România, ţara unde nu vrei să fii decât în vacanţă
„Pentru un român, a emigra este un mod de a se opera de România.” (Gabriel Liiceanu)
Ce fel de copii modelăm din cuvintele noastre
„Felul în care le vorbim copiilor devine vocea lor interioară.” (Peggy O’Mara)
Milenialii și căsătoria – o poveste fără happy-end
Pentru un tânăr cu gânduri de căsătorie, peisajul înconjurător nu este foarte încurajator. În Uniunea Europeană, jumătate dintre cuplurile care se căsătoresc ajung să divorţeze, iar cele care încă nu au divorţat nu înseamnă că sunt și fericite. Starea economică a avut și ea un cuvânt greu de spus în această privinţă. Prin urmare, tinerii...
Există viaţă după căsătorie
Dragostea durează 3 ani, a scris francezul Frederic Beigbeder şi lumea a luat-o drept postulat ştiinţific. Trei studii recente vin să confirme că deși căsătoria poate avea și efecte negative asupra vieţii oamenilor, există aspecte pozitive puţin cunoscute şi popularizate. Educaţia rămâne un factor cheie pentru reuşita unei căsnicii.
Adevărul despre rata divorţurilor în rândul creştinilor
Afirmaţia potrivit căreia riscul de divorţ în rândul familiilor religioase este la fel de ridicat ca în cazul familiilor necredincioase a intrat în folclorul creştin. Cât este însă mit şi cât este realitate în această afirmaţie?
Poţi avea o căsătorie fericită cu oricine, dacă te străduiești. Adevărat sau fals?
Poţi avea o căsătorie fericită cu oricine? Ideea fericirii ca o creaţie proprie persistă în vremurile noastre, deşi sedimentarea ei culturală ţine de epoca modernă.
Soţiile şi copiii din familii poligame sunt nefericiţi
Soţiile şi copiii din familiile poligame din Malaezia se opun acestei practici deoarece bărbaţii par să nu dedice suficient timp şi bani pentru a satisface cerinţele tuturor nevestelor şi copiilor din familie, arată cel mai mare studiu local privind efectele poligamiei, citat de AP.
Credinţa partenerului scade la jumătate riscul de infidelitate
Teama de eșec în plan sexual, combinată cu lipsa temerilor privind consecinţele comportamentului sexual îi face pe bărbaţi și, în aceeași măsură, și pe femei să își înșele partenerul. Frica, nu nefericirea în relaţie, este prima cauză a infidelităţii în cuplu, susţine Kristen Mark, doctorand la Universitatea Indiana, într-un studiu publicat...
Studiu: Fericirea în cuplu depinde și de predispoziţia genetică
Fericirea maritală poate fi influenţată de o variaţie genetică a receptorului de ocitocină (numită și „hormonul dragostei”), a arătat un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Yale.
Căsătoria la români: mai rar şi mai târziu
Românii se căsătoresc tot mai rar și la vârste mai înaintate. Este o tendinţă evidentă la o analiză a datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) în ceea ce priveşte numărul mariajelor la o mie de locuitori. Cu toate acestea, România înregistrează mai multe uniuni civile comparativ cu ţări precum Germania, Elveţia, Franţa sau...
Cum să te cerţi inteligent în cuplu
Cuplurile nu se despart pentru că se ceartă, ci pentru că nu știu să se certe, spun terapeuţii relaţionali, întărind componenta funcţională a divergenţelor dintre parteneri.
Papa dorește mobilizarea religiilor în sprijinul familiei tradiţionale
Papa Francisc este din nou liantul dintre diferitele confesiuni creștine și necreștine. Vaticanul a reușit să adune la aceeași masă reprezentanţi ai diferitelor culte religioase pentru a aborda problemele familiilor de astăzi. Cei prezenţi la cea mai recentă conferinţă a Sfântului Scaun au respins voalat, dar la unison adaptările moderne ale familiei, inclusiv homosexualitatea.
Studiu: Căsătoria care exilează fericirea
Căsătoria îi face pe oameni să devină mai deprimaţi. Această afirmaţie surprinzătoare aparţine cercetătorilor de la Universitatea Wisconsin-Madison. Concluzia lor este că cicălelile constante venite din partea partenerilor de viaţă pot determina apariţia unui stres deloc neglijabil, informează Daily Mail.
Când părinţii creștini divorţează
După ce studiile au arătat că familiile de creștini conservatori au o rată mai mare de divorţ decât cele din publicul general al Statelor Unite, un nou studiu relevă că cei mulţi copii sunt nevoiţi să trăiască în familii distruse de divorţ chiar în partea de sud a SUA, în aceeași ...
Căsătoria, „de 20 de ori mai importantă pentru fericire decât banii”
Căsătoria este considerată de 20 de ori mai importantă pentru bunăstarea unei persoane decât salariul câștigat și de 13 ori mai importantă decât a avea proprietatea unei locuinţe, conform unui sondaj efectuat de Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie.
Mama, copilul cu dizabilităţi și Dumnezeu
Dr. Denise Dunzweiller, de la Universitatea Walla Walla, din nord-vestul Statelor Unite, s-a afirmat ca promotor pasionat al educaţiei incluzive, termen tehnic pentru sisteme de învăţământ care îi educă pe copiii cu deficienţe printre ceilalţi copii, în școli obișnuite, nu în clase speciale. Interesul pentru educaţia incluzivă nu a avut, totuși, un punct de plecare...
Împotriva celei mai facile atitudini faţă de „cultura violului” din India
India a dezvoltat o cultură a violului. Animalismul și cruzimea se transmit din generaţie în generaţie sub forma lipsei patologice de respect faţă de femeie ca om, fapt care face irezistibilă plasarea ţării pe o treaptă mult inferioară a evoluţiei civilizaţiei. Cei care studiază în profunzime fenomenul spun însă că aceasta ar fi cea mai...
Marele Sinod: Căsătoriile între ortodocși și neortodcși sau necreștini, interzise
Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, reunit în Creta în perioada 16-26 iunie 2016, a stabilit reguli în ceea ce priveşte „Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la căsătorie”. Conform documentului oficial adoptat la lucrările sinodului, s-a hotărât că sunt interzise căsătoriile între ortodocşi şi neortodocşi sau necreștini și că Biserica Ortodoxă nu acceptă contractele de...
Dilemele părinţilor care își cresc copiii sub presiune
Medeea are 8 ani și, aparent, o paletă de interese mai variată decât cea a unui adult obișnuit. Este înscrisă la o școală internaţională unde predomină cursurile în limba engleză, ţinute de vorbitori nativi. Colegii ei sunt copii de expaţi provenind din culturi și chiar rase diferite, ceea ce o amuză pe bona ei, care,...
Cuvintele care promit să îţi schimbe căsnicia
Pastorul american Greg Laurie le-a spus enoriașilor săi de la Harvest Church că pot să își schimbe în bine căsnicia ascultând de o singură propoziţie din Biblie.
Kenya legalizează poligamia
Președintele kenyan, Uhuru Kenyatta, a legalizat săptămâna aceasta poligamia în ţara sa. Decizia a stârnit reacţii negative mai ales în rândul organizaţiilor feministe, dar nu din motivul la care ne-am aștepta.
























