Studentul american eliberat de Phenian a murit

Otto Warmbier, fost student al Universităţii din Virginia, repatriat în SUA săptămâna trecută după ce a fost închis mai bine de un an în Coreea de Nord, a murit.

Lola nu era o sfântă

Alex Tizon a murit. A scris eseul vieţii lui și apoi s-a stins, în somn, la 57 de ani, „din cauze naturale”. Soţia lui avea să spună că se luptase mult cu el însuși până să se apuce să scrie povestea pe care The Atlantic a decis să o pună pe copertă cu câteva ore...

Bodnariu vs Barnevernet – consecvenţele de care avem nevoie

Elementul religios cântărește greu în cazul Bodnariu vs Barnevernet, nu doar pentru că la început s-a vehiculat ideea discriminării din pricina religiei, ci și pentru că mulţi dintre susţinătorii familiei Bodnariu sunt creștini practicanţi. Au fost unii care chiar au încercat să decidă care ţară e „mai creștină”: Norvegia sau România?

Cea mai modernă formă de sclavie

Milioane de bărbaţi, femei, copii din toate colţurile lumii sunt, în fiecare an, victime ale traficului de persoane, o moștenire teribilă din istorie: sclavagismul modern.

Bodnariu vs Barnevernet: inconsecvenţele unei dispute dramatice (II)

Deși este o constatare inconfortabilă, factorul uman rămâne întotdeauna pivotal în intervenţiile sistemelor sociale de protecţie a copilului din toate ţările lumii.

Pentru că era acolo

Când un reporter de la New York Times l-a întrebat pe George Mallory de ce s-a apucat să escaladeze Everestul, alpinistul a răspuns sec: „Pentru că era acolo.”

Bărbat de 69 de ani cere să se identifice legal ca având 49 de ani

Emile Ratelband, un bărbat de 69 de ani din Olanda care este speaker motivaţional și un „guru al pozitivităţii”, se luptă prin tribunale să se poată identifica în actele legale ca având 49 de ani, fiindcă se simte cu 20 de ani mai tânăr. El compară cerinţa sa de a-și schimba vârsta cu cei care...

Cu ochii larg închiși

„Îmi doresc ca sufletul tău să ardă în iad“[1], i-a spus Gayle Jackson lui Dylann Roof, după ce Roof și-a primit sentinţa de condamnare la moarte pentru atacul armat asupra celei mai vechi biserici de afroamericani din sudul SUA. Nouă persoane de culoare au murit de mâna lui Roof pe 17 iunie 2015, în Charleston,...

Răsturnare de situaţie: Arkadi Babcenko trăiește

Arkadi Babcenko, jurnalistul rus despre care presa a relatat marţi că ar fi fost împușcat mortal la Kiev, este în viaţă.

Micul luptător pentru libertate

Când te uiţi în ochii inocenţi ai unui copil, cu greu îţi poţi imagina că cineva i-ar putea face rău în mod intenţionat. Poveştile despre sclavie par dintr-un trecut nefast şi îndepărtat. Puţini ne întrebăm însă unde şi cine ne fabrică hainele sau aparatura electronică, în ce condiţii de muncă și cu ce salarii. Dacă...

România, scădere semnificativă în indexul democraţiilor liberale

Nivelul democraţiei rămâne ridicat la nivel mondial, dar fenomenul de „autocratizare”, definit ca „declinul atribuţiilor democratice”, este pe val și afectează 2,5 miliarde de oameni, printre care și pe români, arată Indexul Democraţiilor Liberale (LDI), realizat de organizaţia V-Dem (Varieties of Democracy).

Esenţiale azi, 31 august

Creșterile salariale anulate de inflaţie

Miracolul din Rwanda

Rwanda, cândva supranumită Elveţia Africii, a devenit un alt nume pentru genocid, pentru dezlănţuirea nimicitoare a urii și resentimentelor, pentru o manipulare criminală la scara naţională. Dar mai puţin cunoscut este miracolul iertării și reconcilierii între vrăjmașii de moarte din 1994.

Frumoasa (cu sindrom Stockholm) și Bestia

Desenul animat Frumoasa și Bestia ocupă o mare parte din amintirile fericite care mi-au rămas din copilărie. Nu credeam să ajung să văd cum același film poate, în viziunea unor persoane, „glamouriza” abuzul și sindromul Stockholm.

O traumă încă insuficient recunoscută: abuzul spiritual

Karen Wanjico a simţit că nu are de ales. Să întoarcă spatele mamei sale, ca restul comunităţii, sau să fie anihilată de Dumnezeu la Armaghedon - care putea începe oricând - fără speranţa învierii? Religious News prezintă cazul unei tinere care a fost abuzată spiritual, dar a reușit să-și regăsească echilibrul, iar în prezent conduce...

Studiu: După cât timp dispar efectele consumului de canabis

Pe măsură ce tot mai multe ţări legalizează consumul de marijuana atât pentru scopuri recreative, cât și pentru scopuri medicale, cercetătorii avertizează că încă există o mulţime de întrebări legate de modul în care consumul de canabis afectează creierul în dezvoltare al adolescenţilor și al tinerilor adulţi.

Violenţa domestică în România | De la teamă și rușine la speranţa că va fi bine

Locul în care o femeie riscă cel mai mult să fie ucisă este propria ei casă. Aceasta este concluzia unui raport publicat în urmă cu 4 ani, dar și adevărul frapant care se decojește din statisticile din România. Reducerea toleranţei la abuz rămâne, probabil, unul din factorii cheie prin care putem combate violenţa domestică, dar...

Neglijarea copiilor, o nouă formă de abuz

Copilul mic este neglijat, lăsat flămând, nesupravegheat, cu risc de accident. Copilul preșcolar este bătut. Copilul școlar mic este bătut și umilit, în familie și în public. În 90% dintre cazuri, abuzul apare în familie, în vreme ce cazuri severe de abuz emoţional, sexual sau de exploatare prin muncă apar la școală sau în mediul...

Algoritmii care ne conduc viaţa

„Aceasta este America, ţara în care fiecare are dreptul la viaţă, la dragoste și la goana după faimă”, a spus memorabil Ryan Seacrest, în 2010, când era moderator la faimoasa emisiune American Idol.

Titanii – Cui nu-i place „sfârșitul istoriei” și de ce

În 1947, dacă ar fi să considerăm cuvintele lui Churchill reprezentative pentru mentalitatea epocii, democraţia era „cea mai rea formă de guvernământ, cu excepţia tuturor celorlalte de dinaintea ei”.

Rusia interzice activitatea martorilor lui Iehova

Curtea Supremă din Rusia a interzis funcţionarea pe teritoriul său a organizaţiei religioase Martorii lui Iehova, aprobând o cerere a Ministerului de Justiţie de a considera gruparea creştină ca fiind extremistă.