Lupta pentru viaţă continuă și după învingerea cancerului
Tot mai mulţi oameni se luptă cu cancerul și reușesc să supravieţuiască. Însă, deși ar fi de așteptat ca victoria împotriva bolii să îi facă fericiţi, o mare parte dintre supravieţuitori se confruntă cu sentimente de depresie, furie sau epuizare, chiar și la mult timp de la terminarea tratamentului.
Oamenii se roagă tot mai mult pentru sănătate
Rugăciunea pentru sănătate a crescut dramatic în rândul adulţilor americani. Între anii 1999 și 2007 aceasta a crescut cu 36%, conform unui studiu publicat de American Psychological Association.
Primul om infectat cu un virus cibernetic
Ca și când oamenii n-ar avea deja suficiente virusuri din cauza cărora să își facă griji, un cercetător britanic a reușit cu succes să se infecteze cu un virus cibernetic, anunţă DiscoveryNews.
Studiu: Sportul te face mai fericit decât banii
Legătura dintre sport și starea de sănătate mentală este potentă, dar neclară. Pentru prima dată, cercetători de la Universităţile Oxford și Yale au căutat să compare efectul pe care activitatea fizică regulată îl are asupra stării de spirit, comparativ cu impactul pe care îl au banii, consideraţi unanim a fi rezolvarea la toate problemele umanităţii.
Tot ce trebuie să știi despre alimentele modificate genetic
Într-o dimineaţă Cynthia LaPier s-a dus la supermarket cu un singur gând. După o privire peste umăr şi o verificare rapidă a ingredientelor de pe cutia de cereale, a scos din poşetă o rolă de autocolante făcute de mână şi a lipit unul pe cutie. Pe el scria „Avertisment! Poate conţine OMG (organisme modificate genetic)."
Vitaminele B6 şi B12 înjumătăţesc riscul dezvoltării bolii Alzheimer
Administrarea zilnică de tablete conţinând doze mari de vitamina B a contribuit la înjumătăţirea riscului de apariţie a bolii Alzheimer la persoanele în vârstă şi a încetinit avansarea demenţei, a concluzionat o echipă de cercetători de la Universitatea Oxford, după un experiment ştiinţific.
Nutrienţi esenţiali în dieta vegetariană
Știm cu toţii că tot ce introducem în organismul nostru ne poate influenţa în mod direct sănătatea. Acesta este și motivul pentru care suntem bombardaţi cu diete care promit să ne ajute să slăbim, să ne simţim mai energici sau chiar „să vindecăm autismul și să anihilăm oboseala cronică”. Dacă ignorăm segmentul dietelor drastice, majoritatea...
Mâncatul încet ne ajută să trăim mai mult
Japonezii din Okinawa au un obicei alimentar care se presupune că le prelungește viaţa. Ce putem învăţa de la ei?
Obsesia perfecţiunii: cât de nerealiste sunt standardele noastre de frumuseţe
În numai 37 de secunde, întreaga înfăţișare a unei tinere, de la fizionomie și până la formele corpului, este retușată digital și schimbată radical, pentru a atinge standardele de frumuseţe promovate de media. Deși în unele cazuri perfecţiunea din imagini este atinsă cu ajutorul programelor specializate, persoanele influenţate sau care aspiră la aceste standarde nerealiste...
O revoluţie care nu mai poate aștepta – obiceiurile alimentare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.
„Baia de pădure” și efectele benefice asupra sănătăţii
„Baia de pădure”, sau shinrin-yoku, cum este numită de japonezi, este o metodă apreciată și susţinută de medici pentru combaterea stresului și îmbunătăţirea sănătăţii.
COVID-19: Oglinda nouă în care ne privim părinţii
„Cum putem să îi încurajăm pe bătrâni în perioada asta? Cum să îi ajutăm să înţeleagă că nu vrem să îi pierdem și că, deși le e greu, nu i-am lăsat singuri. Eu am o mamă în vârstă și, sincer, m-ar ajuta mult. Poţi să scrii pentru mine?”
Primul medicament genic va apărea în Europa anul viitor
Compania farmaceutică olandeză uniQure a anunţat luni, că va lansa pe piaţă, în vara anului 2013, primul medicament genic aprobat în Europa, susţinând, totodată, că se aşteaptă la o dezvoltare importantă a acestui tip de tratament în viitor.
McDonalds speră să-şi mai spele din păcate cu meniul Happy Readers
McDonalds ar putea deveni cel mai mare distribuitor de carte pentru copii din Marea Britanie, informează Daily Mail.
Avertizare pentru femeile însărcinate care locuiesc în zone intens circulate
Potrivit unui studiu recent, femeile însărcinate care locuiesc în zone intens circulate de maşini şi-ar putea expune copilul nenăscut la dezvoltarea unor forme de cancer, informează Mirror.
Cerealele integrale previn accidentele vasculare
Mai mulţi nutriţioniști de la Universitatea scoţiană Aberdeen spun că persoanele care consumă alimente din cereale integrale se îmbolnăvesc mai greu de boli de inimă.
Natural înseamnă automat sănătos?
Termenul „natural” nu este întotdeauna reglementat și nu garantează că produsul este sănătos.
Emisiile de carbon cresc incidenţa alergiilor
Incidenţa alergiei la polen a crescut considerabil în ultimii ani în Europa, iar oamenii de știinţă corelează acest fenomen cu cel al creșterii nivelului de poluare cu dioxid de carbon.
Rezultatele tomografiilor cerebrale diferă de la Mac la Windows
Se numește FreeSurfer și, potrivit unor cercetători germani, este unul dintre cele mai importante programe software de analiză a imaginilor medicale. Aceiași cercetători spun că FreeeSurfer este și un program înșelător, care indică rezultate diferite, în funcţie de sistemul de operare pe care rulează. Oamenii de știinţă sunt îngrijoraţi de această...
Direcţii promiţătoare în tratarea infecţiei cu HIV
Netratabilă, necruţătoare și mortală, SIDA a ucis peste un milion de oameni anul trecut, potrivit Raportului Global din 2013 privind SIDA, al organizaţiei UNAIDS. Alte peste 35 de milioane de oameni se luptă zilnic cu această boală, arată cifrele din 2012. În scopul de a reduce și extermina epidemia, cercetători din toată lumea...
Există o adicţie de cumpărături?
Maria[1] are 21 de ani. Este în anul al III-lea la Academia de Studii Economice și de un an lucrează și stă în chirie. De când și-a găsit independenţa economică îi place să iasă în oraș și are mare grijă la felul cum arată.


















