Instagramul conduce topul nocivităţii reţelelor sociale

Navigarea pe Instagram a fost asociată la tineri cu niveluri ridicate de anxietate și depresie, conform unui sondaj realizat de Societatea Regală Britanică de Sănătate Publică. Rezultatele pot fi deconcertante, pentru că vorbim de o platformă care aparent creează un mediu foarte prietenos pentru utilizatori.

Multiplele efectele nocive ale zgomotelor asupra sănătăţii noastre

Pe lângă efectele nocive pe care le produc sistemului auditiv, zgomotele ar putea periclita sănătatea în multiple feluri, printre care se numără și tulburarea somnului, alterarea performanţei cognitive sau dezvoltarea bolilor cardiovasculare, avertizează cercetătorii americani și europeni într-un studiu publicat în jurnalul de specialitate The Lancet.

Primul copil cu 3 părinţi va vindeca bolile genetice

Cercetătorii britanici vor să înceapă testele pentru o nouă tehnică FIV care să ducă la eradicarea bolilor genetice incurabile. Totodată asta ar însemna că doar în doi ani de zile s-ar putea naște primul copil cu material genetic de la trei părinţi.

Rata deceselor provocate de cancer a scăzut cu 27% în ultimii 25 de ani

Rata deceselor provocate de cancer a scăzut în mod constant în ultimii 25 de ani, raportează American Cancer Society. Statistica, deși valabilă pentru Statele Unite, vine cu o constelaţie de factori favorizanţi, care, aplicaţi, ar diminua ratele de deces din cauza cancerelor și în alte ţări.

Raport: peste jumătate din «carnea» consumată în 2040 nu va proveni de la animale

Peste două decenii, alimentele din carne sau cele care doar imită gustul lor se vor regăsi din belșug pe mesele consumatorilor, dar 60% dintre acestea vor proveni fie de la carnea crescută în laborator, fie de la alternative produse din plante, arată un raport al firmei de consultanţă strategică AT Kearney.

Secretele la care ţin marile companii farmaceutice

Guvernul britanic tocmai a aflat că a cheltuit degeaba 424 de milioane de lire sterline pe stocuri de Tamiflu, pentru prevenirea unei epidemii de gripă. Medicamentul nu face asta, iar compania producătoare, Roche, a ascuns informaţiile de la testele clinice care relevau acest lucru. Patru ani a durat desecretizarea lor. Cazul cere schimbarea imperioasă a...

Dependenţele unui copil de 5 ani din Indonezia

La vârsta de 2 ani, Aldi Rizal a șocat mass-media internaţională după ce a fost fotografiat fumând ţigări pe bandă. Cu ajutor a reușit să se lase de fumat, dar acum, la 5 ani, și-a găsit o nouă dependenţă.

Ce trebuie să știm despre schimbarea comportamentului

Începutul anului este momentul în care majoritatea oamenilor își stabilesc obiective, chiar dacă, după cum ne spun statisticile, puţini reușesc să își respecte rezoluţiile. Dacă alegeţi să citiţi aceste rânduri, există șanse să fiţi interesaţi să vă folosiţi cât mai bine resursele pe care le aveţi, inclusiv sănătatea.

Hiba noii iniţiative SUA pentru o naţiune mai sănătoasă

Recent publicate de guvernul american, noile Orientări de Nutriţie – un set de recomandări pentru o alimentaţie sănătoasă, revizuit o dată la cinci ani, pe baza noilor descoperiri știinţifice – au fost intens criticate pentru că omit directive clare legate de micșorarea consumului de carne roșie, în ciuda studiilor care avertizează asupra pericolelor pentru sănătate...

Exerciţiile fizice te feresc de depresie

Activitatea fizică ajută la prevenirea apariţiei depresiei mai târziu în viaţă, susţin cercetătorii canadieni, citaţi de NBC News.

Scapă de obiceiurile proaste cauzate de stres

Şi tu îţi rozi unghiile atunci când eşti stresat? Sau poate mesteci vârfurile părului. Ştii că nu sunt nici cele mai rafinate obiceiuri, şi nici cele mai sănătoase. Dar cum le putem elimina din comportamentul nostru?

Experimentul unei familii: Un an fără zahăr (video)

După o vastă cercetare asupra efectelor pe care le au alimentele cu zahăr adăugat asupra sănătăţii, Eve Schaub a hotărât să încerce un experiment. Împreună cu soţul și cele două fete, Greta și Ilsa, au hotărât să petreacă un an fără să mănânce zahăr.

Studiu: Care este ţara cu cei mai mulţi „dependenţi de televizor” din Europa

Cu o medie de trei ore pe zi în faţa televizorului, bulgarii sunt europenii dependenţi de televizor în cea mai mare măsură, 43% dintre ei recunoscând că au acest obicei.

Şi dependenţii de Internet suferă de sevraj

Depedenţii de Internet şi dependenţii de droguri au ceva în comun: simptomele legate de sevraj, potrivit unui studiu efectuat de cercetătorii de la două universităţi europene, Swansea (Marea Britanie) şi Milano (Italia).

Predispoziţia genetică la anxietate scade dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi

Persoanele care sunt predispuse în mod genetic la anxietate socială se implică mai puţin în ajutorarea celorlalţi, arată un studiu american publicat în jurnalul de specialitate Social Neuroscience.

Implanturile de şold otrăvesc pacienţii britanici

Un nou scandal medical tulbură liniștea celor care și-au făcut o operaţe de implant, de data acesta fiind vorba de protezele de şold puse în Marea Britanie. 30.000 de pacienţi ar putea fi în pericol de otrăvire din cauza implanturilor de şold metalice, produse de compania DePuy.

Un studiu explorează părţile bune ale tulburării bipolare

Până acum, studiile care au avut în centru tulburarea bipolară s-au axat în special pe documentarea problemelor generate de boală. Iar acestea nu sunt deloc puţine. Rata șomajului pe termen lung este destul de ridicată, relaţiile sunt afectate de povara bolii, iar calitatea vieţii este adesea scăzută. Oamenii cu acest diagnostic...

Studiu: altruismul atenuează impactul fizic al durerii

O echipă de cercetători afiliaţi mai multor instituţii din China a descoperit că persoanele care fac fapte altruiste tind să experimenteze durerea la un nivel redus faţă de cazul în care ar avea alt gen de comportament. În lucrarea lor publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii prezintă experimentele pe care le-au...

Studiu: Celulele de grăsime se comportă ca inflamaţiile

Dacă mai aveaţi nevoie de motive pentru a vă convinge că grăsimea este periculoasă pentru sănătate, concluziile unui studiu recent aduc informaţii surprinzătoare cu privire la efectul celulelor grase asupra organismului.

Canada: 23 de decese provocate de anticoncepţionale

În Canada s-au înregistrat 23 de decese cauzate de formarea de cheaguri de sânge, în spatele cărora se pare că se află anticoncepţionalele Yaz şi Yasmin, potrivit informaţiilor pe care le deţine Ministerul canadian al Sănătăţii.

Consumul de nuci este sănătos, chiar și pentru vârstnici (studiu)

Nucile pot fi incluse în dieta zilnică a vârstnicilor fără ca aceasta să aibă un impact negativ asupra sănătăţii lor prin creșterea în greutate sau apariţia dificultăţilor de a menţine o greutate optimă.