Studiu: Ce ni se întâmplă dacă muncim non-stop

Din cei aproape 1,8 miliarde de angajaţi din toată lumea, peste 400 de milioane lucrează mai mult de 49 de ore pe săptămână, arată cele mai recente statistici ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

Banii sunt toţi la fel

După ce am auzit o vară întreagă seria de reclame „cântate” la depozitele ING, care te făceau să îţi închipui că salariul tău este special, deci și tu ești special și trebuie să investești în lucruri speciale, adică în depozitele ING, am auzit prima reclamă care să spună adevărul așa cum este - „Banii sunt...

Bolnavii de Alzheimer nu uită să-i iubească pe cei de care nu-și mai amintesc

Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Universitatea Iowa, citat de The Telegraph, descoperă că sentimentele sunt mai puternice decât amintirile și că pacienţii afectaţi de amnezie încă au un simţământ de căldură atunci când își întâlnesc rudele sau prietenii.

Magnatul farmaceutic John Kapoor, condamnat în criza opioidelor din SUA

Fondatorul companiei farmaceutice americane Insys Therapeutics, John Kapoor, a devenit primul lider din vârful industriei medicamentelor care a fost condamnat în urma unui proces legat de criza opioidelor din Statele Unite.

La 20 de cazuri de cancer, 19 sunt fumători

Din 20 de cazuri de cancer bronhopulmonar, 19 sunt fumători, anunţă Agerpres. Vârsta mică a femeilor fumătoare este un semnal de alarmă, pentru că impactul asupra stării lor sănătate, la maturitate, va fi major.

Terapia prin muzică, la fel de eficientă ca sedativele în reducerea anxietăţii preoperatorii

Muzica ar putea reprezenta o alternativă lipsită de efecte secundare la sedativele administrate pentru calmarea pacienţilor înaintea unei intervenţii chirurgicale, concluzionează un studiu al cercetătorilor americani, publicat recent în jurnalul Regional Anesthesia and Pain Medicine.

Reacţia în faţa celor mai rele vești

În cele două ore de conversaţie cu dr. Shelly-Ann Bowen, am discutat despre cercetările sale privind factorii care determină acţiunea sau pasivitatea în faţa unor evenimente catastrofale – un ordin de evacuare din cauza inundaţiilor, diagnosticarea unui cancer etc. Injustiţia socială, relaţiile disfuncţionale dintre individ și instituţii, percepţiile eronate privind responsabilitatea personală și capacitatea de...

COVID-19: Starea de urgenţă, prin ochii românilor din Spania și din Italia

Acum, când România a intrat în carantină totală, i-am căutat mai ales pe românii aflaţi în epicentrul pandemiei sau, dimpotrivă, la periferia ei, pentru a vedea cum trăiesc această experienţă, după ce statele pe teritoriul cărora se află au instituit starea de urgenţă. Ascultându-i, am simţit, cu o excepţie, că glisez rapid între viitor și...

Gripa porcină face victime în România și Europa

Trei persoane au murit de gripă porcină în timp ce alte 16 cazuri confirmate sunt ţinute sub observaţie de ministerul sănătăţii din România. În Europa, zona Balcanilor și Rusia numărul îmbolnăvirilor și al deceselor e în creștere.

Tehnologia afectează calitatea somnului

Aproape 95% dintre participanţii unui studiu condus de National Sleep Foundation (NSF) au declarat că utilizează cel puţin un aparat electronic cu mai puţin de o oră înainte de momentul în care se culcă. Aproape două treimi dintre aceștia au mărturisit că nu dorm suficient în timpul săptămânii, scrie Reuters.

Restricţiile anti-COVID și religia. Ce s-a întâmplat cu libertatea noastră?

Odată cu prelungirea pandemiei și cu impunerea diverselor restricţii asociate cu ea, unii creștini au început să simtă că anumite restricţii le încalcă libertatea religioasă sau libertatea ca principiu, ceea ce ar putea favoriza restrângerea exercitării actului religios la un moment dat.

Alcoolul nu strică, ci opreşte "alarma" creierului

Un experiment bazat pe scanarea creierului a demonstrat că alcoolul nu îi face pe oameni să se poarte greşit, ci doar le "anulează" frica de consecinţe.

Numărul diabeticilor creşte vertiginos

Până în anul 2030, 1 din 10 adulţi va suferi de diabet zaharat, echivalentul a 3 cazuri noi la fiecare 10 secunde, arată un raport al Federaţiei Internaţionale a Diabeticilor.

Mit spart! E mai ieftin să mănânci sănătos (studiu)

Cele mai multe fructe, legume şi alte alimente sănătoase costă mai puţin decât alimentele bogate în grăsimi, zahăr şi sare, este concluzia unui studiu al Departamentului de Agricultură, dat publicităţii ieri.

Fără băuturi cu zahăr în New York

Primarul oraşului New York intenţionează să pună în aplicare un proiect ambiţios de combatere a obezităţii, prin interzicerea vânzării în cantităţi mari a băuturilor răcoritoare cu conţinut mare de zahăr.

Legătura dintre mărimea sânilor și cancerul mamar

Un studiu realizat pe 16.000 de femei a descoperit o legătură între mutaţii genetice asociate cu mărimea sânilor și riscul de a dezvolta cancer mamar. Conform rezultatelor, femeile cu sânii mai mari sunt mai predispuse la această boală.

O minte frumoasă- binecuvântările unui autist

Săptămâna aceasta a devenit virală pe internet o poză cu un artist care desena în creion orașul New York, așa cum îl văzuse din elicopter. Sub poză este menţionat că Stephen Wiltshire este autist și că poate desena în detalii absolut uimitoare și corecte, din memorie, fără ajutorul fotografiilor, după ce a fost plimbat 20...

Băuturile cu conţinut mare de zahăr, interzise în New York

Comisia pentru Sănătate a oraşului New York, SUA, a aprobat joi proiectul primarului Michael Bloomberg, de a interzice comercializarea băuturilor care au mai mult de 25 de calorii, în 235 ml.

Oncolog: „Lupta împotriva cancerului bate pasul pe loc”

Zilele acestea are loc în Lugano, Elveţia, Forumul Internaţional de Oncologie, dar veştile care vin de acolo nu sunt prea bune. După ani de zile de cercetări şi tratamente scumpe, medicii oncologi afirmă că lupta împotriva cancerului bate pasul pe loc şi că pacienţii trebuie să înţeleagă că tratamentul nu este mereu unul medicamentos.

Doctorii vindecă leucemia folosind virusul HIV

Doctorii de la Universitatea din Pennsylvania şi de la Spitalul de Copii din Philadelphia au reuşit să vindece o fetiţă de 7 ani bolnavă de cancer, printr-o procedură care ar putea chiar înlocui transplantul de măduvă, ca tratament pentru leucemie.

Mâncarea şi dragostea: cum sunt legate în creier

Când se îndrăgostesc, unii oameni se îngraşă, în timp ce alţii slăbesc. Deşi pare a fi un fenomen individual, este de fapt un fenomen înrădăcinat în comportamentul social şi psihologic al oamenilor. Dragostea şi mâncarea sunt legate printr-un complex hormonal care afectează ataşamentul emoţional faţă de persoanele iubite, dar şi nevoia de mâncare.