Blestemul de a te naște în URSS, ca să trăiești în Rusia (I)

Revitalizarea ambiţiilor imperiale ale Rusiei nu poate decât să adâncească ecourile îngrijorării globale, dar mai ales a ţărilor din proximitatea uriașului naufragiat într-un paseism roșu.

Evadaţi din file de statistică – Profilul flămânzilor pe o planetă îndestulată

Un viitor din care foametea mondială să fi fost complet extirpată părea pe cât de dezirabil, pe atât de tangibil în anul 1974, când Henry Kissinger, fost secretar de stat al Statelor Unite, declara emfatic: „În deceniul următor, niciun copil nu va mai merge flămând la culcare.”[1] După cinci decenii de la enunţarea temerară a...

Șase copilași din Tanzania, uciși pentru ca „vrăjitorii” să le poată folosi mâinile

Corpurile neînsufleţite a 6 copii daţi dispăruţi în sud-vestul Tanzaniei în luna decembrie au fost găsite desfigurate sau dezmembrate în districtul Njombe. Autorităţile, care au arestat deja un suspect, spun că crimele au fost motivate de superstiţie.

Referendumul, o discuţie încă neterminată

Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?

Unde ar putea izbucni cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani

ONU avertizează că Yemenul s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză alimentară din ultimii 100 de ani, dacă coaliţia condusă de Arabia Saudită și susţinută de Statele Unite, Marea Britanie și Franţa nu renunţă la atacurile aeriene și la blocadă. Din populaţia totală de 26 de milioane de locuitori, 13 milioane de oameni ar...

Să nu uităm de violenţă!

Există ţări în lumea asta în care oamenii trăiesc în niște condiţii de viaţă atât de înalte și într-un mediu atât de civilizat, încât ar putea să uite că în multe alte locuri lumea e încă o junglă. Este și cazul Elveţiei, unde Amnesty International a demarat o campanie atât de surprinzătoare, încât cu greu...

Violenţa psihică este ilegală în Franţa

O nouă lege promulgată în Franţa scoate în afara legii "violenţa psihologică", ceea ce ar putea însemna că cei care îşi înjură partenerul sau fac acuzaţii false privind infidelitatea acestuia sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea, relateaza The Telegraph în ediţia electronică.

Culorile tăcerii

Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conflict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.

15 lucruri esenţiale de știut despre Barnevernet

Înainte să cunoască situaţia familiei Bodnariu, aproape niciun român nu auzise de Barnevernet, serviciul social de protecţie a copilului din Norvegia. Iar tăcerea instituţiei norvegiene, după ce familia Bodnariu și-a formulat acuzaţiile, le-a oferit celor mai mulţi dovada suficientă pentru a tranșa cazul.

Guvern regional din Elveţia interzice burqa și dă amenzi de 9.000 de euro

O lege care interzice purtarea portului tradiţional musulman în public a intrat în vigoare într-o regiune a Eveţiei și deja două persoane au încercat să protesteze, fiind imediat opriţi de poliţie și amendaţi.

Un tată imploră anularea pedepsei capitale pentru fiul său

Kent Whitaker, un tată din Texas, SUA, care a supravieţuit unui atac mortal plănuit chiar de fiul său, imploră statul să îi acorde clemenţă tânărului, care a fost condamnat la moarte. Dacă decizia curţii nu se va schimba, Thomas „Bart” Whitaker ar urma să fie executat cu injecţia letală pe 22 februarie. El a fost...

Povestea incredibilă a lui Otto Warmbier și urmările ei globale

Nu mă îndoiesc nici măcar pentru câteva secunde că povestea reală pe care o veţi citi în următoarele minute va ajunge scenariul unui film de Hollywood cu nimic mai prejos decât Podul spionilor, o dramă istorică din 2015, nominalizată la șase Premii Oscar, despre negocierea unui schimb de spioni între Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Viaţa băieţilor antrenaţi să ucidă

Fie că vorbim de gruparea teroristă Stat Islamic, fie de Boko Haram, vorbim despre formaţiuni militare care se folosesc major de copii, ori pentru a-i transforma în soldaţi, ori pentru a-i folosi drept scuturi umane. Nu puţine videoclipuri au ieșit la iveală în care copii puţin trecuţi de 10 ani decapitau bărbaţi în toată firea...

La CEDO, stilul de viaţă este pe acelaşi loc cu religia

În urma unei ordonanţe a CEDO, Comisia pentru egalitate şi Drepturile Omului din Marea Britanie impune noi reglementări care să le ofere vegetarienilor şi ecologiştilor aceleaşi drepturi sociale la locul de muncă ca şi creştinilor britanici.

Un controversat reality-show despre refugiaţi este pe cale să fie lansat

O emisiune tip reality-show numită „Întoarce-te de unde ai venit!”, care urmărește șase polonezi ce încearcă să urmeze ruta migranţilor în drum spre Europa, a fost criticată de organizaţii umanitare, care au acuzat producătorii de exploatarea suferinţei umane. Emisiunea va fi difuzată de postul polonez de televiziune TVN.

Oamenii invizibili

„De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.” (Isaia 43:4)

Caz controversat: francezul aflat de 10 ani în stare vegetativă nu va mai fi menţinut artificial în...

UPDATE: După ce medicii de la spitalul din Reims au început luni procedura de sistare a tratamentului care îl menţine în viaţă pe Vincent Lambert, un tribunal din Paris a decis reluarea hidratării și hrănirii pacientului. Printr-o „decizie provizorie” de 6 luni, instanţa a solicitat statului francez să aplice măsurile cerute de Comitetul ONU pentru...

Biserica „războinică” și lupta cu enoriașii

Genora Hamm Biggs are 103 ani și până la această vârstă a văzut multe lucruri. Era în viaţă când femeile au primit pentru prima dată dreptul de vot. A trecut prin două războaie mondiale și prin Mișcarea pentru Drepturile Civile. Însă, în amurgul vieţii, Biggs se confruntă cu o provocare bizară generată de un dușman...

Nauru, insula în care copiii preferă să moară decât să trăiască

„Nu este o crimă să îţi dorești o viaţă și un viitor mai bun”, declara pentru CNN o refugiată de 18 ani, forţată de guvernul australian să trăiască pe insula Nauru. Cu toate acestea, Australia tratează refugiaţii care încearcă să-i treacă graniţa ca pe niște infractori.

Convingerea care l-a demis pe directorul Mozilla

După doar două săptămâni în funcţia de CEO al organizaţiei nonprofit Mozilla, ce stă în spatele motorului de căutare Firefox, Brendan Eich și-a dat demisia din cauza presiunii exercitate asupra sa din pricina faptului că nu este de acord cu căsătoriile homosexuale.

Răsturnare de situaţie: Arkadi Babcenko trăiește

Arkadi Babcenko, jurnalistul rus despre care presa a relatat marţi că ar fi fost împușcat mortal la Kiev, este în viaţă.