Școala părinţilor: Etapa responsabilităţilor și cea a prieteniei
Articolul de faţă este al treilea și ultimul din seria „Școala părinţilor”. Primele două părţi au fost publicate în ediţiile din lunile mai și iunie ale revistei Semnele Timpului.
Ajută-ţi copilul să crească inteligent
Orice părinte care își iubește copilul vrea ca acesta să devină mai isteţ, mai inteligent și să își dezvolte abilităţile esenţiale pentru a reuși în viaţă. Iar știinţa oferă câteva „instrumente" esenţiale prin care părinţii le pot oferi micuţului lor pentru a-l ajuta să își crească IQ-ul și potenţialul și, astfel, să devină cei mai...
O nouă materie la Universitatea din Calcutta: dragostea
Începând cu luna ianuarie 2014, la Universitatea din Calcutta (India) se va preda o nouă materie, în cadrul departamentului de sociologie.
Ce să NU facă un tată pentru „prinţesa” lui
Toţi părinţii ar vrea să își arate dragostea pentru copii într-un fel care să nu îi transforme în răsfăţaţi intoleranţi. Există însă o linie subţire între a face ce trebuie pentru copii și a face totul, fără a te gândi de două ori la consecinţe.
Cum îţi înveţi copilul să își asume responsabilităţi în casă (INFOGRAFIC)
Copiii a căror rutină cotidiană cuprinde treburi casnice au mai multe șanse să se descurce bine la şcoală, să fie stabili emoţional şi să devină adulţi de succes.
Salvamarii din Germania atenţionează părinţii să nu mai stea pe telefon
O situaţie inedită din Germania ne atrage atenţia asupra pericolelor la care nu suntem atenţi pentru că ne petrecem prea mult timp cu ochii în ecranele telefoanelor mobile.
Apeluri pro și contra pedepsei fizice la copii
În timp ce o școală din Statele Unite le cere părinţilor să își dea semnătura pentru aplicarea pedepselor fizice la copii la a treia abatere de la regulament, Asociaţia Psihologilor Școlari din Marea Britanie cere ca pedepsele fizice să fie scoase în afara legii nu doar la orele de curs, ci și acasă.
Doctorii către părinţi: Nu lăsaţi credinţa să împiedice vindecarea copiilor
Comisia de Bioetică a Academiei Americane de Pediatrie a dat o declaraţie prin care cere pediatrilor și agenţiilor împotriva abuzului copiilor să intervină atunci când convingerile religioase ale părinţilor împiedică administrarea tratamentelor necesare vindecării copiilor.
De ce iubesc oamenii știrile negative
Când protestatarii împotriva exploatării aurului de la Roșia Montană au scandat „Presa română - o mare minciună", ei au deplâns una dintre cele două probleme majore ale mass-media: deontologia fisurată. Cealaltă, pe care nu o auzim reclamată în stradă este lipsa calităţii programelor.
Problema cu stilurile de învăţare
În România celor o mie de reforme în învăţământ, e aproape hilar să te apuci să discuţi despre subtilităţi de genul teoriei stilurilor de învăţare. Dar adevărul este că, pe măsură ce oferta educaţională de la noi din ţară se îmbogăţește, pe atât devine mai important să avem instrumentele cele mai potrivite pentru a evalua...
Părinţii care merg la biserică îşi influenţează pozitiv copiii
Educaţia religioasă a copilului depinde de convingerile religioase ale părinţilor. Dacă atât mama, cât şi tatăl împărtăşesc aceleaşi convingeri religioase şi participă împreună la serviciile religioase ale bisericii creşte probabilitatea ca şi copilul lor să preia convingerile lor religioase.
Când e rău şi când e bine să fii perfecţionist în educaţie
Orice părinte vrea să îi ofere copilului său cea mai bună educaţie de care are nevoie pentru a deveni un adult productiv şi plin de încredere. Însă viaţa învaţă că nu toate obiectivele părinţilor vin din interiorul lor, ba chiar că cele impuse, prin influenţă, de alţii pot fi nocive procesului de educaţie.
„Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.” Cum rămâne?
Indiferent ce se spune despre valoarea de predicţie a cuvintelor atribuite tradiţional lui Malraux: „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, cert este că, după consumarea a aproape două decenii din acest secol, nu știm cu adevărat încotro ne îndreptăm.
Desenele animate rusești care le insuflă copiilor ură faţă de Ucraina
Pentru mulţi părinţi, ar fi de neconceput să își lase copiii în faţa desenelor animate și să constate că sunt expuși unor mesaje politice. Exact asta se întâmplă în Rusia. În timpul programelor pentru copii, cei mici sunt învăţaţi să se poziţioneze politic.
Afecţiunea părinţilor nu îndreaptă răul produs prin disciplinarea verbală agresivă
Efectele negative ale disciplinării verbale agresive a copiilor, prin cuvinte dure, insulte sau ţipete, persistă chiar dacă apoi părinţii le oferă copiilor afecţiune și laude, susţin cercetătorii americani într-un studiu publicat în jurnalul de specialitate Child Abuse & Neglect.
Activitatea care ar putea crește performanţele școlare ale adolescenţilor
Performanţele academice ale adolescenţilor ar putea fi îmbunătăţite prin practicarea de exerciţii fizice intensive, arată o cercetare britanică, citată de BBC.
Salvează olimpicii români imaginea șifonată a învăţământului?
Ţările cu cei mai buni elevi din lume care excelează în toate ariile acoperite de testele PISA sunt Finlanda, Australia, Hong Kong (China), Japonia şi Noua Zeelandă, potrivit rapoartelor PISA in Focus din luna august. România figurează din nou la sfârşitul clasamentului ţărilor ce înregistrează rezultate mediocre în educaţie. Însă nu același sistem educaţional ne...
Limba noastră, o povară?
„Ştiţi pe cineva care nu poate dormi noaptea că nu vorbeşte corect limba română?”, e întrebarea retorică a profesoarei Iulia Mărgărit, cercetătoare la Secţia de Dialectologie a Institutului „Iorgu Iordan şi Alexandru Rosetti”, din subordinea Academiei Române.
Elevii americani se revoltă împotriva dietei impuse de Michelle Obama
Soţia preşedintelui Obama duce de mult timp o campanie de promovare a sportului şi a unei diete sănătoase, în condiţiile în care incidenţa obezităţii este foare ridicată în Statele Unite. Acum susţine modificarea prânzului servit de elevi şcolile americane, o măsură criticată de o mare parte dintre elevi, dar şi de părinţii acestora.
Raport HRW: şcoli incendiate, elevi atacaţi, profesori ucişi
În lume, sunt 72 de milioane de copii, având vârsta la care ar trebui să meargă la şcoală, dar care nu beneficiază de dreptul la educaţie. Dintre aceştia, 39 de milioane trăiesc în ţări în care există conflicte armate.
Cum să scăpăm de datorii
Prima jumătate a anului 2021 este marcată mai departe de incertitudini. Majoritatea oamenilor au intrat în noul an foarte împovăraţi de datorii și se confruntă în continuare cu perspective limitate de angajare și cu blocajele care persistă la nivel global. Creșterea rapidă a șomajului și povara datoriilor sunt cele mai îngrijorătoare aspecte.
























